23 august 1944

Cine a creat comunismul?
Cine a instaurat comunismul în Rusia?
Cine a hotărât cedarea țărilor din răsăritul european în 1944-45 Rusiei Sovietice?

Cine a decis dărâmarea comunismului în 1989?

Răspunsul la aceste Întrebări ne va spune și:
Cine comandă NATO?
Cine controlează restul structurilor Europei Unite?

Cuprinsul

·  1. Introducere……………………………………………………………..

·  2. Cine a creat comunismul………………………………………………..

·  3. Cine au fost capii regimului comunist în Rusia……………………

·  4. În instituții…………………………………………………………………..

·  5. Cine a hotarât cedarea țărilor din răsăritul Europei Rușilor…….

·  6. Roosevelt , instrument al conspirației…………………………………….

·  7. Indiscrețiile cu tâlc ale lui Roosevelt ……………………………………

·  8. Istoricul Keith Eubank despre Teheran…………………………………

·  9. Precizarea lui Churchill……………………………………………………..

·  10. Roosevelt și sfetnicul său Hopkins ………………………………………

·  11. La Teheran Roosevelt se instalează în Ambasada Sovietică……..

·  12. Spania află de existența conspirației………………………………….

·  13. Rezoluția Conferinței rabinilor din America – 1956………………..

·  14. Cine este Benjamin Freedman?

·  15. Sună glasul păcii………………………………………………………….

·  16. Armata rusă aproape de prăbușire……………………………………….

·  17. Clinton vede o întovărășire între NATO și Rusia…………………..

Ceeace ne determină să revenim asupra articolului care comentează scrisoarea secretă a lui Roosevelt către Zabrousky din Februarie 1943, publicat inițial în „Cuvântul Românesc” (Hamilton, Canada) din Aprilie 1986, este pentru a ne reaminti cine au fost realii autori ai hotărârii de a împărți Europa după cel de al doilea război mondial. El ne ajută să vedem și cine dispune astăzi de soarta Europei.

După 1989 România și-a recâștigat libertatea (?) de a-și croi soarta, de a alege căile de urmat, mai ales în politica externă. De când conducătorii de eri și azi (ante și post Noembrie 1996) sunt parcă apucați de febra intrării cu orice preț în NATO și-n celelalte structuri ale Europei unite, fără să se întrebe ce mai reprezintă NATO după prăbușirea comunismului și cine mai amenință România, și mai ales valoarea sacrificiilor ce se cer pentru a obține această acceptare (problematică).

La 23 August 1944 România s-a predat singură, și mai ales fără nicio garanție Rușilor, care abia după trei 3 săptămâni au pus condițiile ce le-au convenit, anume acelea de a stoarce România de ultimele ei resurse materiale, și cu prețul a 150.000 prizonieri luați pe loc de armata rusă, cu 350.000 de pierderi pe frontul de Vest și cu introducerea în România a unui regim care ne-a costat decapitarea de întreaga noastră elită culturală și politică (cel mai prețios avut ce-l poate avea o națiune). Apoi trecerea poporului român timp de două generații prin cea mai mare suferință pe care a cunoscut-o neamul nostru în lunga sa viață.

Ceva asemănător se urzește acum, anume de a ne arunca fără nici un folos imediat și evident și fără nicio garanție că obținem ceva, plătind un preț – renunțarea la România întregită, icoana ce-o poartă în suflet orice român – câstigată cu sângele a 800.000 de morți în primul război moindial, și 500.000 de morți și dispăruți în cel de al doilea război, hotărâre care urmează să fie luată de niște oameni ale căror sentimente naționale și orizont cultural este produsul educației primite într-un regim antinațional și anticreștin și în plus, cărora le lipsește total atât educația, cât și tradiția politică.

Întrebările elementare la care trebue să răspundem, ca să ajungem la anumite concluzii corecte, sunt: cine a stăpânit Europa ieri și azi, cum a ajuns comunismul stăpân în Rusia, cum a fost implantat mai apoi în România, și de ce s-a prăbușit acest regim care, mai ales la noi, era susținut de un partid cu 3.500.000 de membri, încoronat de o Securitate bine organizată? Au fost alte forțe supranaționale care au determinat aceste schimbări și răsturnări dramatice? Dacă da, care au fost aceste forțe? Citatele și textele care urmează în această broșură sunt menite să ne ajute să răspundem măcar în parte la aceste întrebări.

CINE A CREAT COMUNISMUL?

Ca să răspundem la această întrebare ne servim de citate din cartea: „Complotul împotriva Bisericii”, (The Plot Against the Church), a cărei documentație este bazată pe arhivele Bisericii Catolice și la care au lucrat 7 cardinali. A apărut sub un nume convenit Maurice Pinay, până acum în limbile italiană, germană, spaniolă și engleză. Cităm din a 3-a ediție engleză, publicată în „Christian Book Club of America”, P.O.Box 566, Palmdale, CA, 93550, pag. 39-65:

„Nu există nici o îndoială că evreii sunt cei care au inventat comumnismul, că ei au fost instigatorii dogmei pe care s-a construit acel sistem monstruos care stăpânește cu o autoritate absolută cea mai mare parte a Europei și Asiei, care agită țările din America, și cu o progresie sigură inundă peste popoarele creștine ca un cancer mortal, ca o tumoare care devorează constant sâmburele națiunilor.”

„Dar evreii sunt de asemenea inventatorii și directorii metodelor comuniste, ai tacticii de luptă efectivă, a insensibilei și total inumanei politici guvernamentale și a agresivei strategii internaționale. Este cu totul dovedit că teoreticienii comunismului au fost toți evrei… cât și revoluționarii experiemntați, care și-au ascuns de ochii lumii originea lor și adresele unde trăiau.”

În continuare Maurice Pinay dă biografiile lui Marx, Engels și a celorlalți doctrinari marxiști.

CINE AU FOST CAPII REGIMULUI COMUNIST ÎN RUSIA?

„Cum nu există nicio îndoială că evreii au creat comunismul, tot așa nu există nicio îndoială că ei au fost aceia care l-au și pus în practică.

Chiar înainte ca bolșevismul să se fi instaurat în Rusia, conducătorii și organizatorii mișcărilor comuniste în totalitatea lor au fost aproape exclusiv evrei…. Dar în Rusia, unde comunismul a fost introdus pentru prima dată, … paternitatea evreiască a organizării sistemnului, cât și a practicii aplicate nu lasă nicio îndoială…. În concordanță cu date irefutabile, care au fost în întregime dovedite și recunoscute de către toți cei care s-au ocupat de această problemă, opera comunistă a evreilor în patria Țarilor este atât de puternică, încât este total de prisos să se încerce a se nega că acest triumf dezastruos ar fi monopolul lor.”

Este suficient să înșirăm numele celor care au format guvernul și principalele organe ale Uniunii Sovietice pentru a ne da seama cât de dreaptă și de categorică este această afirmație.”

Urmează lista:

 

1. Vladimir Ilici Ulianov Lenin, evreu după mamă, președintele Sovietului Suprem.

2. Leo Trotsky (Lew Davonovich Bronstein), evreu, comisarul Armatei și Marinei.

3. Josepf Visarionovich Stalin (Josiph David Vissarionovich Djugashvili-Kochba), evreu din Georgia, Comisar pentru Naționalități.

4. Chicherin, rus, Comisar pentru Afacerile Externe.

5. Grigore Zinoviev (Apfelbaum), evreu, Comisar pentru Interne.

6. Kohen (Volodarsky), evreu, Comisar pentru Presă și Propagandă.

7. Samuel Kaufmann, evreu, Comisar pentru Proprietăți Rurale.

8. Steinberg, evreu, Comisar pentru Justiție.

9. Schmidt, evreu, Comisar pentru Lucrări Publice.

10. Ethel Knigkisen, evreică, Comisar pentru Aprovizionare.

11. Pfenigstein, evreu, Comisar pentru Refugiați.

12. Schlichten, evreu, Comisar pentru Confiscări de Imobile.

13. Lurie, evreu, Președinte Consiliul Suprem Economic.

14. Kukor (Kukorsky), evreu, Comisar pentru Comerț.

15. Spitzberg, evreu, Comisar pentru Cultură.

16. Urisky (Radomilsky), evreu, Comisar pentru Alegeri.

17. Lunacharsky, rus, Comisar pentru Școlile Publice.

18. Simasko, evreu, Comisar pentru Sănătate,.

19. Protzian, armean, Comisar pentru Agricultură.

Instituții
(Conducere, înalți funcționari)

1. Comisariatul pentru Interne: Din zece, toți evrei.

2. Comisariatul pentru Afacerile Externe. Din 17, unul german, 16 evrei.

3. Comisariatul pentru Economie: Din 14, unul rus, 13 evrei.

4. Comisariatul pentru Justiție: 8 înalți funcționari, toți evrei

5. Comisariatul pentru Educația Publică: Din 7, toți evrei.

6. Comisariatul Armatei: Din 14, toți evrei.

7. Comisariatul Sănătății: Din 5, toți evrei

8. Sovietul Suprem al Comerțului: Din 14, toți evrei.

9. Primul Consiliu al Soldaților și Muncitorilor: Un președinte și doi vice-președinți: toți trei evrei.

În 502 posturi ale organizațiilor de prim rang în conducerea statului în primii ani după revoluție, 459 posturi erau ocupate de evrei, și numai 43 au fost ocupate de creștini de diferite naționalități. În lumina acestor date, cine a executat revoluția rusă, dacă nu evreii?

CINE A HOTĂRÂT CEDAREA ȚĂRILOR DIN RĂSĂRITUL EUROPEI SOVIETELOR?

A fost cedare, trădare sau conspirație?

După cum reiese din scrisoarea-delegație a lui Roosevelt către Zabrousky, evreu, membru al Consiliului tânărului Stat Izrael, (juridic încă inexistent), hotărârea de împărțire a lumii a fost luată cu cel puțin zece luni înainte de întâlnirea celor trei mari. În această lumină întâlnirile de la Teheran și Yalta rămân simple farse, menite să dea impresia că ar fi avut loc totuși tratative.

Roosevelt, instrument al conspirației

În Februarie 1943 Roosevelt a adresat o scrisoare lui Zabrousky, prin care-l deleagă să-i expună lui Stalin gândurile și planurile sale cu privire la viitoarea împărțire a lumii. Pentru a înțelege substratul acestei scrisori atât de importante pentru soarta omenirii, redăm și partea ei introductivă cu atât mai mult cu cât ea ne desvălue sursa și scopul ei (scrisoarea este preluată din „Top Secret” -Secrets d’états anglo-americains, de Léon de Poncins, apărută în Diffusion de la Pensée Française):

 

„Scumpe domnule Zabrousky,

„Cum am avut plăcerea de a vă mărturisi atât Dvs, cât și dlui Weiss, sunt profund mișcat de faptul că Consiliul Național al tânărului stat Izrael a avut marea bunătate de a mă alege ca mediator pe lângă prietenul nostru comun Stalin în aceste momente critice, când orice pericol de fricțiuni în sânul Națiunilor Unite, – create cu prețul atâtor sacrificii – ar putea avea consecințe funeste pentru noi toți și în special pentru Uniunea Sovietică. Este deci în interesul Dvs. și al nostru de a netezi asperitățile.”

 

După câteva aliniate care privesc relațiile din trecut dintre Statele Unite și URSS, Roosevelt trece la subiectul care ne interesează:

„Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt dispuse, fără nicio rezervă, să acorde paritate absolută și drept de vot URSS-ului în reorganizarea viitoare a lumii. Și Dvs. puteți, iubite dle Zabrousky, să-i spuneți lui Stalin că în egalitate cu marea Britanie și Statele Unite, Rusia va fi membră a înaltului Tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele între națiuni și ea va interveni paralel și identic în selecționarea, prepararea, înarmarea precum și în comandamentul forțelor internaționale care, sub ordinul Consiliului continental, vor supraveghea în interiorul fiecărui stat la menținerea păcii în spiritul demnei Societăți a Națiunilor. Această poziție atât de înaltă în tetrarhia universală (USA, Anglia, China și URSS) ar trebui să-l satisfacă suficient pe Stalin pentru a nu mai reînnoi pretenții în stare să ne creeze probleme insurmontabile.”

 

„În Europa, Franța va gravita în orbita Marii Britanii. Spania, Portugalia, Italia și Grecia se vor dezvolta și ele sub protecția Angliei. Noi acordăm URSS-ului acces la Mediterana, acceptăm dorințele ei în ce privește Polonia și Țările Baltice, vom cere Poloniei să adopte o atitudine de înțelegere și compromis. Stalin va păstra un mare câmp de expansiune în micile țări inconștiente din răsăritul Europei și va recupera toate teritoriile care au fost temporar smulse Marei Rusii.”

Pentru o corectă interpretare a textului de mai sus redăm și versiunea franceză din cartea lui Léon de Poncins: „Nous accorderons à l’URSS un accès a la Méditerranée, nous accederons à ses désirs concernant la Finland et la Baltique, et nous exigerons de la Pologne une judicieuse attitude de compréhension et de compromis; Stalin conservera un vast champ d’expansion dans les inconscients pétit pays de l’Est européens – tout en tenant compte des droits qui sont dus à la fidelité de la Yugoslavie et de la Tchecho-slovaqui – et îl récupérera totalement les territories qui ont été arrachés a la Grande Russie.” (pp 131-132).

Menționăm că această scrisoare a fost redactată la 20 Februarie 1943. Zabrousky, după ce va fi prezentat mesajul lui Stalin, trebuia să-l „convingă” să accepte participarea la o întâlnire cu Roosvelet și cu Churchill, întâlnire care a avut loc la Teheran în zilele de 29, 30 Noiembrie și 1 Decembrie ale aceluiaș an.

Roosevelt mulțumește în introducere, după cum am văzut, pentru faptul că a fost ales de Consiliul Național al tânărului stat Izrael, care încă nu era născut, Consiliu din care Zabrousky făcea parte, ca mediator pe lângă prietenul comun Stalin pentru netezirea unor asperități nefaste pentru toți și în special pentru URSS. La rândul său Roosevelt îl deleagă pe Zabrousky din partea Statelor Unite și al Marei Britanii să expună aceluiaș Stalin gândurile lor. Aceasta filiațiune de delegații și mai ales originea lor explică caracterul secret și subversiv al acestei acțiuni. Nimeni, nici măcar propriul său secretar de Stat Cordell Hull, nu a știut nimic despre rolul ce-l aveau de jucat Statele Unite în timpul războiului și în conjunctura postbelică, de convențiile ce va trebui să le încheie pentru a asigura realizarea proiectului conspirativ de împărțire, organizare și conducere a lumii după terminarea ostilităților. Și probabil că nici Churchill nu știa în ce conspirație va fi implicat. Singurul care știa totul a fost Harry Hopkins și mai târziu a fost inițiat și Alger Hiss, autorul statutelor organizației Națiunile Unite, cel care mai târziu a fost condamnat în SUA pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice. Alger Hiss, de altfel, a fost personajul ideal pentru a fi în miezul acestei conspirații. Evreu de origine, născut în America și agent al Uniunii Sovietice, el reprezenta în același timp interesele celor trei factori în această conspirație, ascultând desigur mai mult de glasul sângelui decât de celelalte obligații de conjunctură.

În schema acestei autorități supreme a creierului conspirativ, Izraelul, Roosevelt și Stalin erau cele două brațe executoare. Roosevelt era sigur, pe când Stalin își avea probabil și ambițiile sale, și-și juca rolul străduindu-se să le armonizeze, dacă eventualele pretenții ale sale nu au fost făcute doar de ochii lumii, ca să dea impresia că au avut loc totuși „tratative”.

Indiscrețiile cu tâlc ale lui Roosevelt

Acest plan de împărțire a lumii Roosevelt l-a mărturisit mai târziu, la 2 Septembrie 1943, și Cardinalului de New York, Spellman, prezentându-l ca pornind de la el. „Împărțirea lumii este o chestiune simplă,” spune Roosevelt. „Orientul îndepărtat revine Chinei, Pacificul Statelor Unite, Europa și Anglia vor fi împărțite între Anglia și Rusia. Sper că intervenția rusă în Europa să nu fie prea brutală. Cu Stalin cred că mă voi împăca mai bine decât cu Winston, pentru că el este un realist ca și mine. O singură grijă mă neliniștește, că Stalin ar putea să depășească o anumită limită.” Cardinalul Spellman a făcut atunci remarca că Rusia ar avea deja prevăzute pentru Germania, Austria și celelalte țări din Europa guverne cu majoritate comunistă și că va instala regimuri care-i vor fi supuse. La asta Rossevelt răspunde: „Cu siguranță că se va ajunge la expansiunea comunismului, însa ce se poate face?” („Die Teilung der Welt”, Yalta 1945, Arthur Conde, Karl-Rauch-Verlag, 1964, pp 100-101).

Istoricul Keith Eubank despre Teheran

Istoricul Keith Eubank în „Summit at Teheran” Morrow, 1985, p. 423 îi reproșează lui Roosevelt și Churchil faptul că nu s-au ocupat mai îndeaproape de viitorul țărilor din Europa de Răsărit, ceeace a fost în avantajul Rușilor. „Aici a fost momentul când aceste probleme puteau fi discutate. În afară însă de fixarea frontierei de răsărit a Poloniei, restul Europei de răsărit a rămas un câmp deschis, unde Stalin și-a putut reține mâna liberă. Speculația că Charta Atlanticului ar fi trebuit să fie aplicată și în această regiune nu a însemnat nimic pentru Stalin. Dacă Roosevelt și Churchil ar fi acordat atenția cuvenită acestor probleme, ar fi putut crea obstacole în calea ambițiilor lui Stalin”. Evident că Eubank nu știa nimic de existența delegației primite de Roosevelt de la „tânărul Stat Izrael” și a delegației dată de el lui Zabrousky, prin care Europa de Răsărit era deja promisă lui Stalin și toate celelalte jaloane ale viitoarei împărțiri a lumii erau deja trasate. Ceeace a urmat apoi la Yalta un an și două luni mai târziu, a fost doar stabilirea amănuntelor invaziei în Normandia (la cererea lui Stalin) și formularea așa ziselor „convenții” la care s-a ajuns, convenții pe care Amiralul William Leahy, care a făcut parte din delegația americană, le-a caracterizat ca fiind „atât de elastice, încât Stalin le poate întinde de la Yalta până la Washington, fără să le rupă.” (în „Architects of Conspiracy”, p. 208).

Și istoricul american Gaddis, în „Security versus Self-Determination”, p. 164, afirmă: „Faptul că Roosevelt nu a vrut să ceară aplicarea declarației pentru Europa eliberată numai la două săptămâni după Yalta, când Rușii au instalat propriul lor guvern în România, (Groza, la 6 Martie 1945), a fost o indicație precisă dată Moscovei că el nu a așteptat să se aplice această declarație.”

Precizarea lui Churchill

Precisă și menită să spulbere orice îndoială asupra abandonării sau cedării țărilor din Răsăritul european Rușilor în aceste convenții secrete rămâne declarația lui Churchill în „Triumph and Tragedy”, pag. 240, citată de Nicolae Baciu în „Sell-out to Stalin”, pp 203-204: „Noi am fost jenați să protestăm (împotriva instalării guvernului Groza la București) pentru că eu și cu Eden, când am fost la Moscova, în Octombrie 1944, am recunoscut că Rusia trebue să aibă un drept predominant, ultimul cuvânt, în România și Bulgaria, în timp ce noi trebue să avem același drept în Grecia. Stalin a respectat riguros această înțelegere.”

Roosevelt și sfetnicul sau Hopkins

Să vedem mai întâi cine este omul pe care Consiliul Național al embrionarului stat Izrael l-a desemnat ca sfetnic al lui Roosevelt și ca atare executor al planurilor sale conspirative:

Cât despre Roosevelt „nu se poate afirma că ar fi fost un geniu”,scrie Arthur Conde în „Teilung der Welt”, pag. 211. „Ca student și avocat nu s-a profilat peste medie. A fost un om de societate, care mai degrabă se întreținea cu lumea decât să citească o carte. O viață întreagă i-a plăcut să joace pocker… În politică a găsit un admirabil teren de activitate.” Tot pe aceeași pagină, Conde îl citează pe Robert E. Sherwood, unul din biografii lui Roosevelt: „Caracterul lui a fost multilateral, dar el conținea și contradicții într-o măsură uimitoare. În același timp el era suficient de liberal și de progresist pentru a fi fost etichetat de trădător al clasei sale, și de „Roșul în Casa Albă”.

 

„Churchill” citându-l în continuare pe Conde, pag. 218, a respins visul unui paradis idilic universal după dispariția lui Hitler. Roosevelt, din contră, după cum observa și Walter Lipman, comite eterna greșeală a Americanilor, de a nu vedea că lupta dintre state este o caracteristică intrinsecă a naturii umane.”

Înainte de Conferința de la Teheran, Roosevelt a refuzat o întâlnire de lucru cu Churchill pe motiv ca „nu vreau să-i las impresia lui Stalin că între noi doi totul a fost dinainte aranjat”, („Summit at Teheran”,pag. 58). El a refuzat și să se stabilească în prealabil o ordine de zi pentru această Conferință, fapt care l-a neliniștit profund pe Churchill. Tot Roosevelt a fost acela care a propus ca la Conferință să ia parte o delegație restrânsă și să nu participe nicio presă. Însoțitorul său principal a fost Harry Hopkins, consilier personal, care se bucura de o autoritate și încredere atât de mare, încât semna documente în numele lui Roosevelt. „Roosevelt nu a citit nicio carte de documentare asupra Uniunii Sovietice și nu a consultat niciun raport al State Departament”,remarcă Keith Eubank în cartea sa. „Singura sa sursa de informație o constituiau revistele, ziarele și relatările lui Hopkins”, pe care autorul cărții le rezumă: „El (Hopkins), știa că după război Rusia Sovietică va deveni una din cele mai mari puteri din lume. Pentru acest motiv Statele Unite și Rusia trebuie să fie prietene, pentru a putea să realizeze împreună planurile viitoare de pace. Prietenia lor trebue să fie atât de puternică încât să determine pe Ruși să lupte până la înfrângerea definitivă a Germaniei și Japoniei. Fiecare minister (departament) al Statelor Unite trebue să considere Uniunea Sovietică ca pe cea mai mare putere din lume și ca pe o prietenă sinceră. Fiecare funcționar care vine în contact cu Rușii trebue să creadă profund în această concepție. În sfârșit, Hopkins mai cerea ca totul trebuie făcut pentru a se realiza o pace care să corespundă aspirațiilor legitime ale Uniunii Sovietice. Ideile lui Hopkins sunt importante pentru că ele au înlocuit rapoartele Departamentului de Stat („Hopkins urged that every-thing should be done to establish a peace that would meet the legitimate aspirations of the Soviet Union. Hopkin’s ideas are important because they replaced any briefings from State Department” („Summit at Teheran”, p. 239).

Influența comuniștilor asupra lui Roosevelt o redă în câteva cuvinte Frank Murphy, membru al Curții Supreme, în mărturisirea ce-o face Congresmanului Martin Deas, care a fost președintele Comitetului activităților antiamericane (House Committee on Un-American Activities, citat în Buletinul Congresului din 22 Sept. 1950. pag. A6833): „Suntem condamnați. Statele Unite sunt condamnate. Comuniștii controlează totul. Ei îl controlează pe Roosevelt și pe soția sa. Este imposibil ca cineva să-l vadă, dacă audiența nu-i aranjată prin David Niles și banda sa” – (and his gang). Cine a fost David Niles? El a fost unul dintre evreii care-l înconjurau pe Roosevelt și care efectiv guverna țara. Numele lui adevărat este Neyhus și a fost cumnatul lui Harry Hopkins care s-a bucurat de cea mai mare încredere din partea lui Roosevelt. După The Saturday Evening Post, din 24 Dec. 1949, pag. 24, Harry Hopkins a fost doar omul de fațadă, condus de David Niles, cel care mai târziu a pus la cale declararea independenței Israelului și programul de drepturi civile al lui Truman. James Combs în „Who is Who în the World Zionist Conspiracy” la pag. 88-89 spune că „Murphy desigur că a greșit când a făcut afirmația că „comuniștii domină Statele Unite”, întrucât comunismul este doar un instrument, realul stăpân fiind evreimea care acuma, după 25 de ani, și-a consolidat controlul asupra întregului guvern al Statelor Unite.”

La Teheran Roosevelt se instalează în Ambasada Sovietică

Ajuns la Teheran la 27 Noembrie, Roosevelt s-a stabilit la ambasada americană. Rușii, pretextând că ar fi descoperit un complot al GESTAPO-ului, care ar fi aflat de sosirea lor la Teheran, l-au invitat să-și stabilească cartierul în ambasada sovietică, propunere pe care Roosevelt a acceptat-o. De observat este faptul că nici atunci și nici după aceea nici un serviciu secret din lume nu a semnalat vreun complot din partea Nemților.

La 28 Noembrie Roosevelt se instalează la Ruși și după masă are o lungă întrevedere cu Stalin în patru ochi, prezenți fiind doar cei doi translatori, deci fără Churchill, căruia mai înainte îi refuzase o astfel de întâlnire. În această discuție tête-à-tête s-a stabilit formal împărțirea lumii și au fost trasate în mare liniile directoare ale subiectelor de discutat în plenarele care urmau să aibă loc și care au fost cele menționate în scrisoarea lui Roosevelt către Zabrousky.

Spania află de existența conspirației

La 16 Aprilie 1943 (la n umai două luni de la redactarea scrisorii în cauză), Ministrul de Externe al Spaniei, Contele de Jordana, a ținut un discurs minuțios preparat și de mare răsunet la Barcelona, în Palatul Regilor de Aragona, într-un cadru foarte festiv, cu ocazia aniversării a 450 de ani de la întoarcerea din prima călătorie a lui Columb. În discursul sau Contele de Jordana, printre altele, a spus: „Mai teribil decât războiul, mai destructivă decât el și mai încărcată de ură și de porniri josnice este revoluția comunistă, care reprezintă un pericol cu atât mai mare, cu cât enormele cheltuieli de război vor compromite stabilitatea socială a națiunilor.”

„Acest discurs este cu atât mai impoprtant” afirmă Léon de Poncins în cartea sa „Top Secrets” – „cu cât guvernul spaniol a luat la cunoștință de existența unui document important, care desvaluie o conspirație menită să pericliteze mai multe state din Europa. Este vorba de o scrisoare secretă a Președintelui Roosevelt către evreul Zabrousky, care atunci servea ca agent de legătură între Roosevelt și Stalin…”

Și Franco în discursul sau din 1 Octombrie 1943 (cu două luni înainte de întâlnirea de la Teheran), atrage atenția asupra pericolului ce paște Europa.  „Spania consideră că independent de care va fi soarta armelor și chiar de dinainte de război, există în lume o problemă spirituală de cea mai mare importanță, pe care o constituie ambianța revoluționară a maselor îndepărtate de Dumnezeu și care aspiră la o îmbunătățire a situației lor materiale prin violență lipsită de orice scrupule în alegerea mijloacelor. Acest spirit revoluționar de diferite nuanțe este cuprins în termenul generic de „bolșevism”. Războiul este un fenomen pasager, în timp ce spiritul revoluționar al maselor constituie o problemă fundamentală a epocii noastre.”

După acest discurs Americanii au reproșat Spaniei ca s-a apropiat prea mult de Germania și riscă să piardă ajutorul economic din partea Aliaților. Ambasadorul american, într-o scrisoare adresată Ministerului de Externe spaniol, face afirmația că „comunismul este o problemă internă a Rusiei, care nu va afecta în niciun fel țările cu un nivel de viață mai ridicat”. La asta Contele de Jordana răspunde: „Îmi vine greu să cred că cineva ar putea fi de acord că acest pericol enorm, care amenință civilizația noastră, s-ar putea reduce la o mică problemă de ajustare de salarii. Nu, domnule Ambasador, nu este o simplă problemă economică și nici una socială, chiar dacă i-am acorda cel mai larg înțeles. Este vorba de o problemă spirituală, de un rău de cea mai mare gravitate, care afectează până în adânc sufletul omenesc, pentru că atunci când se învață masele că morala este o prejudecată burgheză și că nu există o justiție superioară față de care suntem răspunzători pentru faptele noastre, ele sunt private de orice frână și sunt lansate la atac împotriva tuturor obstacolelor care s-ar opune la satisfacerea celor mai brutale instincte ale lor.” (Top Secrets, pp 80-81).

Afirmația Secretarului de Stat American este perfidă, de rea credință, menită să inducă în eroare și să ascundă conspirația ce se țesea împotriva întregii Europe. Ce urmărea Internaționala comunistă, cu sloganul: „Proletari din toate țările, uniți-vă!”, dacă nu revoluția mondială? Comunismul nu a intrat nicăieri prin voința poporului, ci prin siluirea ei de către armata sovietică de ocupație, (nelimitat sprijinită USA militar, politic, economic și prin diplomație), sau prin ajutor extern direct (din partea Statelor Unite), cum a fost în Cuba.

* * *

În continuare extragem din broșura „Who Brought the Slaves to America” scoasă de „Sons of Liberty”, P.O.Box 449, Arabi, LA, 70032, rezoluția  „Conferinței Centrale a Rabinilor din America, 1956,” – cu subtitlul:  „Instrucțiuni confidențiale către toți evreii ortodocși, reformiști, nereligioși și „încreștinați”- din care aflăm cât de stăpâni se simțeau evreii pe lume în 1956:

 

„Noi suntem aproape să ne atingem scopul. Al doilea război mondial a avansat măreț planurile noastre. Ne-a reușit să aducem creștinii să se omoare unii pe alții și să aducem alte multe milioane de creștini în situația să nu ne poată face niciun rău. Ne-a mai rămas puțin de făcut ca să câștigăm controlul total asupra stupizilor de goimi (creștini).

Evrei din America:

acestea sunt ultimele instrucțiuni pentru voi:

1. Continuați să lărgiți controlul asupra radio-difuziunii, televiziunii, ziarelor, cinematografelor și revistelor.

2. Educați copiii voștri și alungați-i pe creștini din avocatură, medicină, farmacie și din întreg comerțul de detaliu.

3. Transformați școlile și universitățile lor în centre de instrucție pentru revoluția noastră roșie.

4. Ridiculizați credința creștină, dezbinați poporul ei și slăbiți-le bisericile.

5. Demoralizați-le femeile și copiii.

6. Corupeți-le tribunalele și faceți-le de rușine.

7. Întoarceți o clasă socială împotriva alteia, Negrii împotriva Albilor.

8. Cumpărați politicienii și continuați să corupeți administrațiile locale, provinciale și naționale.

9. Anihilați fasciștii antisemiți în orice fel.

10. Folosiți-vă de instrumente binevoitoare ca un Truman, un Eisenhower, un Stevenson și Warren; ei vor face treaba pentru voi.

11. Plănuiți emigrarea nelimitată și fără restricții a persecutaților noștri (din alte state) în această țară.

12. Continuați să le controlați banii prin sistemul federal de rezerve.

13. Continuați să plasați evrei în posturile guvernamentale, în Armată și în Marină.

14. Noi trebue să distrugem Republica asta și s-o înlocuim cu o democrație,  care înseamnă socialism de stat guvernat de evrei, (Jewish Governed State Socialism).

15. Continuați controlul asupra Departamentului Muncii, faceți agitații, provocați prin orice mijloace neliniști, greve violente în toate modurile și în toate împrejurările.

 

Cu o astfel de strategie și cu aceste metode trebue să reușim să prăbușim această țară în sărăcie, în demoralizare, în faliment, și-ntr-un război civil prin care să micșorăm numărul inamicilor noștri.

 

Revoluția bolșevică ne-a făcut stăpânii Rusiei.

 

Ultimul război ne-a făcut conducătorii întregii Europe, mai puțin Spania.

 

Fie că viitorul război să ne facă stăpânii Americii.

 

Pentru prezervarea rasei noastre sunteți avizați că dacă sunteți întrebați de Goimi despre oricare din punctele de mai sus, trebue să refuzați să răspundeți, să abjurați, să repudiați și să negați și asta chiar și sub jurământ, dacă e cazul, așa cum ne învață Talmudul.

 

Credem că este de prisos să vă atragem atenția asupra consecințelor teribile dacă aceste instrucțiuni ar cădea în mânile Goimilor.

 

Conferința Centrală a Rabinilor din America – 1956.

Prin cine controlează și domină evreii viața politică și economică a națiunilor? Câteva citate date mai jos ne vor lămuri:

„Francmasoneria este o organizație evreiască, a cărei istorie, grade, simboluri și parole convenționale sunt evreești de la început până la sfârșit.”

 

„Izraelite of America”, 3 August 1866

„Francmasoneria este născută în Izrael”.

„Jewish Tribune”, 29 Oct. 1925

 

„Anglia se luptă pentru noi, pentru cauza evreiască și în această luptă ea este sprijinită de francmasonii din întreaga lume.”

„Jewish Chronicle”, Octombrie 1940

„Din 670.000 de francmasoni în Europa, 475.000 sunt în Anglia. Din 4,5 milioane de francmasoni în întreaga lume, 3,5 milioane sunt în America.”

Statistiques maçoniques

* * *

În 1954 Benjamin Freedman a publicat o carte „Facts are Facts – The Truth About the Kazars”, despre care autorul spune: „Evenimentele istorice revelate pentru prima dată prin această carte aduc dovezi de necontestat că continua lor suprimare (înăbușire) se dovedește a fi dăunătoare securității naționale (USA), păcii în lume, buneistări a omenirii, cât și progresului civilizației.” Cartea a fost tradusă și publicată de editura noastră (în 1996) sub titlul: „Întâmplările sunt întâmplări și faptele sunt fapte, – Adevărul despre Kazari”.

Reproducem mai jos prefața ei: „Cine este Benjamin Freedman?”, în care este prezentată lupta sa, a evreului încreștinat, de a demasca conspirația Kazarilor deveniți evrei sioniști, împotriva civilizației creștine:

CINE ESTE BENJAMIN FREEDMAN?

Născut în 1890, Benjamin Freedman a fost un afacerist prosper din New York, care într-un timp deținea majoritatea acțiunilor manufacturii de detergenți Woodbery. Dar în 1946 s-a disociat de plutocrația internațională în cercurile căreia se născuse și crescuse, desgustat de planurile acesteia pentru civilizația și națiunile creștine. Și-a dedicat restul vieții și cea mai mare parte din averea personală (peste $2,5 milioane) demascării acestor planuri pe care le cunoștea bine, căci își petrecuse viața în cele mai înalte cercuri ale organizațiilor evreiești și plutocratice; fusese strâns asociat cu Bernard Baruch, cu Samuel Untermayer, cu președintii-marionete mânuiți de aceștia, ca Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, John F. Kennedy, cu tatăl acestuia din urmă, ambasadorul Joseph Kennedy. Convertit cu adevărat la catolicism, nu de formă ca prelații care populează Vaticanul astăzi, Benjamin Freedman s-a disociat de talmudism și de sionism și a devenit astfel inamicul lor public numărul unu, atacat cu furie și descris ca un „evreu antisemit”. Dar Benjamin Freedman nu-și ura rudele și prietenii; el obiecta doar la distrugerea civilizației creștine și a popoarelor care le-au asigurat prosperitatea.

Pentru a schița personalitatea lui Benjamin Freedman, redăm aici punctele principale ale unei prelegeri pe care a ținut-o în anii 1960.

„În Statele Unite”, zice el, „sioniștii au pus mâna pe absolut toate ramurile guvernului. Sioniștii și coreligionarii lor domnesc în Statele Unite ca monarhi absoluți”, spune el, și-și sprijină afirmația cu dovezi din istoria acestui secol. Primul război mondial fusese câștigat de către armata german” în primii doi ani, arată el, în care armata franceză fusese complet incapacitată, iar Marea Britanie stătea izolată și neputincioasă înconjurată de ape patrulate de submarine germane. Chiar în aceste situații, Germania a oferit Marei Britanii condiții de pace extrem de avantajoase: încheierea păcii cu revenirea la situația dinainte de război. Guvernul britanic se gândea serios să le accepte, când în Octombrie 1916 sioniștii din Londra, reprezentanți ai evreimii est-europene, au împiedecat încheierea păcii, promițând Marii Britanii o victorie pe care le-o vor procura Statele Unite, care nu intraseră în primul război mondial și nu erau în conflict cu nimeni – cu condiția ca Marea Britanie să le dăruiască sioniștilor patria palestinienilor, Palestina, la care nici Marea Britanie, nici evreii din Europa răsăriteană nu aveau niciun drept. În Statele Unite, zice Benjamin Freedman, evreii dețineau pe atunci, (ca și acum) presa de mare circulație; ei urau Rusia țaristă și-i doreau înfrângerea, motiv pentru care bancherii de pe Wall Street ca Kuhn și Loeb, refuzau să finanțeze aliații Rusiei, Anglia și Franța. Dar imediat ce sioniștii au obținut promisiunea că li se va „dărui” patria palestinienilor, pe care-i vor putea masacra și izgoni pentru a-și întinde statul lor mesianic, toată presa americană, care fusese pro-germană, dintr-o dată a descoperit că nemții sunt „huni”, că taie mâinile copilașilor de țâță cu baionetele și alte astfel de fantezii. Nu se mai putea citi nimic altceva în presa americană decât despre cauza sfânta a războiului împotriva Germaniei. Marioneta talmudiștilor, președintele Statelor Unite Woodrow Wilson, a declarat război Germaniei și la Londra a fost scrisă „Declarația Balfour”, prin care s-a dat sentința de moarte poporului a cărui patrie fusese Palestina de mii și mii de ani.

La Conferința de Pace de la Paris din 1919, a participat o delegație a evreilor condusă de Bernard Baruch și compusă din 117 evrei; „am fost unul dintre ei și știu cum s-au petrecut lucrurile” spune Freedman. Delegația a scos la iveală declarația Balfour prin care i se promisese Palestina și Nemții și-au dat seama că tot măcelul pe care-l suferiseră, și toată suferința la care erau supuși, cu țara ciopârțită și populația epuizată de birurile crunte impuse nemților ca „reparații de război” își au rădăcina în târgul în virtutea căruia evreii din răsăritul Europei puteau folosi forța financiară și militară a marilor puteri pentru ca să practice genocidul împotriva palestinienilor. Și această împilare cruntă și sângeroasă le era aplicată lor, nemților, care-i primiseră pe evrei cu brațele deschise și-i lăsaseră să se îmbogățească și să prospere în Germania ca nicăieri în lume. Ca și în Statele Unite, în Germania evreii dețineau toată industria și întregile finanțe; industriașul evreu Rathenau era poate de o sută de ori mai bogat în Germania decât coreligionarul său Bernard Baruch în Statele Unite; tot un industriaș evreu era și cel mai mare armator, proprietarul liniilor North-German Lloyd și Holland-American Line; bancherii casei domnitoare Hohenzollern erau tot evrei, și cei mai bogați bancheri comerciali din lume erau evrei din familia Warburg din Hamburg. Și în timp ce Nemții trudeau ca să-și îmbogățească evreii, aceștia aranjau înfrângerea și distrugerea Germaniei, pe care o vânduseră ca să obțină de la adversarii ei pământul palestinienilor, care avea valoare propagandistică crucială pentru sioniști. În însăși ziarele sioniste din anii 1919-1923 se scria că sentimentul anti-evreiesc care se înfiripa în Germania se datora faptului că nemții începuseră să-și dea seama cum au fost înjunghiați pe la spate de către evreii pe care-i găzduiseră și-i îmbogățiseră în patria lor, arată Freedman care subliniază că ura pe care și-o atrăseseră nemții pentru succesul și prosperitatea lor industrială și comercială din partea Marei Britanii și Franței, care-și vedeau hegemonia financiară amenințată, a fost folosită de sioniști pentru a distruge cele mai primitoare și generoase gazde pe care le avuseseră vreodată, țara în care nu sufereau discriminări sau persecuții, și țara ai care locuitori muncitori și cinstiți le permiseră să se îmbogățească imens. Până și publicațiile sioniste ale timpului recunoșteau că antisemitismul german nu era nici religios, nici rasial, ci doar reacția la felul în care își răsplătiseră evreii gazdele. Documentele autentice (cu grijă ascunse și falsificate de istoriografia „pe linie” din Occident), arată că nimeni nu clintise nici măcar un fir de păr din capul vreunui evreu, nici măcar după trădarea lor. Hugo Schönfeld, un evreu pe care Departamentul de Stat american l-a trimis să cerceteze situația deținuților din lagăre în 1933, a raportat că în lagărele de concentrare germane erau internați comuniștii și alți adversari politici ai regimului, care erau sănătoși și în bună condiție fizică. Desigur, erau mulți evrei în aceste lagăre de concentrare căci evreii constituiau 98% din cadrele partidelor comuniste, spune Benjamin Freedman, și mai erau masonii și membrii unor organizații similare.

În Iulie 1933 a avut loc o întâlnire a reprezentanților evreimii mondiale, care a pus în fata nemților un ultimatum: „Hitler să fie eliminat și toți evreii să fie repuși în pozițiile pe care le doreau, indiferent dacă sunt comuniști sau nu.” Nemții, care aveau vie în memorie puciul comunist al Rosei Luxemburg și al grupului ei din 1919, n-au acceptat ultimatumul, și atunci Samuel Untermeyer, reîntors de la Congresul evreimii mondiale, a anunțat public la o emisiune radiofonică declarația de „război sfânt al evreimii mondiale împotriva Germaniei”.  Acest „război sfânt” a luat forma unui boicot comercial care urmărea să ducă la genocidul prin înfometare a două treimi din populația Germaniei, căci solul Germaniei nu putea hrăni populația și două treimi din alimentele poporului german erau importate în schimbul produselor industriale germane. Aceste produse erau acum boicotate și refuzate pe piețele de desfacere ale lumii dominate de plutocrația evreiască. Această declarație de „război sfânt” a fost publicată în „The New York Times” la 7 August 1933.

În timp ce poporul german suferea de pe urma acestui boicot, în timp ce mulțimile americane erau ațâțate de calomniile pline de ură din ziare și de linia politică a lui Roosevelt la isteria colectivă antigermană, nici un fir de păr nu fusese atins în capul vreunui evreu din Germania în 1933, zice Benjamin Freedman. Nemții nu puteau să nu observe calomniile și ura nestăvilită revărsată împotriva lor la instigația evreilor pe care-i îmbogățiseră prin truda lor; și nu puteau să nu observe că sunt șomeri și muritori de foame pentru că așa a hotărât Samuel Untermeyer. Dar resentimentul lor se mărginea la vorbe, la insigne și inscripții pe pereți; de abia în 1938, când un tânăr evreu polonez a asasinat un diplomat german fără nici un motiv (căci motivul invocat de el s-a dovedit a fi mincinos), a început să se manifeste antisemitismul în Germania, arată Benjamin Freedman.

 

Ion Coja

www.ioncoja.ro