ROMÂNIA BREAKING NEWS

Stalin și Transilvania

Acum, când Budapesta a făcut noi pași provocatori în escaladarea unui așa-zis conflict cu România din cauza Transilvaniei – temă înscrisă pe agenda autorităților din această țară sau a capilor emigrației ungare imediat după încheierea Tratatului de la Trianon și reactivată mai abitir după Tratatul de pace de la Paris, ce definea destinul lumii după cel de Al Doilea Război Mondial, socot că este bine-venit să amintim, între altele, unul dintre momentele memorabile ce au marcat această dispută artificială.
Mai presus de orice, este interesant de aflat ce au declarat și cum au gândit protagoniștii acestor evenimente, printre ei aflându-se și fostul lider bolșevic de la Moscova, I.V. Stalin, care, încă din toamna lui 1944, când războiul încă nu se încheiase, era asaltat de lideri ai comuniștilor unguri, precum Matyas Rakosi, ce trăise o bună bucată de timp la Moscova și care acum se prevala de trecutul lui recent spre a-l sensibiliza pe generalissim în delicata problemă a Ardealului de Nord, cedat de România Ungariei horthyste în urma rușinosului Diktat de la Viena, și chiar a întregii Transilvanii.
„Dej, eu (Stalin-n.n.) nu pretind că stăpânesc istoria României și mai ales a Transilvaniei, mai bine decât tine. Am înțeles ce doriți. Cunoașteți că nu de mult a fost la mine Rakozi (Rakosi), susținând că nu numai Ardealul de Nord, ci și întreaga Transilvanie se cuvine de drept să fie redată Ungariei. I-am răspuns că dacă mai insistă asupra acestei chestiuni, îl voi alunga fără menajamente (…). DEJ, TRANSILVANIA VA FI PE VECI A ROMÂNIEI (subl. ns.). Comuniștii unguri și poporul ungar n-au fost în stare să facă ce au făcut comuniștii români și poporul român. Voi ați întors armele împotriva Germaniei, voi aveți un 23 August! Ne-ați ajutat să reducem cu șase luni războiul și să salvăm peste două milioane de soldați ai Armatei Roșii ( …)
Mergeți acasă și spuneți-le comuniștilor români, forțelor democratice ale României, că noi nu ne vom schimba poziția față de Transilvania, că toate obstacolele ce vor apărea din partea Occidentului și a acoliților lui Rakozi (Rakosi) vor fi învinse și dreptatea României va triumfa”
Așa spunea Stalin, la sfârșitul lunii decembrie 1944, cu ocazia primirii delegației conduse de Gh. Gheorghiu-Dej.
Aceste vorbe și le amintește unul dintre membrii marcanți ai delegației, Gh. Apostol, într-un volum de memorialistică publicat în 1998. Același Gh. Apostol a revenit asupra problemei într-un interviu acordat excelentului publicist craiovean Ion Jianu, publicat în 2008. El preciza că acea delegație, ce-o includea și pe protejata Moscovei, Ana Pauker, avea în vedere două mari probleme: „statutul Ardealului de Nord și colaborarea fostului PCR cu partidele istorice (PNȚ și PNL)”. Gh. Apostol arăta că delegația română pregătise minuțios o expunere de circa 20-25 de minute în ce privește problema Transilvaniei, dar, după ce Gheorghiu-Dej a vorbit cam 10 minute, Stalin l-a întrerupt, expunându-și punctul de vedere foarte tranșant. În același sens, la ședința Biroului Politic al CC al PMR din 29 noiembrie 1961, Gheorghiu-Dej s-a referit la întâlnirea pe care o delegație a Guvernului român a avut-o cu Stalin, în septembrie 1945. Potrivit stenogramei ședinței respective, publicată recent într-un volum incendiar, Gheorghiu-Dej a declarat: „Atunci, Stalin, la un moment dat a pus chestiunea cu Transilvania, (și) a spus: TRANSILVANIA VECINO NA RUMÎNIE” ( „este pe veci a României”) – subl. ns.
Sunt detalii deosebit de importante pentru ecuația politică europeană și mondială de la acea oră, întrucât trebuie ținut seama de mai multe elemente. Mai întâi, războiul încă nu se terminase, statutul final al Ungariei încă nu fusese definit oficial. Să reamintim, în context, un lucru deosebit de grav: de la 16 octombrie 1944, la Budapesta era la guvernare Ferenc Szalasi, șef al partidului fascist al „Crucilor cu Săgeți”, lider al unei formațiuni politice extremiste care mersese până acolo încât îi propusese lui Hermann Göring, mâna dreaptă a lui Hitler, titlul de rege al Ungariei (sic!), dorind să obțină astfel susținerea armată pe care Fuhrerul o promisese aliaților ce luptau împotriva URSS. Exact în acest context politico-militar elocvent, comuniștii unguri declanșaseră o ofensivă în toate azimuturile prin care vizau păstrarea Ardealului de Nord și chiar alipirea întregii Transilvanii. Odată ajuns la Moscova și aflat față în față cu Stalin, comunistul ungur Matyas Rakosi nu se sinchisea de prezența lui Szalasi în fruntea țării sale. Dar, cum se vede, generalissimul, care era la curent cu dosarele fierbinți și cu istoria lor, își stabilise puncte de vedere clare, pe care le argumenta pertinent. Din această perspectivă, exemplele punctuale date de el privind actul de la 23 August, scurtarea războiului cu șase luni, întoarcerea armelor de către România și cruțarea vieții a două milioane de militari ai Armatei Roșii sunt imbatabile.
Nu exclud să apară azi voci care să ignore realitățile vremii de atunci și care să-i acuze violent pe respectivii lideri comuniști români că nu au discutat cu Stalin problema Basarabiei. Cu cine să discute? Cu un Stalin ce se contura ca mare învingător în conflagrația mondială? Cu un Stalin care, la Yalta, tranșase harta politică a lumii, stabilind zonele de influență împreună cu Churchill și Roosevelt, iar nimeni nu îndrăznea să crâcnească în fața lui?
Nu exclud nici apariția altor voci care, văzând totul numai în alb sau negru, să-mi reproșeze că-l invoc tocmai pe Stalin într-un atare caz. Într-un moment în care, mai nou, este pus la îndoială ceea ce au decis Tratatul de pace de la Paris și Actul final de la Helsinki din 1975, atare reacții adverse revizioniste nu mai surprind. Lor trebuie să li se răspundă cu poziții bine articulate, realiste, lucide și argumentate, dar și prin fermitate, întrucât, cum se știe, când toate acestea au la bază principii, legi și reglementări interne și internaționale clare, revanșismul nu capătă relevanță externă.
Este ceea ce, în sfârșit, face azi Guvernul Ponta în fața sfidărilor fățișe, ce reactualizează revizionismul, ale unor lideri ai comunității maghiare din Covasna și Harghita, sprijiniți ostentativ de politicieni din Budapesta. Nu cred că s-ar fi ajuns aici fără condamnabilul colaboraționism de care a dat dovadă tripleta Băsescu-Boc-Ungureanu, când, cum avea să susțină în vară un foarte informat site străin, „România este condusă de la Budapesta”, iar premierul ungar Viktor Orban devenise personajul politic cheie al Cotroceniului și politicii de pe malurile dâmbovițene!

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: