ROMÂNIA BREAKING NEWS

Spre susținerea României față de chestiunea națională albaneză! – O SCRISOARE A D-NEI. MONA AGRIGOROAIEI CATRE MINISTERUL NOSTRU DE EXTERNE

Spre susținerea României față de chestiunea națională albaneză!

                        (SCRISOARE DESCHISĂ)

Către: Ministrul de Externe al României, Titus Corlățean

 

      Excelența voastră!

Vă scriu în calitate de cetățean român, cunoscător al chestiunii naționale albaneze și al relațiilor îndelungate istorico-diplomatice dintre natiunea română și cea albaneză, într-un moment important, și anume dupa celebrarea a 100 de ani de la independența statului albanez. Relațiile româno-albaneze în lumina istoriei comune au fost foarte strânse.  Și albanezii, și românii sunt popoare foarte vechi. Rădăcinile lor merg până în trecutul îndepărtat al antichității, albanezii fiind urmașii ilirilor, românii fiind urmașii tracilor. Deci, limba albaneză păstrează în substratul său rămășițele limbii ilire, la fel cum limba română are în străfundurile sale cele mai adânci, neromanizate, un substrat traco-dac. Acest substrat nu poate fi identificat astăzi decât prin comparația limbii române cu cea albaneză. Se vorbește și de o comunitate lingvistică balcanică, în care limbile actuale vorbite în regiune, au trăsături identificabile asemănătoare la nivel lexical și gramatical, ca urmare a comuniunii vechi traco-ilirice (Al. Rosetti, Istoria limbii române, vol II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969).

Pe lângă aceasta, trebuie menționat că în Țările Române, comunitatea albaneză este datată documentar încă din secolul XVI, în timp ce în Albania trăiește un număr însemnat de aromâni. Conform unui raport italian din 1595, se relatează că Mihai Viteazul a îngăduit unui număr de 15.000 de albanezi să se așeze în Țara Românească și a alcătuit o oaste cu care a făcut expediții în sudul Dunării, lovindu-i pe turci. (Gelcu Sefedin Maksutovici, Despre Albania și albanezi, ed. ARARAT, București, 1995, p.78.) In timpul anilor 1830-1912, in perioada Renașterii nationale albaneze (Rilindja kombwtare shqiptare), Tarile Romane au fost refugiul patriotilor albanezi, incepand cu patriotul Naum Veqilharxhi, primul ideolog al mișcării naționale albaneze, creatorul primului alfabet albanez. Stabilit la Brăila în 1819, a participat la revoluția din 1821 condusă de Tudor Vladimirescu. Colonia albaneză din România a avut o activitate deosebită. Au luat ființă o serie de societăți patriotice ca “Drita”, condusă de Nikolla Naço, “Dituria”, care apoi s-au unificat într-o singură societate – “Bashkimi”. Odata cu proclamarea independentei Albaniei la 28 noiembrie 1912, Romania a fost prima tara care a recunoscut statul albanez ca independent. Despre Albania și cauza albaneză, au scris cu admirație Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Gelcu Maksutovici, iar despre Basarabia Albaniei (Kosova) au scris în limba română, Tiberius Puiu, Florian Bichir, Baki Ymeri etc.

Nu trebuie uitat ca interesul national romanesc dicta si formarea statului albanez in granitele sale etnice, pentru ca proiectul regalitatii romanesti era de creare a unei confederatii romano-albaneze in Balcani, care ar fi urmat sa fie condusa de printul Wied. Dar circumstantele negre ale istoriei au facut ca granitele statului albanez sa fie stabilite conform jocului de interese ale Marilor Puteri, aflate aflate în pragul războiului între ele, încurcate într-o balanță complicată de forțe și interese. Ele au acceptat la Conferința Ambasadorilor din Londra (1913), crearea statului albanez, dar fără Kosova, lasata sub Serbia și fără Chameria – cedata Greciei. Astfel că, “…panslavismul în Peninsula Balcanică, care la 1878 a fost ținut în eșec de protestările energice ale lordului Salisbury, face astăzi un pas enorm în acea Peninsulă sub binevoitoare ocrotire a dlui Grey. Dela Rusia nu se poate aștepta operă de dreptate și umanitate când sunt în joc interesele panslavismului. Întristător pentru întreaga civilisație și latinitate a fost rolul Franței la Conferința de la Londra” Aceste cuvinte au fost scrise cu revoltă de către Eugen Ionescu, în martie 1913, în vâltoarea evenimentelor și mai ales a negocierilor sterpe de la Londra, în cartea sa “Răsboiul din Balcani și diferendul româno- bulgar” (Eugen Ionescu, Răsboiul din Balcani și diferendul româno-bulgar, Ploiești, 1913, p.79).

Evenimentele istorice nu îi vor da dreptate lordului Grey, care în Camera Lorzilor declara la 12 august 1913, referitor la deciziile luate, a afirmat că: “Eu știu foarte bine că atunci când totul se va face cunoscut, această soluție în mai multe puncte va ocaziona mari critici din partea oricui care cunoaște locul și judecă chestiunea dintr-o perspectivă îngustă locală. Trebuie să nu se uite că de-a lungul încercărilor de a găsi o astfel de soluție, scopul principal a fost păstrarea acordului între Marile Puteri și, dacă decizia față de Albania a asigurat acest lucru, atunci ea a făcut treaba cea mai importantă în binele păcii Europei”(Academia de Științe a Albaniei, Istoria poporului albanez, vol III, ed. Teona, Tirana, 2007, p. 26). Numai peste un an va izbucni Primul Război Mondial. Dar cât de mult a asigurat pacea în Balcani acordul din 1913, s-a văzut la sfârșitul secolului XX, când numai în zece ani, albanezii din toate teritoriile rămase înafara Albaniei s-au organizat în luptă armată pentru a contesta, de trei ori concomitent, deciziile de la Londra, decizii care sunt contestate si acum de catre intreaga natiune albaneza.

Excelenta Voastra!

 

Procesul de reunificare a natiunii albaneze intr-un singur stat national prinde contur tot mai mult. Chestiunea albaneza, de 100 de ani incoace a fost si este o chestiune coloniala, aceasta nu se poate rezolva decat in lumina respectarii dreptului la autodeterminare (externa) a intregii natiuni albaneze din toate teritoriile locuite de albanezi din Balcani, precum cele Albania actuala, Kosova, Valea Presheva (cele trei comune aflate actual sub Serbia, Presheva, Medvegja, Bujanoc), Valea Vardar (teritoriile aflate sub “Macedonia”), Malësia (Tuz, Plava, Gucia, Tivar, Ulqin, Rozhajë etc., sub cucerirea si colonizarea Muntenegrului) si Chameria (aflata actualmente sub cucerirea si colonizarea clasica a Greciei).

Nu se poate invoca validitatea principiului uti possedis de catre statele coloniale antialbaneze, pentru ca aceste teritorii au fost cucerite prin forta armelor in anii 1912-1913 pentru scopuri economice, s-a dus si se duce o politica continua de agresivitate si de razboi psihologic impotriva populatiei albaneze din toate zonele mai sus amintite, o incercare continua de asimilare si de genocid.

Politica externa romaneasca trebuie sa tina seama, deci, de situatia speciala a natiunii albaneze, divizate si sub cucerirea slavo-greaca si sa nu plece capul in favoarea propagandei si dezinformarilor Belgradului si Atenei in ceea ce priveste chestiunea albaneza. Daca nu poate avea o pozitie in favoarea autodeterminarii si decolonizarii natiunii albaneze, fiindca ar vrea sa-si pastreze legaturile economice cu Serbia, macar sa aiba o pozitie de neutralitate, o pozitie nici pro-sarba, nici pro-albaneza, si inainte de toate va trebui, inainte sa faca un astfel de lucru Serbia, sa recunoasca Republica Kosova ca stat independent si suveran; pentru ca, in caz contrar, daca nu face o astfel de actiune inaintea Serbiei, Romania va ramane cu rusine in fata Natiunii Albaneze si a intregii lumi democratice. Cu respect, Mona Agrigoroaiei (Botosani, 10 ianuarie 2013)

BOX

Ce as putea sa spun la prima privire? Prima explicatie a pozitiei romanesti este aceea ca Securitatea a colaborat strans cu organele respective iugoslave, iar in prezent in opinia publica romaneasca si cu atat mai mult in diplomatie sunt multe persoane avans aceasta origina si legaturi cu aceste cercuri. Alta problema este aceea ca se compara Kosova cu Transilvania (in mod gresit, bine inteles). Asa ca eu cred ca o interventie directa nu are sanse. Ar trebui sa se faca (sa facem) mai mult pentru a prezenta si explica lucrurile. De altfel, intrarea Albaniei si Kosovei in UE ar echivala cu o unire reala a teritoriilor albaneze. Dar cum va imaginati ca la noi, unde ideea unirii cu Republica Moldova, nu se bucura de prea mare sprijin in opinia publica, se poate milita pentru unitatea albanezilor? V-as propune un ciclu de articole despre Kosova si albanezii din fosta Iugoslavie, despre albanezii din Macedonia, Valea Presheva si Muntenegru. Eventual, asa cum insist de mai mult, un almanah (sau cum vrem sa-i spunem) despre cultura, literatura, turismul etc. privind Kosova. Sponsori cred ca s-ar gasi in carte putandu-se publica reclame pentru diferite firme interesate in comertul si turismul dintre cele doua tari. T. Puiu

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: