Spiritualitatea ortodoxa ca traire in Hristos

Viata pamanteasca a crestinului ortodox are ca scop desavarsirea la care nu poate ajunge decat in Hristos si cu Hristos, realizand valorile morale intr-un dialog al iubirii cu semenii si cu Dumnezeu Cel in Treime, mai ales astazi, in contextul secularizant si secularizat al vietii omului. Toate valorile pe care acesta le realizeaza in existenta sa sunt implicate in relatia dialogica specifica cu Dumnezeu cel intreit, ca existenta personala absoluta, ca Adevarul infinit, Binele suprem, Frumosul prin excelenta si Sfintenia inepuizabila.

De aceea, Dumnezeu Cel in Treime este izvorul, temelia, puterea si modelul vietii crestine autentice si al slujirii aratate noua prin Fiul Sau intrupat, „la plinirea vremii” (Gal. 4,4) Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos (Mc. 10,45).

Aceste valori pe care crestinul ortodox le realizeaza in raport cu Dumnezeu, Care este o treime de persoane, trebuie aratate prin lucrarea Duhului Sau, in raport cu semenii, de aproape si de departe, ca si acestia sa se bucure de ele si in acest mod, sa devina valori depline.

De aceea fiecare crestin are constiinta ca aceste valori ii apartin ca atare numai in masura in care este vrednic de a le primi si a se bucura de ele si se afla pe punctul de a le impartasi semenilor sai. Bucuria crestinului pe drumul desavarsirii sta in capacitatea de a impartasi aceste valori, ca daruri ale lui Dumnezeu si astfel sa le inmulteasca spre progresul spiritual si material al semenilor sai, in contextul intregii sale responsabilitati, pe care o are in raport cu sine insusi, cu lumea si cu Dumnezeu. Astfel, valorile specifice omului, ca persoana de relatie cu Dumnezeu si cu semenii, sunt raportate la valoarea religioasa si morala absoluta – Dumnezeu Cel intreit in Persoane: Tatal, Fiul si sfantul Duh si implica valoarea vietii umane, de care depinde in cea mai mare masura realizarea lor.

Tinta sau finalitatea vietii omului pe pamant este mantuirea si indumnezeirea lui, deci cresterea in Hristos. Viata persoanei umane nu are numai o dimensiune pamanteasca, ci si una eshatologica. Faptura umana, ca fiinta spirituala, traieste in timp si spatiu, dar nu numai pentru acest veac, ci si pentru cel viitor, adica pentru comuniunea vesnica si plenara cu Dumnezeu sau, departe de El,ca osanda vesnica.

Astfel, viata crestinului pe pamant nu se manifesta numai ca o simpla existenta biologica, ci ca o traire spirituala specifica persoanei umane, cu o finalitate legata de calitatea lui de fiinta spirituala personala, in timp, inzestrata cu ratiune, simtire si vointa libera, purtatoare si creatoare de valori materiale si spirituale. Spiritualitatea ortodoxa nu face abstractie de intreaga fiinta a crestinului si nici de ceea ce implica viata omului, sanatatea si conditiile materiale necesare si chiar bunastarea materiala, ca suport al sustinerii si desfasurarii ei rodnice, pentru fiecare ins in parte si pentru colectivitatea si societatea carora acesta apartine.

Viata crestinului ortodox are sens si valoare numai in masura in care ea este si o preocupare importanta pentru propria lui mantuire si o dobandire reala a acesteia prin comuniunea deplina in iubire cu Mantuitorul Hristos, in calitate de madular al Trupului Sau – Biserica, prin credinta si fapte bune, ajutat de harul dumnezeiesc. De aceea, mantuirea inteleasa ca eliberare din robia pacatului si a mortii si ca impreuna-vietuire cu Hristos si in Hristos, prin lucrarea Duhului Sfant in noi, este problema cea mai importanta si vitala care confrunta crestinismul tuturor timpurilor.

Ca chip si asemanare a lui Dumnezeu, omul coronament al creatiei si glasul si sinteza acestuia, este deschis lui Dumnezeu, Creatorul, Proniatorul si Mantuitorul sau, cat si semenilor sai, oamenii, inaintand in acelasi timp pe drumul cunoasterii propriului sau eu si destin comunitar-sobornicesc. Spiritualitatea si slujirea sunt expresiile concrete ale acestei deschideri ontologice a crestinului spre Dumnezeu, spre semeni si spre societatea semenilor sai.

Fiind, in primul rand, deschidere spre Dumnezeu, spiritualitatea crestina isi pune pecetea sa pe cultura, literatura si arta celor care au creat aceasta spiritualitate si se concretizeaza in atitudini si actiuni de slujire a semenului si a societatii acestuia, in duhul slujirii omului de catre Hristos, in vederea mantuirii si desavarsirii lui.

Crestinatatea veacurilor primare se considera pe sine „un singur neam mare”, iar sfintenia este vazuta mai mult decat o virtute, o stralucire a perfectiunii divine. Al doilea caracter, fara de care spiritualitatea este de neconceput in Ortodoxie, priveste aspectul liturgic al spiritualitatii. Adevaratul subiect al vietii spirituale nu este individul izolat, ci este e-ul sau liturgic. In esenta ei, spiritualitatea este doxologica. De asemenea, ea se defineste printr-o participare la lucrarea cea tainica a lui Dumnezeu in lume, prin sfintele slujbe, lucrarea care uneste lumea vazuta si cea nevazuta, aducand real pe Dumnezeu oamenilor si mentinand real pe oameni in harul Sfantului Duh, in Dumnezeu. In perspectiva unitatii caracterului traditional si a caracterului liturgic, despre care vorbim, spiritualitatea apare ca o lucrare a Sfantului Duh care face din devenirea istorica si cosmica un eveniment al intruparii, o miscare imensa a instaurarii imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Despre Mangaietorul le-a spus Hristos ucenicilor sai nu numai ca „ramane la voi si va fi in voi”, ci si ca „ramane cu voi in veac”. (In. 14,16-17).

Prin prezenta Sfantului Duh in veac sau in istorie, Dumnezeu insusi paseste ca subiect in fata omului, patrunzand si umbland intreaga lui existenta; prin interventia Sa, viata lumii dobandeste o directie noua; prin lucrarea Sa intemeiaza Biserica, dupa cum creeaza tot ce este nou pe pamant. Spiritualitatea, asadar, nu poate insemna o evaziune in afara istoriei, fiind vorba despre un dinamism care anima istoria si o conduce spre zarile vesnice. Nu de putine ori in istoria teologiei notiunea de spiritualitate a fost marginita de ideea de taina sau mister, iar aria ei redusa la o legatura intima dintre Dumnezeu si om, prin care era vizata o comuniune de natura mistica. Aceasta ultima unire era privita drept un secret al intelepciunii divine, un plan al destinului vesnic al omului, fara nici o implicatie in viata sociala. Cu alte cuvinte, spiritualitatea era considerata numai ca viata religioasa traita personal sau ca o religiozitate experimentata la un neobisnuit de inalt grad de tensiune sufleteasca. Spiritualitatea a ajuns, de asemenea, sa fie desfacuta in doua compartimente distincte, in mistica si teologie, in experienta personala a Tainelor divine si dogma marturisita de Biserica.

Crestinul zilelor noastre isi urmareste scopul vietii intr-un anume context social si cultural-spiritual, marcat printr-un mare numar de noutati in toate domeniile activitatii umane, ceea ce constituie un apel puternic pentru recunoasterea unei norme morale universale. Exista in lume o aspiratie generala spre mai multa dreptate sociala intre indivizi, intre popoare, intre natiunile sarace si bogate, manifestata prin ideea de dezvoltare umana, integrala si solidara. Tocmai o astfel de aspiratie spre dreptate, intr-o lume care cauta unitatea sa, presupune ca exista ceva comun si universal intre toti oamenii si prezent in fiecare, dincolo de orice particularitate. Acel conime si universal inseamna ca toti oamenii vor si trebui sa se bucure de viata in contextul dat. De aceea, ei nu se pot rupe de comunitatea in care traiesc si nici nu pot face abstractie de semenii lor, fata de care trebuie sa-si manifeste faptele bune in perspectiva eshatologica. Existenta umana este insasi o proexistenta, atat in fata lui Dumnezeu cat si a semenilor. In aceasta este data insasi legatura stransadintre spiritualitatea ortodoxa si slujirea sociala. Spiritualitatea crestina ortodoxa inseamna viata de comuniune a crestinului cu Hristos si in Hristos, trairea in Hristos si constiinta prezentei si lucrarii lui Hristos. Crestinul induhovnicit se simte ca apartinand lui Hristos cu toata fiinta si viata sa. Iar aceasta apartenenta plina de puterea Duhului Sfant, care vine din comuniunea cu Hristos, il face tot mai disponibil pe crestin pentru slujirea semenului sau cu care Hristos insusi se identifica. (Mt. 25, 40-45)

Intergal aici http://www.crestinortodox.ro/credinta/spiritualitatea-ortodoxa-traire-hristos-135445.html