actiuni militare

În anii ’90, odată cu încheierea Războiului Rece, au avut loc o serie de evenimente care au marcat evoluția multor state către democrație. Alianțele,precum cea politico-militară a Atlanticului de Nord (NATO), și organizațiile sau extins, prin aderarea unor membri noi, majoritatea fiind state central și sud-est europene.

În ceea ce privește NATO, această perioadă a însemnat una dominată de transformări – nu doar la nivelul cantitativ, al membrilor și teritoriilor statelor membre, și la nivel conceptual –, menținerea păcii, construirea națiunilor, încurajarea economiei de piață fiind doar câteva dintre provocările cu care s-a confruntat Alianța. Drept urmare, dinamica misiunilor și a operațiilor militare au fost transformate. Conflictele militare deschise au scăzut în frecvență, crescând altele decât războiul, misiunile de menținere a păcii sub egida ONU fiind frecvente – fostul spațiu iugoslav (Bosnia, Kosovo), Afganistan.

NATO continuă să își extindă aria de operații dincolo de granițele statelor membre, cele mai mari eforturi ale sale concentrându-se în zone ca Afganistanul, dar și în misiuni mai mici, de tipul celor din Sudan, Irak și Pakistan. Cu toate că NATO s-a angajat cu misiuni pe patru continente, elementele sale principalele de potențare rămân în spațiul euroatlantic. Astfel, provocările, pericolele și amenințările cu care acestea se pot confrunta sunt generate atât de factori instituționali, cât și de factori aleatori, cu origini în situația din teatrele de operații. În acest context, este nevoie de adoptarea unor măsuri concrete pentru sporirea eficienței instituționale a NATO, indiferent de misiunile pe care și le asumă.

În ultimul deceniu, misiunile armatei s-au amplificat, s-au complicat și s-au diversificat. Ele se înscriu într-un nou orizont de cerințe și exigențe, impus de noul areal extins al pericolelor și amenințărilor disimetrice și, îndeosebi, asimetrice, dintre care se detașează cele teroriste.

Sfera pericolelor, amenințărilor și vulnerabilităților s-a lărgit foarte mult, îmbogățindu-se cu cele chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), cu cele asimetrice, cu cele specifice ciberspațiului și îndeosebi cu cele teroriste, conținutul lor s-a dezvoltat foarte mult, iar riscurile impuse sau asumate au crescut în aceeași proporție. Astăzi, în lume, există pericolele și amenințările diverse, de la cele nucleare la cele teroriste, de la ciberpiraterie și ciberterorism la cele ale rețelelor traficante și mafiote, de la cele cosmice la cele ecologice, de la cele fundamentalist-religioase la cele provocate de extremismul etnic.
Ca o caracteristică a acestui început de secol, putem remarca faptul că majoritatea conflictelor, îndeosebi cele armate, continuă să aibă cele trei mari caracteristici ale oricăror confruntări militare sau civile-militare – simetria (proporționalitatea), disimetria (non-simetria, disproporționalitatea) și asimetria (proporționalitatea dinamică)(*), dar, pe măsură ce armele s-au perfecționat și vulnerabilitățile societății au crescut, conflictualitatea s-a deplasat semnificativ spre disimetrie și asimetrie.

În aceste condiții nici un stat din lume, nici măcar Statele Unite ale Americii, nu-și mai poate asigura securitatea de unul singur, ceea ce a condus la creșterea rolului organizațiilor și organismelor internaționale, al alianțelor și coalițiilor în gestionarea mediului de confruntare, în elaborarea politicilor și strategiilor necesare și, pe această bază, în fixarea misiunilor corespunzătoare.

Aceste organizații, și ne referim aici în special la NATO, se află într-un permanent proces de transformare, de unde rezultă că și misiunile armatelor care fac parte din NATO (dar nu numai, pentru că lumea este interdependentă) trebuie să răspundă acestei dinamici.

Dispariția bipolarității după încheierea Războiului Rece a condus, de asemenea, la dispariția simetriei strategice. Haosul creat după implozia Tratatului de la Varșovia și a sistemului comunist a deschis larg poarta asimetriei. Nu mai era nevoie de o cursă în doi a înarmărilor. Fiecare a trecut la o înarmare pe cont propriu, în funcție de interesele sale vitale și de responsabilitățile pe care și le asumă sau care, într-o formă sau alta, îi revin. Unii sunt foarte responsabili, chiar îngrijorați de soarta lumii și de realitățile ei încă dramatice produse de imensele decalaje, de polarizarea bogăției și a sărăciei, de împuținarea resurselor, de încălzirea planetei, de proliferarea pericolelor și amenințărilor de tot felul, de amploarea fenomenelor și proceselor anomice, de acțiunile și reacțiile transfrontaliere paradoxale și de atâtea altele, alții așteaptă să vadă ce rezultă.

Începând cu anii 1990, conceptul „conflicte asimetrice” a început să câștige teren mai ales printre analiștii militari, care au afirmat că, atunci când forțele care se confruntă nu se situează la același nivel de putere militară, acestea adoptă tactici diferite. În acest sens, obiectivul militar nu mai poate fi atacarea sistematică și eficientă a liniilor inamicului, ci, în cele mai multe situații, erodarea susținerii populare a războiului în țara adversarului (**).

Analiștii de la Pentagon, spre exemplu, au remarcat că nu mai există o linie clară de separare între guverne și
cetățeni, între armate și civili, între domeniul public și societatea civilă, privată. Estomparea nivelurilor de percepție creează un sistem puternic de presiuni asupra modalităților de ducere a războiului. Societatea civilă, în întregul ei, nu a acceptat niciodată războiul ca pe o soluție și, ca atare, se va opune tot timpul și prin toate mijloacele acestuia, mai ales dacă nu este un război de apărare împotriva unui invadator, iar parlamentele și guvernele nu pot să nu țină seama de o astfel de presiune, întrucât vor fi sancționate prin vot.
Războiul asimetric este esențialmente un conflict care eludează, deopotrivă, atât legile păcii, cât și pe cele ale războiului, precum și legile instituite de Liga Națiunilor și, ulterior, de Organizația Națiunilor Unite. Dar războiul asimetric este la fel de vechi ca însuși războiul, întrucât totdeauna a existat o confruntare între cel puternic și cel slab. În războiul asimetric, sunt incluse, spre exemplu, acțiunile separatiste ale milițiilor din Cecenia împotriva armatei ruse, cele ale palestinienilor împotriva armatei israeliene, dar și terorismul.

Se poate afirma că atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra unorobiective din Statele Unite (World Trade Center și clădirea Pentagonului), ca și răspunsul prompt al Statelor Unite prin bombardarea intempestivă și categorică a Afganistanului și declanșarea unor acțiuni de mare amploare pentru distrugerea bazelor și rețelelor teroriste, marchează o nouă etapă în confruntarea de tip asimetric. Bombardarea Serbiei, războiul din Irak, acțiunile Thasal-ului asupra formațiunilor Hezbollah din sudul Libanului (deci atacarea aceste țări), ca și acțiunile milițiilor Hezbollah împotriva armatei israeliene reprezintă, fără îndoială, încălcări ale dreptului internațional, acțiuni de tip asimetric sau disproporționat, care au bulversat grav mediul de securitate, mai ales după ce, în acest turbion al disproporțiilor și asimetriilor conflictuale, a intrat și programul nuclear al Irakului.

În războiul de tip asimetric, se confruntă două forțe inegale atât prin mijloacele militare de care dispun, cât și prin modul de a le folosi. Această definiție a fost avansată de de Bruno Modica, profesor la Béziers, cu trimitere directă la lucrarea analistului Jacques Baud(***), Războiul asimetric sau înfrângerea învingătorului, apărută în 2003, o ilustrare realistă a acestei definiții fiind surprinsă încă de pe coperta acestei cărți, în care un copil palestinian înarmat cu pietre se află la câțiva metri în fața unui tanc israelian. Aceasta pare a fi, într-o viziune extrem de simplificată, dar și de sugestivă, esența războiului asimetric: piatra contra tancului, bâta contra înaltei tehnologii, fanatismul contra tehnologiei informației și a rețelei.

Esența războiului asimetric nu poate fi redusă însă la primitivism contra civilizație, violență contra democrație. În opinia noastră, acesta este un mod de a privi mult prea schematic și superficial realitatea, ba chiar un mod de a distrage atenția de la adevăratele probleme care fac posibil un astfel de război disperat.

Terorismul, gherila, insurgența sunt forme ale acțiunii și reacției de tip asimetric. Dar nu numai acestea. Rețeaua reduce semnificativ vulnerabilitățile sistemelor și proceselor individuale, dar, la rândul ei, și ea acumulează noi vulnerabilități.

Oricum, terorismul nu afectează rețelele foarte bine organizate și protejate, nici sistemele militare și civil-militare, care, se știe, sunt foarte bine integrate și riguros organizate. Conflictele asimetrice constau, în principal, în aceea că protagoniștii au logici și modalități diferite de a înțelege, trata și folosi războiul sau conflictul.

Natura asimetriei se află, de fapt, în logica ei. Gherila și terorismul, ca și alte forme ale războiului asimetric, dăinuie de foarte multă vreme. Asemenea forme și formule au fost folosite inclusiv în antichitate. Noțiunea de război asimetric nu are același conținut pentru toată lumea. În Enciclopedia militară americană, războiul asimetric este înțeles ca o confruntare în care se folosesc mici unități de tip comando. De asemenea, războiul asimetric este acea confruntare în care se folosește surprinderea și în care, într-un anumit moment, avem de-a face cu o
inegalitate a forțelor.

Toate acestea reprezintă, desigur, elemente sau forme și formule ale unui război asimetric ce depășește cu mult teatrele de operații militare. Deși atentatele teroriste ulterioare – de la Madrid, Istanbul, Londra etc. –, se înscriu în spirala celor ce au urmat după data de 11 septembrie, speculațiile, suspiciunile și semnele de întrebare nu pot fi evitate. Or, cum bine se știe, toate acestea fac parte din războiul asimetric. Victimele atentatelor de la 11 septembrie, ca și ale celor de la Madrid, Istanbul, Londra, Moscova, Beslan etc., fac parte și ele din efectele acestui cumplit
și nesfârșit război asimetric.

Actualele conflicte armate din Afganistan, Irak, Cecenia și Orientul Apropiat au caracterul unor războaie disproporționate și, în același timp, al unor războaie asimetrice, la care se participă, în diferite ipostaze, patru mari tipuri de entități: armate moderne, profesioniste, ce aparțin unor mari puteri sau unor țări dezvoltate ce desfășoară acțiuni de luptă sau post-conflict, sub mandat ONU, sau în virtutea responsabilităților pe care și le-au asumat; forțe multinaționale de stabilitate (stabilizare), care acționează sub mandat ONU; forțe înarmate guvernamentale (ale țării-gazdă), care sprijină procesul de stabilizare și preiau treptat gestionarea conflictualității locale, protecția cetățenilor, a proprietății și apărarea ordinii de drept; forțe rebele (gherile, insurgente, teroriste, ale traficanților și lumii mafiote etc.), care acționează exclusiv prin mijloace asimetrice, de regulă, local sau în rețele transfrontaliere.

Așadar, conceptul de război simetric, caracteristic perioadei Războiului Rece, presupune ca părțile implicate să dețină o putere, o dotare armată și tactici similare. În ciuda violenței caracteristice oricărui tip de conflict armat, războiul de tip simetric se supune totuși unor reguli primare: militarii părților implicate poartă uniforme și însemne distinctive care îi diferențiază atât unii de alții, ca aliat/inamic, cât și totalitatea forțelor armate implicate față de populația civilă necombatantă.

Este deja cunoscut că orice luptă armată se supune unor legi și acorduri internaționale care reglementează capturarea prizonierilor, tratamentul aplicat acestora, dar și folosirea diferitelor tipuri de arme pe parcursul ciocnirilor militare.
Astfel sunt interzise diverse arme ce folosesc gaze otrăvitoare sau agenți biologici periculoși pentru sănătatea umană care ar afecta nu numai forțele armate aflate în conflict, ci și populația civilă necombatantă aflată în teritoriul afectat.
Chiar dacă în urma unui război de tip simetric este obținută victoria de către una dintre părți se întâmplă ca unele grupuri din tabăra celor învinși să nu renunțe la luptă. Având în vedere că au fost deja învinși într-un conflict de tip simetric, aceste grupuri vor schimba armele, tacticile și modul de ducere al luptei, fără a mai respecta regulile instituite internațional. Astfel, membrii acestor grupuri renunță la portul uniformei militare și își aleg locul și modul în care își atacă inamicul. Nu mai este o luptă dusă pe principiul recuperării pas cu pas a teritoriului ocupat de inamic pentru a-l forța să se retragă, ci mai degrabă pe principiul reducerii forțelor umane și materiale ale adversarului. În acest scop, membrii acestor grupuri se disimulează printre civili, atacă fulgerător și se retrag, țintele predilecte fiind acelea care prezintă importanță majoră pentru ocupanți.

Prin urmare, putem vorbi despre războiul de tip asimetric ca despre un tip de conflict deviat de la regulă sau un tip de acțiune indirectă al cărei scop este contrabalansarea raportului de forțe. De aceea credem că suntem îndreptățiți să afirmăm că războiul asimetric nu este o invenție de dată recentă. Într-un fel, toate războaiele de până acum au avut și laturi asimetrice, atât în ceea ce privește conceptul politic și cel strategic, cât și în ceea ce privește confruntarea tactică.

Autor: General de brigadă (r) prof. univ. dr. Viorel BUȚA

(∗)– Simetria presupune, în domeniul confruntării, forțe, doctrine, strategii și resurse asemănătoare sau compatibile, care dau o anumită proporționalitate acțiunii și reacției; disimetria sau non-simetria înseamnă, în general, disproporționalitate, incompatibilitate sub toate aspectele (forțe, mijloace, tehnologii, informații, doctrine, strategii); asimetria presupune o disproporționalitate dinamică, adică o ieșire din incompatibilitate, prin folosirea la maximum a vulnerabilităților celuilalt și chiar prin crearea acestor vulnerabilități la adversar (este o întoarcere la arta stratagemelor, dar pe un alt palier și la o altă scară a confruntării). Mihai-Ștefan DINU, Rolul factorilor culturali în acțiunile militare, Editura UNAp, București, 2010, p.49.

(**) – http://www.henciclopedia.org.uy/autores/Laguiadelmundo/GlobalWar.htm, The changing face of war, published in The World Guide.
(***) – Jacques BAUD, La guerre asymetrique ou la defaite du vainqueur, Editions du Rocher, L’art de la guerre, Paris, 2003.

Publicat de romaniabreakingnews.ro