ROMÂNIA BREAKING NEWS

SUPREM ACT DE TRĂDARE:VÂNZAREA PAVILIONULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

VANZAREA PAVILIONULUI NAȚIONAL

Anul trecut, un grup de persoane pline de imaginatie s-au gandit sa vanda pavilionul de stat al Romaniei adica tricolorul care se arboreaza pe navele ce tin de statul roman. Greu de crezut, dar aceasta este o poveste adevarata. Pavilionul national indica statul sub a carui protectie se afla nava si de ale carei legi este guvernata atat in apele nationale, cat si in largul marii. Protectia se extinde atat asupra navei care il arboreaza, cat si asupra marfurilor pe care le transporta. Protectia, dar si … responsabilitatea!

In 29 februarie 2013 comandantul Andrian Mihei a fost numit prin ordinul Ministrului Fenechiu, directorul general al Autoritatii Navale Romane, entitate care are rol de organ tehnic, un fel de RAR al navelor. La cateva zile dupa instalare a primit o notificare din partea unei companii private care revendica dreptul de a inscrie nave in numele statului roman.

,,Fiind un profesionist de 33 de ani experienta in domeniu, stiam ca este imposibil acest lucru”, explica comandantul.

Declasificarea unui contract special

Atunci a aflat ca exista un contract secretizat incheiat cu o companie din Cipru cu actionariat german. ,,Am cerut sa mi se puna la dispozitie contractul. Atunci am aflat de la domnul director ca contractul are un regim special, a fost clasificat ca si secret de serviciu si ca nu pot sa-l vad. Am intrebat de ce nu pot sa-l vad, pentru ca sunt director general”, mai spune Andrian Mihei.

Andrian Mihei a reusit sa declasifice documentul si s-a ingrozit. ,,Dupa ce am citit, am parcurs intreg contractul si mi-am dat seama de enormitatile care erau cuprinse” Un contract semnat intre Autoritatea Navala Romana si Ilvana Holdings Limited prin care institutia navala romana acorda drepturi de administrare a pavilionului Romaniei pentru o perioada de 30 de ani!!

Romania mai are doar 4 nave in flota comerciala

Povestea incepuse cu un an inainte, cand la nivelul Ministerului Transporturilor s-a format un grup de lucru pentru a gasi solutii vizavi de navele inmatriculate in Romania si asta pt. ca tara noastra mai are in flota sa comerciala doar… 4 nave. Pe doua dintre acestea vi le-am prezentat acum cateva luni: sunt navele CFR-ului care zac nefolosite in portul Constanta. Disperarea te cuprinde cand vezi ca munca de generatii este abandonata, lasata in deriva.

Cele mai mari ferry-boaturi din Europa sunt in Constanta. Ce viziune strategica si comerciala sa ai sa nu le folosesti. Fiecare nava are aproape 200 de metri si pe fiecare se pot incarca cel putin 100 de vagoane de marfa sau 100 de tiruri, atragea atentia Cosmin Savu la “Romania, te iubesc”. Navele sunt bine intretinute, parca asteapta as fie alimentate si sa plece in larg, acolo unde le este locul. Au facut transport in Turcia, Georgia, Azerbadjan, au transportat tiruri si marfa, dar au participat si la exercitii militare si tocmai de aceea au fost declarate de CSAT de importanta strategica. Ele nu pot fi vandute si, in momentul in care s-a inceput privatizarea CFR Marfa, au fost trecute la CFR Infrastructura.

Dar sa ne intoarcem la pavilion si la grupul de lucru format in 2012 pentru a gasi solutii pentru flota romaneasca inexistenta. La intalnire au fost prezenti transportatori, angajati ai ANR, dar si reprezentanti ai sindicatelor care si-au dat seama ca aceasta adunare era mai mult formala. “Grupul de lucru. care a fost creat la initiativa ministerului de atunci, a fost alcatuit tocmai pentru a identifica acel registru international al navelor maritime, ca asa a fost denumirea care a fost agreata atunci’, povesteste Mircea Burlacu, de la Federatia Nationala a Sindicatelor Portuare.

Romania, in acelasi joc cu Panama, Honduras si Sri Lanka

Exista in lume si termenul de pavilion de complezenta sau de convenienta daca proprietatea si controlul vasului se afla in alta tara decat pavilionul de navigatie al navei. Jumatate dintre vasele lumii navigheaza sub astfel de pavilioane, iar armatorii le prefera pentru ca impozitele platite statului de pavilion sunt mai mici si astfel eludeaza bugetele nationale, contractele colective de munca sunt mai avantajoase, in general birocratia este minima. Pavilionul national asigura navelor protectie si garantie, pe cand pavilionul de complezenta, nu.

Noi am fi intrat pe o lista de state celebre care ofera un astfel de pavilion: Panama, Belize, Honduras, Insulele Cayman, Bahamas, Antilele Olandeze, Insulele Bermude, Antigua si Barbuda, Sf Vicentiu si Grenadinele, Insulele Canare, Gibraltar, Liberia, Cipru, Liban, Burma, Mauritius, Sri Lanka, Vanuatu, Marshall ,Tuvalu si Insulele Cook.

Problemele de mare, discutate pe … lacul Mogosoaia

“Un grup de lucru! In fine cel care a pus, care a avut , care era oarecum gazda evenimentului, si se pare ca intr-un fel si initiatorul acestui demers era domnul Stelian Cojocaru care la vremea aceea era, spunea ca este consilier al ministrului”, isi aminteste Mircea Burlacu. STELIAN COJOCARU este presedintele Colegiului Nautic Roman, o entitate privata de pe malul lacului Mogosoaia care instruieste personal navigant.

“Am fost solicitat de domnul secretar de stat Valentin Preda in calitate de consilier onorific, dat fiind faptul ca eu colaborasem cu domnia sa. Am avut sansa deosebita de a-i fi consilier in 2009. De data aceasta, in 2012, cand dansul a fost numit secretar de stat, am acceptat impreuna si am fost chiar onorat sa mi se aloce cateva dintre proiectele pe domeniul naval”, povesteste Stelian Cojocaru“Lucru curios de altfel, ca mi s-a parut ceva anormal sa te duci sa discuti probleme de mare, de pavilion international, pe lacul Mogosoaia”, comenteaza Mircea Burlacu. Discutiile atunci nu au avut nici o finalitate si s-au dovedit doar un pretext pentru ceea ce a urmat.

In august 2012 s-a organizat o pseudo-licitatie despre care nu a aflat nimeni, incalcand toate normele juridice in vigoare. Fara sa se faca vreun caiet de sarcini, fara sa fie publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice, fara să aiba acordul Consiliului de Conducere, s-a postat un anunt prin care voiau sa achizitioneze un serviciu de intermediere. Adica, sa gaseasca pe undeva un agent, care sa aduca nave sub pavilion romanesc.

Omul care a dat anuntul de ochii lumii si apoi s-a imbolnavit brusc

Cel care a postat anuntul a fost Constantin Matei, la ora aceea director ANR, care imediat dupa, s-a imbolnavit subit si nu si-a asumat acel contract. Dupa ce s-a insanatosit a devenit subsecretar de stat in acelasi minister al Transporturilor. De fapt, anuntul postat in Jurnalul Uniunii Europene era doar de ochii lumii. Dupa un control al Autoritatii pentru reglementarea achizitiilor publice, ANRMAP, Autoritatea Navala Romana a primit o amenda de 180 de mii de lei pentru incalcarea procedurilor legale de achizitii publice.

“Ma rog, s-a gasit o firma care de fapt era germana

– Cum s-a gasit firma asta?

– Pai cred ca de mai mult timp, de 2 sau de 3 ani au venit si au batut pe la portile Ministerului Transporturilor si, ma rog, initial au vrut sa actioneze ca un agent care sa vina si sa actioneze nave, sa fie inmatriculate de catre autoritatea romana si dupa aceea au dorit mai mult. Adica ei, printr-un sistem informatic pe care l-ar fi avut, sa opereze ei acest registru”, explica Constantin Matei.

In 12 august 2012, director interimar al ANR a fost numit Eugen Olteanu. In aceiasi zi, acesta semneaza contractul controversat cu ILVANA Holdings Limited, un off-shore din Cipru inregistrat cu doar cateva zile inainte la care actionari sunt o serie de cetateni germani. Managerii companiei sunt Albrecht Gundermannn si Jorg Molzahn.

Romania este prima si singura tara din Europa care a cedat drepturi suverane unei entitati private, spune Andrian Mihei.

Desi ar fi trebuit sa fie doar o firma intermediara pentru inscrierea navelor straine la Autoritatea Navala Romana, ILVANA primea in fapt dreptul de administrare al pavilionului Romaniei pentru 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire!

“De la intermedia si pana la a tine efectiv un asemenea registru, de a elibera tu certificate, in numele statului roman, de a avea propriul tau corp de inspectori pe care sa-I trimiti in lume sa inspecteze navele, vorbim de cu totul altceva”, mai explica Andrian Mihei. Compania cipriota si-a facut si un site – RIFA, Romanian International Flag Administration unde putem vedea ca Romania este prima tara care isi cedeaza drepturile asupra pavilionului.

“Doreau sa puna man ape acest registru si dupa aia sa creeze si facilitati prin care sa atraga cat mai multi armatori. Dar primele facilitati ar fi fost ca, punand un pavilion romanesc, ar fi fost un pavilion al UE si armatorii s-ar fi bucurat de avantajele pe acre le ofera un asemenea pavilion in relatiile cu alte tari”, explica Andrian Mihei.

“Nu exista nici un registru de nave international care sa fie gestionat de o entitate private. Putea sa-l dea si unui srl din Romania. Nu poti sa emiti un act care deriva dintr-o autoritate decat prin exprimarea autoritatii”, atrage atentia Mircea Burlacu. In contract se menționează ca agentul va fi liber sa incheie contracte cu clientii sa acorde si sa suspende dreptul de a arbora pavilionul romanesc.

ANR trebuia sa acorde in mod corespunzator toate aprobarile, acordurile, documentatia si orice alt sprijin solicitat de catre acest off-shore. In acelasi timp, s-a obligat sa protejeze statutul juridic al firmei cipriote.

“- Am fi devenit foarte atractivi, am fi devenit un fel de paradis fiscal, precum Cipru sau Panama?

– Da, dar ei nu si-au cedat pavilionul. Pavilionul este administrat de catre administratia de stat”, explica totusi Andrian Mihei.

Compania cipriota ar fi avut dreptul exclusive de a percepe, colecta si retine taxele.

“Contractul a fost secretizat de catre fostul director inaintea, domnului Mihei si descretizat abia anul asta de catre domnul Mihei. El nici macar n-a fost cunoscut de angajatii din ANR, de angajatii din ANR pana anul asta”, spune Constantin Matei.

Consecintele acestui contract pentru statul roman sunt greu de cuantificat

“Daca e sa ne referim numai la Conventia dreptului Marii pe care Romania a ratificat-o, avem o mare responsabilitate. O nava poate sa constituie la un moment dat si o mare vulnerabilitate – poti sa introduci sub pavilion o nava care sa fie implicată in contrabanda de armament, de marfuri cu regim special”, explica Andrian Mihei.

“Poate sa intervina la un moment dat o raspundere financiara care poate chiar sa doboare bugetul unui stat. Toate activitatile in care este implicată nava, indiferent in ce colt al lumii, poate atrage responsabilitatea statului de pavilion, responsabilitate care nu poate fi instrainata sau cesionata decat in cazul in care nava arboreaza pavilionul altui stat”, spune si Mircea Burlacu.

Dar ce castiga statul roman din acest contract? Taxe din inmatriculare si din operarea navelor. Armatorii care si-ar fi inmatriculat navele sub pavilion romanesc, administrat de firma ILVANA, ar fi platit o taxa de 6000 de euro din care doar 1 mie ar fi revenit statului roman, adica 16 la suta din taxa, restul banilor intrand in conturile firmei ILVANA HOLDINGS.

Totodata ar mai fi avut posibilitatea sa incaseze bani si din taxa de tonaj a navelor. De exemplu, pentru o nava de 40 de mii de DWT, conform contractului, Ilvana ar fi incasat 14 mii de euro si ANR doar 1000 de euro. “Banii care erau de fapt platiti statului roman erau niste peanuts, cum zic englezii, bani de alune. Contractual nu era echilibrat, astfel incat ambele parti sa castige win-win. Pentru unu este huge win si pentru altul este huge responsabilities”, spune Mihei. ANR ar incasa banii doar in momentul in care vor fi inscrise in registru cel putin 200 de nave.

Stelian Cojocaru, “consilierul onorific”

Stelian Cojocaru este insa convins ca drepul suveran al statului roman nu ar fi incalcat prin acest contract.

“- Eu ca mandat din partea domnului Valentin Preda a trebuit sa ma asigur ca acest drept fundamental al Romaniei nu este incalcat.

– Inca o data, sa definiti statutul dumneavoastra, consilier onorific.

– Exista notiunea de consilier onorific si cabinetele au in general asa ceva, oameni care activeaza punctual pe un proiect sau pe un anumit domeniu care nu pot fi remunerate. Este pe un contract de voluntariat.

– Va intreb si vizavi de atributiile dumneavoastra.

– Sigur ca da, sa-l tin informat pe secretarul de stat pe acest proiect”

Foarte ciudat este acest statut de consilier onorific. In legislatia in vigoare nu exista prevazuta functia de consilier onorific in cadrul cabinetelor secretarilor de stat si ministrilor. Presedintele Agentiei Nationale de Integritate intaraste acest lucru. “Postul de consilier onorific la cabinetul demnitarului nu exista“, spune Horia Georgescu, presedintele ANI. Interesant este ca acesti consilieri onorifici, neavand statut in lege, nu trebuie sa depuna declaratii de avere si de interese. Cel care era responsabil in momentul acela de domeniul naval in ministerul Transporturilor, nu vrea sa comenteze.

Valentin Preda, apropiat al lui Radu Mazare

Dar cine este Valentin Preda? Fost inspector de specialitate la Autoritatea Navala Romana, fost consilier al primarului Constantei, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Radu Mazare. Valentin Preda a fost demis de premierul Victor Ponta. Este foarte interesant, ca acesta a fost numit in functia de secretar de stat in timp ce ministru Transporturilor era Ovidiu Silaghi, in mandatul caruia s-a semnat si acest contract. Dar a fost pastrat si de Relu Fenechiu in Guvernul Ponta 2 pana la incidentul din februarie.

Ministru Fenechiu a aflat si el tarziu de acest contract. Recunoaste ca a avut intalniri cu germanii de la ILVANA HOLDINGS. “La prima vedere, o propunere chiar interesanta. Prima intalnire pe care am avut-o, doi cetateni din Germania, chiar a fost impresionant, mi-au spus ca ce frumos ar fi ca pe oceanele lumii sa avem mii de nave cu pavilionul, steagul romaniei si am spus DA. Dupa care am cerut parerea juristilor si am vazut ca lucrurile nu stau chiar asa”, explica Relu Fenechiu.

Fostul ministru Fenechiu a realizat ca acest contract este fara precedent.

“Eram de acord sa schimb legea in conditiile in care faceam ceva bun pentru Romania si care sa nu aduca prejudicii. Nu s-a intamplat, n-am facut-o. La toate discutiile si recunosc ca au fost multe si interminabile cu aceasta companie, sa desfiintam vechiul contract, care dupa parerea mea a fost facut abuziv si impotriva legii, si sa facem un nou contract prin care ei sa fie un fel de dealer, sa inmatriculeze nave, nu au fost de acord”. Dupa ce a denuntat contractual si nu l-a pus in practica, Andrian Mihei a fost indepartat din functia de director general al ANR l-a nici 3 luni de cand a fost numit.

Romania, data in judecata pentru 11,25 milioane de euro

Dar, desi contractual nu a fost pus in aplicare, ANR a fost notificata de catre o casa de avocatura din Londra, White and Case care cere nu mai putin de 11,25 de milione de euro, daune pe care off-shore-ul din Cipru Ilvana Holdings le-ar fi avut. In contract apare o prevedere cel putin ciudata care spune ca orice neintelegere se v-a rezolva la Curtea de Arbitraj de la Londra.

In Romania s-au facut plangeri penale la Parchet, la DNA, dar pana acum nimeni nu a fost tras la raspundere, desi statul roman risca sa plateasca daune pentru acest contract.

“Da, ei fac presiuni si, ma rog se raporteaza la acel contract, dar daca nu poate fi operabil, nu stiu de ce o fac.

– E un contract legal, e un contract operabil?

– Asta nu pot eu sa va spun, dar este si o cercetare in derulare la DNA”, mai spune subsecretarul de stat Constantin Matei.

Cel care a semnat contractual, d-l Eugen Olteanu nu vrea sa comenteze scandalul in care a tarat statul roman. Culmea, el este in continuare angajatul ANR, fiind suspendat din functie pe perioada anchetei. Noul ministru al transporturilor vorbeste despre comisia care analizeaza situatia si, care, ca orice comisie in Romania nu se grabeste cu rezultatele.

“A fost un control al corpului de control al PM, a fost angajata o firma de avocatura care a verificat contractul si stadiul si modalitatea in care acest contract poate fi reziliat. In momentul de fata, exista o comisie care inca analizeaza situatia, sper in cel mai scurt timp sa va putem da un raspuns si sa luam o decizie”, spune Ramona Manescu.

Statutul acestui contract este incert – nemtii considera ca este valid, cei din guvern spun ca este suspendat, asa ca ne aflam acum in fata unui litigiu international cu consecinte nefaste pentru imaginea Romaniei. Si ce credibilitate mai poate avea statul roman in momentul in care este prima tara care-si cedeaza prin contract atributiile pe care ar trebui sa si le exercite?! Curand vom avea srl-uri care sa ne apere granitele, firme private care sa ne colecteze taxele si, de ce nu, politicienii cu raspundere limitata.

Sursa: Romania, te iubesc

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: