1940

Crimele și ororile comise de comuniștii evrei împotriva românilor este un subiect care descrie atrocitățile și trădările făcute de comuniștii evrei împotriva românilor în perioada evacuării din Basarabia și Bucovina în special în vara lui 1940. Aceste fapte sunt parte a Holocaustului Roșu împotriva neamului românesc.

Subiectul pune în context istoric problema revizionismului istoric iudaic. Acesta nu încetează să rescrie istoria românilor în funcție de interesele străine românilor. Inventând antisemitisme false, apoi pictându-i pe români în culorile mincinoase ale unui oprobiu dezlănțuit contra unui neam întreg revizionismul istoric iudaic neagă Holocaustul Roșu prin care zeci de milioane de creștini dintre care peste două milioane de români au pierit sub bolșevici, conduși de cadre iudaice.

Scriitorii de rea credință au scris, pentru a ilustra minciuna că România ar fi „ucis, ucis, ucis”, despre jandarmi români operând în teritoriile ocupate de teroarea horthystă! Când minciuna lui Elie Wiesel este dezvăluită de Eugen Ionescu în direct la televiziunea franceză, acuzatorul începe să oscileze și se dă singur în vileag declarând că „oricum ascultătorii nu se preocupă de istorie”.

Ei bine, istoria îi preocupă intens pe români, care, deși iartă crestinește, au suferit prea mult pentru ca să uite vreodată. Trebuie precizat că Nord-Vestul Transilvaniei a fost sub ocupație maghiară ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940 și până la 25 octombrie 1944, ziua când Transilvania este eliberată în întregime.

Nicolae Iorga, la 6 iulie 1940, scria în „Neamul Românesc” sub titlul „De ce atâta ură?”: „Se adună și cresc văzând cu ochii documentele și materialele, actele oficiale și declarațiile luate sub jurământ. Inalți magistrați și bravi ofițeri care și-au riscat viața ca să apere cu puterile lor retragerea și exodul românilor au văzut cu ochii lor nenumărate acte de sălbăticie, uciderea nevinovaților, lovituri cu pietre și huiduieli. Toate aceste gesturi infame și criminale au fost comise de evreimea furioasă ale cărei valuri de ură s-au dezlănțuit ca sub o comandă nevăzută. De ce atâta ură? Așa ni se răsplătește bună-voința și toleranța noastră?

Am acceptat acapararea și stăpânirea iudaică multe decenii și evreimea se răzbună în ceasurile grele pe care le trăim. Si de nicăieri o dezavuare, o rupere vehementă și publică de isprăvile bandelor ucigașe de sectanți sau sanguinari.

Nebunia organizată împotriva noastră a cuprins târguri, orașe și sate. Frații noștri își părăseau copii bolnavi, părinții bătrâni, averi agonisite cu trudă(…) In nenorocirea lor ar fi avut nevoie de un cuvânt bun, măcar de o fărâmă de milă(…) Li-s-au servit gloanțe, au fost sfârtecați cu topoarele(…) li s-au luat hainele, li s-a furat ce aveau cu dânșii, ca apoi să fie supuși tratamentului hain și vandalic. Românimea aceasta, de o bunătate prostească față de musafiri și jecmănitori merita un tratament ceva mai omenesc din partea evreimii care se lăuda până ieri că are sentimente calde și frățești față de neamul nostru în nenorocire”.

Incă din vremea lui Mihail Kogălniceanu, numărul tot mai mare de refugiați evrei care se agitau pentru denigrarea României prin Alianța izraelită au obligat instituțiile democratice ale țării să ia act de efectele dezastruoase ale trădării neamului românesc de către acesti refugiați. Pentru economia românească, dinamica iesirilor de capital sub controlul noilor refugiați (atingând intr-o singură generație numărul de câteva sute de mii) se făcea tot mai simțită.

Situația era fără iesire mai ales din cauza intervenției conjugat anti-românesti a puterilor străine, manipulate de Alianța izraelită. In fine, prin arendarea pământurilor moldovenesti in mod concentrat sub controlul acestor refugiați, care au folosit sălbăticie contra țăranilor români, s-a ajuns la marea răscoală din 1907, în urma căreia mii de români și-au pierdut viața.

Winston Churchill a explicat într-un articol faimos din anii 1920 că evreimea organizată s-a divizat în timpul primului război mondial între bolșevism (ale cărui ravagii acum la aproape optzeci de ani de la evenimente se pot măsura în zeci de milioane de victime si un atac fără precedent împotriva creștinismului) și respectiv sionism, care este o mișcare ideologică fascistă, rasistă și de purificare etnică.

Ambele grupuri de ideologi, agenți și teroristi au trădat statul român, care le oferise protecție și adăpost timp de multe generații.

Bolsevicii, luptând direct și fără oprire contra românilor, prin sabotarea Unirii, prin uneltiri și prozelitism, au amenințat ființa națională românească, statul național român, biserica națională, și civilizația creștină. Pentru a înțelege acest fapt este suficient a constata dezastrul programat al creștinilor în Rusia bolșevizată, unde milioane de creștini au fost martiri, apoi toate bisericile au fost desacralizate sau distruse, în timp ce nicio sinagogă nu a fost atinsă.

Sioniștii urmăreau ruperea unei părți din teritoriul național român și vinderea lui prin alipirea de imperiul bolșevic. Prima incercare istorică a evreilor de a se regrupa a fost în Basarabia românească, pe care cetățenii români evrei basarabeni, trădând interesele țării, au făcut totul pentru a o aduce sub bolșevici, chiar sub numele de Republica Socialistă Sovietică Evreiască.

Potrivit istoricului Dinu C. Giurescu, trupele sovietice intră în Basarabia și Bucovina, „încă din noaptea de 27 spre 28 iunie„, la ora 3 a.m., străpungând teritoriul românesc prin cinci puncte. În același timp, grupuri specializate organizează acțiuni antiromânesti în vederea creării panicii, dezorganizării și confuziei generale. Astfel de acțiuni au loc în orasele: Chisinău, Cernăuți, Soroca,Tighina, Reni.

Starea de spirit a populației basarabene, incă de la inceputul evacuării armatei, administrației și civililor români, este consemnată de sursele sovietice astfel: „…rușii indiferenți; evreii aclamă intrarea Sovietelor în Basarabia. Românii de la sate surprinși de evenimente, nu înțeleg ce se petrece„.

Documentele strânse arată că „actele de agresiune și batjocorire” întreprinse împotriva armatei române care se replia începând cu data de 28 iunie 1940, au fost inițiate îi desfășurate de armata sovietică în colaborare cu bandele formate mai ales din minoritari, „între care și o sumă de evrei”.

În timpul celui de-al doilea război mondial doar mareșalul român Ion Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu, și Mișcarea Legionară i-au susținut pe sionisti, preferând să-i vadă pe cetățenii români evrei mai degrabă plecați din România în Palestina decât rămasi, ca să fie trădători, activi în chip de agenți comuniști ai puterilor străine cu care România era în război.

România este astfel singura țară care nu i-a deportat pe evrei la Auschwits, un număr considerabil dintre acestia regăsindu-se plecați în Palestina.

Deși au fost numărați printre victime de mai multe ori de holocaustologii ce folosesc încă mijloacele de propagandă comunistă, chiar aflându-se, prin aceasta, în plin negaționism al Holocaustului Roșu (al căror teoreticieni și practicieni erau ca foștii profesori de marxism) evreii români după invazia sovietică erau mai numeroși decât înainte de război!.

Un autor sionist deosebit de discreditat de poziția sa manifest anti-românească este Matatias Carp. Cele trei volume sub semnătura sa sunt singura sursă de date privind populația evreiască (secret de stat). Lucrarea sa este publicată imediat după invazia sovietică, un context discutabil, pentru a fi citată în extenso azi, la peste 60 de ani de la evenimente… Mai mult, istoricul Dinu C. Giurescu remarcă faptul că cele trei volume scoase în 1947 la Bucuresti, de către Matatias Carp, sunt „fără trimiteri la fondurile de arhivă”.

Alexandru Șafran, fost rabin șef, într-o declarație din 1946 recunoaste faptul că anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către sovietici „a fost întâmpinată cu bucurie de unii evrei din aripa stângă și comunisti”.

În timpul evacuării din Basarabia și Bucovina de Nord a armatei române și a populației refugiate române, provocată de ultimatumul din 26 iunie 1940 prin care Uniunea Sovietică a cerut României cedarea acestor provincii amintite, populația evreiască de aici a inițiat și desfăsurat o serie de manifestări și asasinate antiromânesti:
-uciderea și batjocorirea ofițerilor și militarilor români;
-jefuirea și maltratarea refugiaților români;
-asasinarea oficialilor români din diferite instituții publice și devastarea acestora;
-distrugerea și denigrarea însemnelor oficiale românesti.

Aceste fapte grave antiromânești nu au fost întâmplătoare, ci ele au fost programate și organizate cu mult timp înainte, existând în Basarabia 118 organizații teroriste și un Plan de bolșevizare a României în care comuniștii evrei erau implicați foarte mult.

Începând cu data de 28 iunie 1940, evreii de pe tot cuprinsul Basarabiei și Bucovinei de Nord si-au manifestat bucuria că au devenit cetățeni sovietici, unii dintre ei s-au inarmat si fluturau niste liste negre dorind să-i pedepsească pe cei notați acolo. Aceste liste negre vor fi folosite mai târziu pentru denunțarea românilor care erau considerați „trădători de țară” față de Rusia, între ei și mulți membri ai Sfatului Țării. Alte liste destinate execuțiilor au fost redactate chiar de intelectualii evrei comuniști ca: avocat Carol Steinberg, avocat Etea Diner, dr. Dorevici. Mai mult, avocatul evreu Steinberg, a condus un grup de evrei ce loveau cu pietre armata română aflată în retragere.

La Cernăuți, imediat ce a fost anunțat ordinul de evacuare, evreii au inițiat si desfăsurat acțiuni antiromânesti: aurupt si scuipat steagurile tricolore românesti, iar pe monumentul Unirii au pus steagul rosu sovietic. După ce au vandalizat insemnele oficiale românesti, evreii au distrus crucea de pe catedrală si „au inlocuit-o cu steagul rosu si portretul lui Stalin„. Au mai fost consemnate devastări si impuscături.

Tot la Cernăuți, evreii si puscăriasii eliberații, i-au atacat pe românii care se refugiau, jefuindu-i si maltratându-i. Preotul bisericii catolice si câțiva gardieni au fost impuscați de evrei. In timp ce preoții si teologii români erau maltratați iar militarii umiliți de evrei, alți evrei de pe margine stăteau si fotografiau aceste scene.

Ziarul „Universul” relatează faptul că populația ucraineană din Cernăuți a manifestat un comportament mai corect față de populația românească ce se refugia, în timp ce populația evreiască a avut o atitudine atât de neomenească incât i-a revoltat si pe comandanții armatei de ocupație rusești.

La Chișinău, evreii plasați in intersecții au atacat refugiații români si i-au jefuit, ba mai mult, au aruncat atât asupra lor cât si asupra militarilor români aflați in retragere, cu pietre, cu oale cu apă clocotită, si conținutul oalelor de noapte. Sub protecția unor soldați rusi, evreii au batjocorit militarii din armata română, ofițerilor fiindu-le smulse tresele, iar unor ostasi lis-au tăiat nasturii de la pantaloni, după care intr-o primă fază li s-a dat drumul in hohote de râs, pentru ca mai apoi, să fie luați de soldații rusi.

În momentul aterizării la Chisinău a unui grup de 20-30 de avioane rusesti, „imediat evreii au arbora drapele rosii” si au inceput să manifeste pe stradă. Lor li s-au alăturat si comunistii proaspăt eliberați din inchisoarea locală. Impreună, „manifestanții evrei si comunistii” au strigat lozinci antiromânesti si defăimătoare la adresa armatei române: „Jos Armata Română!”, si impotriva regelui, „Jos Carol!”, precum si de susținere a ocupantului sovietic „Trăiască Stalin si Armata Rosie!”.

De asemenea, ei au blocat străzile, nepermițând refugiaților români accesul spre gară. Incercând să facă ordine pentru ca populația să poată ajunge la gară si să se refugieze, comisarii Pascu Nicolae, Mateescu Constantin, Severin si Stol, au fost prinsi de evrei si executați prin impuscare in pină stradă. Alte incidente s-au inregistrat pe strada Alexandru cel Bun, unde funcționarii români refugiați care doreau să ajungă la gară au fost opriți de „o masă compactă de evreis i rusi” care postându-se pe trotuare amenințau si aruncau cu pietre.

La Soroca, primăria și poliția au fost ocupate de evreii comunisti aflați sub comanda avocatului evreu Michel Flexer (Flexor). La poliție, acesta a ținut un discurs prin care a defăimat autoritățile si administrația românească, apoi i-a asasinat pe comisarul Murafa si pe ajutorul acestuia Eustațiu Gabriel în fața statuii Generalului Poetaș.

A fost jefuit tezaurul administrației financiare, din camionul in care era transportat iar Dirigintele Oficiului Postal, Vartolomei, avocatul Gheorghe Stănescu si locotenentul Pavelescu, insoțit de mai mulți subofițeri au fost prinsi de evrei si li s-au rupt galoanele.

Administratorul Ion Gheorghe si căpitanul Georgescu au fost impuscați. Pavelescu si Vartolomei au scăpat dând 50-60 de mii de lei unor evrei.

Subofițerul Ene a fost impuscat pe la spate in timp ce incerca să fugă, iar avocatul Stănescu a fost coborât din masină si impuscat de avocatul evreu Pizaresky Alexandru. Maiorul Virtic Gheorghe comandantul jandarmilor din Soroca si căpitanul Ramadan, dorind să plece cu o masină au fost prinsi de evrei, au fost dezarmați si li s-au rupt galoanele. Preoții care voiau să se refugieze din oras au fost opriți de evrei si intorsi din drum.

La Vijnița, cei care au provocat dezordini au fost evreii comunisti cărora li s-au alăturat si ucrainenii. Astfel, seful sanatoriului din localitate, dr. evreu Winer a rupt drapelul românesc, păstrând numai fâsia rosie pe care si-a legat-o peste piept strigând că „a sosit ceasul evreilor”. Tot el a interzis personalului românesc să părăsească sanatoriul.

In momentul intrării armatei sovietice in oras, aceasta a fost asteptată de populația evreiască in frunte cu evreul Satran. Perceptorul si preotul au fost atacați si jefuiți de un grup de evrei condus de avocatul Raufberger. Fapte grave s-au mai inregistrat la Românesti in județul Lăpusna, unde elevii evrei i-au agresat pe profesori, la Reni unde s-au inregistrat incidente intre evrei cu banderole rosii pe mâini si autorități, la Tighina unde jandarmii români au fost dezarmați de evrei, si li s-au luat si uniformele, si la Cetatea Albă unde evreii au dat foc la primărie. La Lipcani, peste Prut de Rădăuți, evreii strigau „Trăiască Rusia Sovietică și Stalin!”.

În data de 29 iunie 1940 regele Carol al II-lea iși notează în jurnalul personal „că mai ales evreii” sunt cei „care-i atacă și-i insultă pe ai nostri” și că acestia i-au batjocorit pe ofițerii români.

Presa străină relatează si ea despre cele intâmplate in Basarabia si Bucovina de Nord: „Corriere della Serra” scrie că in ziua de 29 iunie aproximativ 3000 de evrei care au trecut pe la Reni in Basarabia au atacat atât refugiații civili, cât si armata română pe care i-au bătut cu pietre, i-au impiedicat să-si continuie drumul, i-au jefuit, le-au luat armamentul si le-a distrus mijloacele de transport.

Mai mult chiar, căutau să-i instige si pe localnicii români impotriva acestora. Și „Gazzeta dell Popolo” confirmă situațiile grave create de evrei consemnând că la Galați, comunistii evrei locali impreună cu cei veniți din alte părți, au provocat dezordine, atacând forțele de poliție si garnizoana, rezultând 15 morți. Tot „Gazzeta dell Popolo” vorbeste si despre Cernăuți arătând că după evacuarea militarilor români, evreii in număr de câteva zeci de mii, după ce au comis numeroase delicte, au eliberat deținuții din inchisori, i-au inarmat si „au inceput cu furie să masacreze pe românii aflați pe străzi, au jefuit băncile, casele particulare, au incendiat bisericile si palatele”.

„Corriere della Sera” relatează si el despre cele intâmplate la Galați vorbind despre faptul că evreii veneau din toate părțile la Galați pentru a trece in Basarabia si după ce i-au dezarmat pe soldații din gardă, au atacat orasul, trăgând nebuneste, devastândvitrinele si agresând cetățenii români.

Notele făcute de armata română constată la data de 30 iulie 1940 că evreii din Basarabia nu s-au refugiat si că au rămas, instigând la acțiuni antiromânesti si făcând manifestații comuniste. Refugiații din Basarabia au declarat că cei care le-au făcut greutăți pe parcursul evacuării au fost comunistii locali, in majoritate evrei si că acestia i-au torturat, i-au lovit cu pietre, le-au jefuit bagajele, i-au impiedicat să se deplaseze, le-au luat animalele si le-au devastat vehiculele folosite pentru deplasare.

La Chișinău, incă inainte de apariția trupelor rusesti, evreii din baroul local si-au legat la mâini banderole rosii si i-au supus pe funcționarii români la tot felul de violențe. In toate gările de la chisinău si până la Ungheni, bandele de evrei inarmați cu pistoale si bâte loveau populația română pentru a o impiedica să urce in trenuri. Și în Bucovina, la Cernăuți, inainte de intrarea soldaților sovietici, evreii au făcut manifestații antiromânesti, au devastat biserici si au asasinat personalități românesti si ofițeri.

Se mai raportează că un grup de evrei comunisti cu vârste de 15-16 ani au săvârsit crime si acte de barbarie, ucigând soldați, ofițeri si jandarmi români cu propriile baionete, după ce inițial ii dezarmaseră. Tot la Cernăuți, grupuri de muncitori au devastat clădiri si cămine studențesti, au eliberat deținuții din inchisori si au maltratat armata si populația română care se refugia.

La Stampa din ziua de 1 iulie 1940 prezintă articolul „Ororile și devastările comise de evrei în Basarabia și Bucovina” în care vorbește de manifestările de bucurie ale evreilor față de armata de ocupație sovietică și consemnează faptul că la Cernăuți s-a constituit un guvern provizoriu din evrei comunisti. Acelasi gen de inițiative a avut loc și la Reni, Ismail, si in alte locuri.

O notă a armatei din 1 iulie 1940 confirmă faptul că încă înainte ca armata sovietică să-si facă apariția, populația evreiască din Cernăuți a devastat bisericile si i-a asasinat pe mulți dintre sefii autorităților locale. Se raportează si că Brigada de Cavalerie aflată sub comanda domnului Postelnicu a trecut cu greu Prutul, având lipsă ofițeri si soldați precum si echipament din cauza greutăților, sicanelor si umilințelor la care au fost supusi de către armata sovietică in colaborare cu bandele de civili formate din „bolșevici și jidani”.

O sinteză a zilei din 2 iulie 1940, arată că evreii au organizat în difetite orase comitete revoluționare in vederea preluării puterii. La Cernăuți, evreul Salo Brul a devenit comisar al poporului, primar si viceprimar sunt tot doi evrei, Glaubach si respectiv Hitzig, iar prefect este evreul Meer. Sovietul comunal din Chisinău, este condus de un evreu originar din Husi, si anume, avocatul Steinberg. Comitetul local inființat la Chilia Nouă il are ca sef pe un evreu medic din oras, dr. Rabinovici. La Soroca este indicat ca fiind „conducătorul acțiunii teroriste” un evreu gardian public in serviciul poliției locale, pe nume Leizer Ghinsberg. Alți doi evrei fosti ziaristi la Adevărul si Dimineața au luat posturi importante in Basarabia. Ei sunt Terziman si Cândea.

Sunt consemnate atentate si asasinări impotriva oficialităților si impotriva românilor civili, din partea evreilor comunisti. Bandele evreo-comuniste din Chisinău futurând steaguri rosii, acționau in gări pentru a-i determina pe călători să coboare din trenuri. Refugiații români care nu puteau să se apere au fost jefuiți de acestia, si doar cei care au avut arme au putut să le respingă atacurile. Tot la Chisinău, intervenția unui detasament de jandarmi i-a salvat pe studenții teologi de a nu fi linsați de o bandă de evrei comunisti, asta după ce jandarmii au fost nevoiți să facă uz de armă.

Însă doi inspectori financiari, Preotescu si Pădureanu, nu au mai putut fi salvați, fiind impuscați. De asemenea, teroristii evrei i-au mai ucis pe perceptorul si notarul din Ceadâr-Lunga, județul Tighina, pe preotul Bujacovski din Tighina, pe fostul senator colonelul Adamovici, pe seful poliției din Abaclia, tot din județul Tighina. La Cazaclia si Ceadâr-Lunga au mai fost omorâți notari, preoți si polițisti. Evreii din Reni, ce purtau banderole rosii, i-au impuscat pe doi marinari români, ceea ce a determinat o ripostă a autorităților si au fost lichidați, in urma confruntărilor, circa 15-20 de evrei comunisti.

Fapte atroce s-au petrecut la Cetatea Albă, unde preoții au fost schingiuiți de bande comuniste de evrei. Preoților le-au fost arse bărbile cu țigări aprinse, iar bisericile au fost devastate. La Cernăuți, bandele de evrei au atacat cu pietre două autocare cu soldați români, iar atacul lor a fost respins numai prin folosirea armelor. La Brăila, frații Birnbaum amenințau că „multora dintre români le-a sunat ceasul” si că ei ii au pe câțiva in vedere pentru ca să se răfuiască cu ei.

In alt caz, o persoană pe nume Iancu, zis si Jean, amenința si el că in scurt timp pe Palatul Regal va flutura drapelul rosu sovietic. O telegramă din data de 3 iulie 1940, venită de la graniță, informează că populația evreiască manifestă o atitudine ostilă tot mai pronunțată in zona Prutului si că acest fapt face ca localitățile locuite de evrei să fie focare comuniste periculoase.

Ziarul maghiar „Pesti Ujsag” din 3 iulie 1940, scos la Budapesta, face referire la „presa italiană care condamnă uneltirile evreilor din România” arătând că ziarele italiene consemnează că „Evreii au provocat incidente sângeroase prin atitudinea lor provocatoare”.

Alte informații transmise de armată relatează că la Cernăuți au fost vandalizate mai multe biserici, printre cea mai importantă Sf. Nicolae. La Bolgrad, evreii comunisti care manifestau pe străzi, purtau steaua evreiască in 6 colțuri si o banderolă rosie. Un grup de evrei a atacat cu focuri de armă depozitul de muniții din Rădăuți, insă atacul a fost respins de către gardă, iar atacatorii s-au retras lăsând doi morți in urmă.

Acțiunea de asasinare a românilor din orasul Cetatea Albă a fost condusă de evreul Abram Carolic. Intre victime, au fost protopopul județului Crisan Folescu, preotul Petru Siniță, seful gării si ajutorul acestuia. Tot la Cetatea Albă, evreii comunisti au oprit un tren si au incercat să dezarmeze un divizion de artilerie, si numai intervenția sovieticilor a im piedicat acest lucru. Si la Volintiri, grupurile de evrei comunisti i-au terorizat pe români, fiind ucise mai multe persoane printre care grefierul Stirbu Iosif.

La Bălți, bandele de evrei au creat panică printre românii care se refugiau, fiind trase focuri de armă asupra lor. Tot in acest timp, au fost rupte crucile bisericilor si arborate in locul lor, steagurile rosii sovietice. La Chisinău, ziarele „Sovietskaia Bessarabia” și „Bessarabskaia Pravda” scoase de ocupația sovietică, sunt conduse de redactori evrei. La Ismail, morarii si brutarii evrei au instigat bandele de teroristi evrei impotriva manutanței locale răspândind zvonul că armata a rechiziționat făina.

Au fost asasinați lt. Alexandrescu si plt. mj. Jianu. Manipulați de instigările evreo-comuniste, la acțiune au participat si soldați aparținând manutanței. La Reni, un grup de comunisti evrei împiedică populația ce dorea să se imbarce pe vaporul Carpați pentru a se refugia în țară, lovindu-i cu bâtele. Vaporul a reusit totusi să plece doar după ce s-au tăiat parâmele de ancorare.

În comuna Ashita, evreii au împuscat în picioare doi soldați români care rămăseseră în urmă. La Chilia Nouă, bande de evrei comunisti au devastat bisericile, au arborat steaguri sovietice pe instituții și au împiedicat populația românească să se refugieze. Un soldat originar din Piatra Neamț, care era rănit a fost îngropat de viu, la ordinul și sub îndrumarea comisarilor sovietici evrei, care au ignorat rugămințile acestuia de a nu fi îngropat pentru că avea acasă 4 copii.

Un alt soldat român care era bolnav, și care era transportat cu o căruță a fost împușcat pentru că agresorii voiau căruța. Cererile ofițerilor români de a le lăsa acea căruță pentru a putea transporta soldatul bolnav, nu au fost luate în seamă, și unul dintre agresori a tras câteva gloanțe sfărâmându-i țeasta.

Tulburarile provocate de evrei in timpul evacuarii Basarabiei si nordului Bucovinei au atras dupa sine reactii violente din partea refugiatilor si soldatilor romani.

Ura mocnita din sufletele conationalilor nostri a erupt impotriva evreilor dupa evenimentele dramatice petrecute in teritoriile cedate. Nimic nu a putut sa le stavileasca simtul razbunarii, rusinea trebuia spalata.

Urmatoarele randuri o sa descrie ultimul capitol dintr-o tragedie traita nu doar de romani, dar si de evrei, un capitol inca foarte putin cunoscut publicului larg.

Un invatator prins la stramtoare

Povestea noastra incepe cu invatatorul Tzimrig David. Lasandu-si in urma casa din Chisinau, de frica sovieticilor, el, impreuna cu multi altii, cauta sa se refugieze dincolo de Prut.

Urcand in unul din trenurile ce plecau din oras, speranta lui era sa pripaseasca la casa fiicei sale din Ivesti. Insa, fara sa stie, el era deja insemnat.

Evreu fiind, ceilalti calatori ii cer socoteala pentru crimele si actiunile nerusinate ale consangenilor sai.

Este mai intai sicanat, ca apoi totul sa degenereze fiind batut pana cand ii sunt sparti dintii si i se fura toti banii.

Vrand sa-l umileasca pe invatator, barba ii este taiata si abia in gara Vaslui omul insangerat este scapat de cativa ostasi.

Urgia razbunarii face victime

In urmatoarea zi, pe 1 iulie, Sapara David, ce se urcase intr-un tren ce plecase din Iasi, este sechestrat de pasageri si este batut crunt. Cativa soldati si un jandarm se napustesc si ei, il dezbraca, il lovesc si ii dau foc barbii.

Pe 2 iulie 1940, ofiteri de politie sunt surprinsi sa gaseasca langa linia de tren ce trecea prin comuna Fantanele, patru evrei, Poltrajon Iacob, Sigler Avram, Siochis Leib si Guraliuc Ibil, originari din Chisinau.

Cu totii prezentau rani si leziuni grave, fiind nevoiti sa fie transportati de urgenta la Spitalul Municipal din Bacau. Ei fusesera aruncati din tren.

Oprindu-se in gara Barlad, intr-un alt tren, care plecase din Bucuresti si se indrepta spre Iasi, sunt agresati cateva zeci de evrei.

Ingrijiri medicale au avut nevoie douazeci si patru dintre ei, facute, insa, abia cand trenul a ajuns in Iasi.

Militarii evrei traiesc momente dramatice

Tot pe 2 iulie, ostasii evrei Planciu Beiumis si Margulius Leon sunt incoltiti de un jandarm si de doi angajati ai cailor ferate in vagonul trenului in care se aflau. Le sunt luati banii si in urma spaimei trase coboara in gara Vaslui.

Unii nu au fost chiar atat de norocosi. Ostasul Davidovici Iosef, care urma sa se prezinte la regiment, se afla in acelasi tren.

Un controlor, impreuna cu un soldat si un jandarm, il inghesuie si ii fura banii, iar apoi este smucit violent din compartimentul in care se afla si aruncat pe jos, dezbracat, batut cu picioarele si lovit cu baioneta. Intre statiile Munteni si Crasna este aruncat din trenul in miscare.

Ostasul Segal Leon are parte de un tratament similar la mana camarazilor sai de arme care il bat si il arunca din tren tot intre statiile Munteni si Crasna.

Cand ura copleseste ratiunea…

Desi aceste fapte par de necrezut ele se pot gasi detaliate intr-un raport al Inspectoratului Regional de Politie Iasi, datat 4 iulie 1940.

De altfel, documentele emise la acea vreme de autoritatile romane au consemnat abuzuri frecvente asupra evreilor.

Ele abunda de informatii legate de comportamentul inadecvat nu doar al romanilor obisnuiti, dar si al ostasilor dupa cum spune chiar raportul contrainformativ al Biroului Statistic Militar, de pe data de 4 iulie 1940:

„…acte de molestari contra evreilor calatori in trenuri continua cu o furie din ce in ce mai pronuntata; s’au inregistrat cazuri cand insasi ofiterii de rezerva comandanti de gari au indemnat ostasii din subordine la asemenea acte.”

Ingrijorati de aceste situatii autoritatile militare au considerat, dupa cum ne spune acelasi raport:

„… necesar sa se dea ordine circulare autoritatilor ca sa puna in vedere tuturor ostasilor de a se abtine dela orice manifestari ce nu se cadreaza cu spiritul de ordine, disciplina si demnitate.”

Pe 5 iulie 1940, inspectoratul de Politie Vatra Dornei reclama intr-un raport ca ostasi ai Regimentului 77 Infanterie, in ziua de 2 iulie, au pradat douazeci si patru de magazine si au produs pagube insemnate.

Se aminteste si de capitanul Marin Nicolae, care era foarte aproape sa fie ucis de jandarmi fiind confundat cu un evreu.

Inspectoratul Regional de Politie Iasi emite un raport pe data de 3 iulie 1940, in care sunt mentionate actele de vandalism la adresa comerciantilor si carciumarilor evrei din regiune, dar si alte fapte teribile:

„….evreul Iancu Weissmann…. plecand din Vaslui, cu trenul personal intr-un vagon cl III-a, au sarit asupra lui sase militari, care l-au batut si, dupa ce i-au luat banii si obiectele cele necesare…. intre statiile Munteni- Crasna, l-au asvarlit pe fereastra.

La Tg-Frumos serviciul de politie militara din statie a transportat la spitalul local, pe Landam Haim Itic, din Piatra-Neamt, in stare muribunda, care prezenta o lovitura la baza craniului.

La spital el a sucombat, cadavrul fiind dus la morga. Din informatiuni, sus-numitul ar fi fost batut in trenul ce venea de la Pascani, in ziua de 2 iulie.

[…] in trenul Pascani-Venesti si retur, au fost aruncati din mersul trenului opt evrei care mergeau pentru concentrare la unele din unitati.

[…] s-au produs cazuri similare pe linia Iasi- Pascani, fiind adusi multi raniti, care au fost pansati in gara Pascani.”

Soldatii romani vor sa-si faca dreptate

Este subliniat ca multi dintre agresori sunt ostasi romani care se intorceau din Basarabia si nordul Bucovinei intaratati si furiosi pe evreii care s-au dedat la violente impotriva lor:

„[….] Un capitan Sabresie, de la o unitate de tancuri, ce se afla in ziua de 2 la Sculeni-Targ, s-a exprimat ca atunci cand vor trece prin Iasi, vor impusca cel putin o suta de evrei pentru a razbuna suferintele lor din Basarabia.”

Pana si oficiali ministeriali au comis acte vadit impulsive:

„Comisariatul de Politie Pascani raporteaza ca in ziua de 1 in oficiul biroului de Politie Pascani, in timp ce un numar de patru calatori evrei loviti pana la sange, au fost scapati de organele politiei dintre militari, cari ii loveau, a intrat dl. locotenent Nicolae Mihai, din Ministerul Apararii Nationale si, fara niciun motiv, a lovit, fata de politie, pe unul din evreii cari se plangea ca a fost maltratat.”

Evreii, cu grenade si revolvere

Tot in raportul eliberat pe 3 iulie se mentioneaza ca ostasii care s-au dedat la acte violente invoca faptul ca evreii au fost inarmati si ca vroiau sa comita acte de sabotaj, insa, ca invinuirile nu au putut fi dovedite.

O telegrama adresata Marelui Stat Major pe 2 iulie 1940 mentioneaza o astfel de intamplare:

„In statia Cucuteni, un evreu in haine militare a fost surprins cand a scos un revolver din buzunar cu intentia probabila (de a trage – n.red.) intr-un general ce se afla pe scara unui tren in trecere.

Evreul a fost dezarmat de serg. Pavelescu din Reg. 6 Vanatori si apoi batut si strapuns cu baioneta de mai multi ostasi. In aceasta statie alti doi evrei au fost aruncati din tren tragandu-se asupra lor.

In statia Targul Frumos un alt evreu gasit cu un revolver si o grenada in buzunar a fost dezarmat si apoi omorat. Evreul era medic in Targul Frumos.”

Piedici in calea violentelor

In fata tuturor acestor desfasurari tragice de evenimente comandantii armatei au cerut ca fiecare tren sa aiba o escorta militara care sa mentina ordinea si sa curme orice act de violenta, paza in statii sa fie intarita, iar ostasii rataciti de unitatile lor sa fie reincorporati grabnic.

S-a facut apel si la simtul demnitatii fiecaruia. Totusi, in ciuda eforturilor de a restabili pacea, unii nu au renuntat la violente.

Trenul condamnatilor

Inspectoratul de Politie Iasi aduce la cunostinta tot pe 3 iulie 1940 de un incident ce se petrecuse cu o zi inainte.

Un tren ce transporta optzeci de evrei care vroiau sa treaca granita in Uniunea Sovietica sosise la Iasi racnind ca au fost batuti in statiile Vaslui, Grajduri si Barnova de locuitorii din zona.

Pe tren fusese scris cu var urmatorul indemn: „Omorati jidanii caci acestia ne-au distrus tara”. Numai dupa ce inscriptiile au fost sterse si paza trenului a fost intarita, el si-a putut continua drumul.

Pogromul de la Dorohoi

In raportul contrainformativ adresat Marelui Stat Major pe 4 iulie 1940 gasim detalii legate si de un alt eveniment tragic:

„Organele Jandarmeriei si Curtea Martiala a Diviziei a 6-a au constatat ca devastarile diverselor pravalii si locuinte, la Dorohoi, in ziua de 1 iulie s’a facut de catre soldatii Legiunei de Jandarmi Hotin si Regimentul 3 Graniceri pe tot axul soselei ce trece prin Dorohoi.

Focurile au fost trase de soldati. Sunt patruzeci si trei de morti dintre care sapte militari[…] Victimele sunt evrei.

Panica a fost provocata de svonul poate intentionat, ca la gara sosesc tancuri rusesti cari trag.”

Pogromul de la Dorohoi a fost socotit unul dintre cele mai violente episoade antievreiesti petrecute la noi in tara.

Numarul victimelor s-a ridicat la cateva zeci, printre care s-au aflat si militari evrei. Represaliile au inceput in timpul inmormantarii soldatului evreu Iancu Solomon, ca apoi violentele sa se extinda in oras.

A fost necesara interventia generalului Constantin Sanatescu pentru a opri atacurile impotriva evreilor, care s-a infuriat pe generalii care nu si-au putut infrana oamenii.

Chiar si asa ura nu s-a lasat inabusita. Violentele savarsite in Basarabia si nordul Bucovinei au fost intr-atat de dramatice incat evreii care au participat la ele au intarit vina intregii etnii in constiinta multor romani.

Cu totii ajung sa fie catalogati ca tradatori sau neloiali. In acest fel un numar mare de oameni nevinovati au devenit victimele unei razbunari mistuitoare, care nu va fi potolita nici in anii urmatori.

Sursa: ziare.com,  stiri.botosani.ro   prin R.B.N. Press