Academia de Stat a R. Moldova

În fiecare an, în preajma Sărbătorii Naționale „Limba noastră cea română”, încercăm să formulăm unele idei concluzive, poate, referitoare la semnificația adoptării legislației lingvistice, la 31 august 1989, la programul de funcționare a limbilor în Republica Moldova și inițierea Sărbătorii Naționale „Limba noastră cea română”, un subiect adus mereu în atenția publicului cu această ocazie.

Au trecut 26 de ani de la acea zi istorică, devenită simbol pentru poporul nostru și 25 de ani de la instituirea Zilei de 31 august – Ziua Limbii Române, or, oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin constituie o reală cucerire, poate cea mai mare, de la 1989 încoace.

Care este destinul Limbii Române astăzi, din perioada care a trecut, mai exact, de la momentul când sute de mii de oameni ne rugam îngenunchind în Piața Marii Adunări Naționale și aclamam Limbă! Alfabet!?

Cât de fermă a fost convingerea și conștientizarea adevărului că limba națională este mărturia esențială și cel dintâi semn al identității neamului nostru, ce ne împiedică să trăim acest moment de înaltă demnitate, încercăm să aflăm de la oamenii de știință și de la cei care, în 1989, au contribuit nemijlocit la recunoașterea limbii române drept limbă oficială.

Interviu realizat de Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM

Academician Gheorghe DUCA, președintele Academiei de Științe a Moldovei

Actualmente Limba Română s-a confirmat ca o limbă europeană, limbă de comunicare, alături de marele limbi ale Europei: engleza, franceza, germana. Această situație impune o regândire a rolului limbii române în politică, o nouă abordare, într-o calitate nouă – cea de liant între valorile individuale, naționale și cele universale. Reiterez și faptul că în anul 2004, a fost lansată o inițiativă importantă, ce s-a constituit deja într-o tradiție – a rosti, într-o ședință festivă a Adunării Academiei de Științe, prelegeri academice de Ziua Limbii Române. Personalități ilustre s-au perindat de-a lungul anilor la tribuna Academiei cu impresionante discursuri publice – Silviu Berejan (2005), Anatol Ciobanu (2006); Grigore Vieru (2007); Vasile Pavel (2008), Ion Ungureanu (2009), Adrian Păunescu (2010), Mihai Cimpoi (2011), Nicolae Dabija (2012), Mihai Munteanu (2013), Valeriu Matei (2014), iar în anul acesta de Ziua limbii Române o prelegere publică va susține Ion Hadârcă.

Academician Mihai CIMPOI

Mișcarea intelectualilor și bineînțeles a întregii populații fiindcă era vorba de o revendicare de importanță istorică, au fost pentru un destin mai bun al limbii noastre, care în perioada sovietică a fost marginalizată și pusă în umbra limbii oficiale care era limba rusă. Marele filosof al contemporaneității noastre Martin Heidegger a formulat un postulat filosofic conform căruia limba unui popor constituie certitudinea de a fi făuritor de istorie. Tot el spunea că limba este casa ființei unui neam, fapt care era aproape cu aceleași cuvinte formulat și de Eminescu care spunea că limba română trebuie să fie stăpână la ea acasă, să fie o adevărată regină.

Din păcate, limba noastră încă nu și-a dobândit pe deplin statutul de regal ce i se cuvine și mai este încă o cenușăreasă, îndeosebi în sfera publică. Ceea ce trebuie să facem noi în mod imperativ este să lărgim funcționalitatea și corectitudinea ei în toate domeniile – de la Parlament și Guvern până la vorbitorii de rând.

Membrul corespondent Anatol CIOBANU

Mă bucură faptul că am ajuns perioada aceasta de 26 de ani de la oficializarea limbii române. Consider că este o ascensiune, totuși, noi prindem la aripi, limba română își capătă încet locul în capul mesei și sperăm cu timpul să fie și mai bine și să nu mai existe discuții și polemici pe marginea acestui subiect durut. Avem însă și piedici, venite din partea unor neprieteni din interior, dar mai ales din exterior, care nu vor să respecte limba țării noastre. Dar ce este al nostru este pus deoparte și sperăm că măcar generațiile viitoare se vor bucura de ceea ce a făurit generația mai veche vom atinge să trăim bucuria revenirii limbii române în capul mesei așa cum se cuvine într-un stat.

Scriitorul Ion HADÂRCĂ, membrul corespondent al AȘM

Pe fundalul unui regres vizibil în dinamica integrării noastre europene, a unui an în declin, politic și economic, vădit, în același timp, dând Cezarului, adică Limbii Române, ce-i a Cezarului, mă frământă, ca și pe alții, sper, mai multe întrebări: sunt 25 de ani de sărbătoare, dar întrebarea rămâne: OARE?. Oare ne sărbătorim limba după cum ar merita-o? Oare o protejăm cum se cuvine și o înălțăm aievea prin faptele noastre? Oare nu i-au umbrit fața cea de icoană alte probleme? În condițiile în care mai tolerăm, după sindromul ancestral al carului național cu două proțapuri, fenomenul cronic al dedublării: două limbi, două biserici, două direcții geostrategice, două oligarhii: una națională și alta pro-rusă: când înalți demnitari de stat și de partid declară că „din punct de vedere științific este limba română, dar, din punct de vedere politic, este moldovenească”, îndoielile continuă să mă frământe. Și totuși… Prin cultivarea forței morale și a puterii spirituale se pot învinge orice obstacole… Chiar dacă mă încearcă uneori gândul să afirm că avem, în spațiul nostru, exact atâta limbă română, câtă independență avem! Paralelismele sunt circumstanțiale și modale. Drumul biblic către libertate este egal cu drumul omului/neamului către propria sa identitate. Poate nimic mai mult nu consolidează o societate decât limba. Și poate că nimic mai mult nu dezbină indivizii unei societăți decât rătăcirile, cultivarea mankurtismului și înstrăinarea de propria limbă maternă. Pentru că laptelui matern, ca și limbii materne, nimeni și niciodată nu are dreptul să le ceară pașaport de identitate. Aceasta înseamnă dreptul de a sărbători o Limbă – capacitatea de a-i înălța permanent demnitatea și privilegiul de a putea s-o vorbești exemplar!

Pentru mult râvnită ancorare „de acasă – acasă” ni-i dat să vâslim zi și noapte în asiduitate sporită împotriva tuturor stihiilor și valurilor sorții. Pentru că „pentru Ea la Putna clopot bate”! Și pentru că nu obosea mereu să exclame marele Grigore Vieru: „Cât de frumoasă ești, o, sfântă trinitate – Mamă, Dragoste, Limbă Română”! Însă frumusețea este inofensivă. Ea nu are alte arme decât cele poetic grăitoare, vorba poetului. De aceea Limba Română, astăzi, în spațiul dat, după Podurile, spirituale, de Flori și de Carte, de acorduri și declarații de intenție are nevoie vitală de alte conexiuni: de un program complex și de lungă durată, care necesită timp, resurse și consecvență politică asumată din ambele părți. O altă cale, mai urgentă, subiectiv și sincer vorbind, după 30 de ani de luptă cu morile de vânt, pentru salvarea ființei noastre naționale, în fața pericolelor estice tot mai accentuate și a politicianismului intern, eu nu văd decât în realizarea idealului național al UNIRII!

Dr.hab. Vasile BAHNARU, directorul Institutului de Filologie al AȘM

Indiscutabil, 31 august reprezintă o mare sărbătoare nu numai pentru românii basarabeni, ci și pentru toată națiunea română, probă serioasă în această ordine de idei servind faptul că de câțiva ani Ziua Limbii Române se marchează și în România. Evident, avem motive de satisfacție spirituală, dar și de insatisfacție (mai puțin spirituală). Satisfacția este determinată de faptul că limba română și-a extins substanțial funcțiile sale sociale și culturale, fiind vorbită tot mai corect de un număr tot mai mare de persoane, indiferent de apartenența lor etnică, confesională sau de condiția lor socială, iar insatisfacția vine acum, după 25 de ani de la prima celebrare a acestei sărbători, tot din interiorul societății noastre, întrucât o mare parte a consângenilor noștri vorbește un limbaj infect, mai prost decât cel de bulevard, iar un număr important de compatrioți nu cunosc și nu vorbesc limba română. Nu vom insista asupra cauzelor, dar vom constata doar că principalul motiv al acestei situații, deloc îmbucurătoare, este lipsa, la nivel de stat, a unei politici lingvistice corect articulate.

Tocmai din aceste motive consider că ameliorarea situației limbii române în Republica Moldova poate fi realizată prin reorganizarea, restructurarea și optimizarea funcțiilor și activității Centrului Național de Terminologie, pe care îl văd în subordinea Academiei, ca agent independent cu funcții speciale în domeniul funcționării limbii române.

Scriitorul și publicistul, Nicolae DABIJA, membrul corespondent al AȘM

Din păcate, am strigat „Limbă! Alfabet!” și, după ce parcă le-am obținut, ne-am împrăștiat fiecare pe la casele cui ne are. N-a fost prezent un entuziasm de lungă durată. Faust, eroul lui Goethe, ar fi rămas: „Pentru libertate trebuie să lupți în fiecare zi.” Parafrazându-l, am putea susține și noi: Pentru limbă, dacă dorești să o ai, trebuie să lupți în fiecare zi. La noi încă se mai crede că limba unui stat trebuie cunoscută numai de către filologi, scriitori, savanți, intelectuali, nu și de către oamenii politici, funcționari, prestatori de servicii ș.a.

În Republica Moldova noțiunea de limbă rămâne a fi politizată.  Dar Limba română face parte din noi înși­ne, ca și sufletul nostru, ca și creierul no­stru, ca și conștiința noastră, ca și sângele care ne circulă prin vene și care, în acea primă clipă tainică a existenței noastre, ne pornește inima, făcând-o ulterior să bată de-a lungul întregii noastre vieți în ritmul silabelor ei.

Dr.hab. Aurelia HANGANU, Secretar științific general al AȘM

Limba română, de la însuși începuturile sale, are un destin – să servească drept semn distinctiv al unei națiuni și sa-i exprime gândurile, trăirile, aspirațiile în modul cel mai potrivit ființării unui neam. Limba română aici, în Republica Moldova, identifică poporul care ar trebui s-o reprezinte. De fapt ea, limba română vorbește în cel mai veridic mod despre cine suntem noi. Și dacă există probleme în ce privește promovarea și utilizarea limbii române,în special, literare în Moldova, aceasta înseamnă că încă mai suntem în criza de recunoaștere și acceptare a identității noastre,că nu suntem suficienți de perseverenți în respectul față de unul dintre simbolurile de baza ale poporului pe care îl reprezentăm – limba româna. E adevărat, astăzi suntem liberi să vorbim în limba româna și copiii sunt liberi s-o studieze la școală, precum și să studieze în limba româna. Obligația noastră este sa ne folosim aceasta libertate cu mândrie și înțelepciune, contribuind, fiecare dintre noi, la creșterea și înflorirea limbii române în tara noastră – Republica Moldova

Dr. Iulian FILIP, poetul și folclorist

Refrenul unanim pe care-l scandau sutele de mii de români basarabeni ieșiți în stradă și în piețe era SCRIITORII ȘI POPORUL! Ce a determinat această apreciere? Evenimentele incredibile de renaștere, de trezire, de revendicare a drepturilor cele mai omenești au fost pregătite de scrisul și activitățile solidare ale scriitorilor, care au culminat cu acele adunări de pomină, unde confruntarea cu exponenții cc al partidului comunist al RSSM (cu net, net, net-ul! lui Bondarciuc) era la scenă deschisă. Lumea a înțeles pericolul ce-i păștea pe scriitori. Tancurile în stradă nu erau o metaforă. Câteva vagoane se mai găseau pentru membrii Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar adresa pohodului na Sibir nu era uitată… A fost pragul cel mai greu de trecut. Limbii române i se zice și în Republica Moldova limbă română, precum se consfințea în Declarația de Independență. Ceva nu s-a înțeles din câte s-a votat în Parlament și în Piața Marii Adunări Naționale, că în Constituție nu a trecut ceea ce se conține în Declarația de Independență. Ne face de râs Jirinovski, declarându-ne făcătura – rușii ne-au inventat limba moldovenească! – iar noi suflăm în apă rece, ca să nu se supere… kremlinul!… Mai avem de lucru, inclusiv în această formulă de sărbătoare lucrătoare, unde se mai reia motivul limba română e patria mea și se așteaptă o țâră de hotărâre din partea clasei politice, ca să ne scuturăm de această capcană umilitoare.
Academia, cea abilitată cu competențe în domeniu, s-a pronunțat, susținând și declarațiile mai devremioare ale lui Eminescu, Mateevici, Coșeriu.

Dr. Tatiana POTÂNG, prorector la Universitatea Academiei de Științe

Pentru vorbitorii de limbă română din Basarabia limba a fost, în mod indirect, o formă de rezistență și, o vreme, unicul atribut care ne determina ca parte a unui neam. Din păcate, așa cum ni-i firea, și în această privință noi am mers pe calea emoțional afectivă, am îndrăznit să vorbim despre haina latină a limbii noastre, am recunoscut valoarea și am apreciat frumusețea limbi române, am preferat să decretăm o zi dedicată limbii, dar n-am fost în stare s-o legitimăm! Acum, la un sfert de veac de la momentul adevărului referitor la limba noastră, încă ne pierdem în dezbateri pseudoștiințifice în privința numelui acestei limbi și rămânem tributari celebrului articol 13 din Constituție. Mi-e jenă că inducem în eroare o lume întreagă cu acest articol simbol al lașității noastre!

Suntem cel mai emotiv popor atunci când e vorba de limba noastră. Avem cele mai frumoase versuri despre limbă, până și imnul acestui stat se numește Limba noastră, dar ne ferim să-i spunem pe nume în lege! După ce am făcut primul pas, ne-a fost frică să-l facem și pe al doilea și stăm iată așa deșirați timp de un sfert de veac bâiguindu-i numele, în funcție de culoare politică a guvernărilor ce se perindă. Din acest considerent, eu cred că avem o datorie nestinsă în fața limbii române!

Dr.hab. Angela SAVIN, conferențiar universitar, responsabilă de sectorul Istoria limbii, dialectologie și onomastică al Institutului de Filologie al AȘM

Mihai Eminescu sublinia deseori că limba este „măsurariul civilizației unui popor…”, „un criteriul al culturii lui”. Limba este un depozit unde se păstrează de milenii tot tezaurul culturii și filozofiei unui popor. În orice țară civilizată oamenii depun eforturi maxime pentru a-și perfecționa limba, mijlocul cel mai comod și mai eficient de comunicare între semeni, de progres și dezvoltare.

Cât privește Republica Moldova, știe acum toată lumea că în urma politicii staliniste de deznaționalizare, asimilare, promovată cu insistență și constant, mai ales în perioada postbelică, limba română și-a îngustat până la refuz funcțiile sociale, fiind expulzată aproape totalmente din viața publică. Așa-zisul bilingvism național-rus a condus, practic, la monolingvismul rus, ridicat la rang de limbă oficială. În republică s-a produs fenomenul fisurii adânci între aspectul scris și aspectul vorbit al limbii naționale. Mișcarea de eliberare națională din anii 1987-1989 i-a făcut pe mulți compatrioți să-și dea seama de marele dezastru spiritual în care am ajuns, de necesitatea de a ne întoarce urgent la matcă, la rădăcini.

Cu regret stabilim că după 26 de ani de la adoptarea legislației lingvistice, starea le lucruri în domeniul cunoașterii, vorbirii corecte și al funcționării limbii naționale este departe de a fi cea dorită. Care ar fi soluția? Funcționarea limbii române în toate domeniile vieții sociale, așa cum o vedem în alte ex-republici unionale, și cunoașterea limbii române de toți cetățenii republicii, prima condițiile derivând din ultima. Iar cunoașterea limbii române de alolingvi se poate înfăptui doar prin studierea limbii române la școlile alolingve în cadrul predării unor discipline, în special, a celor exacte, în limba română.

Dr. hab. Inga DRUȚĂ, director al Centrului de Terminologie din cadrul Institutului de Filologie al AȘM

Afirmarea statutului de limbă oficială a Republicii Moldova s-a asociat cu modificarea atitudinii lingvistice a autorităților din Basarabia. Trecerea la grafia latină, consolidarea poziției limbii române în școală, în administrație și în comunicarea oficială au impus-o atenției forurilor științifice și didactice, determinând elaborarea a numeroase lucrări destinate, în primul rând, recuperării și regenerării variantei literare, desfigurate de evoluția anterioară.

Ca limbă de stat, limba română literară constituie o preocupare culturală majoră în Republica Moldova. ca și în România. Dar problemele cu care se confruntă limba română literară în spațiul basarabean nu coincid cu cele pe care le cunoaște uzul ei între hotarele României. În acest sens, în cei 26 de ani de limbă română în Republica Moldova, se constată importante modificări pozitive: româna are o poziție superioară în învățământ, în administrație și își face loc tot mai insistent în spațiul public, inclusiv în relațiile social-economice din țară. Funcționează mai multe posturi de radio și de televiziune de limba română, care, pe lângă școală, depun eforturi în ceea ce privește formarea competenței comunicative a vorbitorilor în limba română literară (standard sau exemplară).

Editat și publicat de Lena Captari / Flux News MD – romaniabreakingnews.ro / sursa:asm.md