ROMÂNIA BREAKING NEWS

„Socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română!” – Deputat Constantin CODREANU

Deputat Constantin Codreanu: ”Socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română”
„Socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română!” – Deputat Constantin CODREANU

Deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, le-a solicitat oficial ministrului Justiției, Tudorel Toader, și ministrului Afacerilor Externe, Teodor-Viorel Meleșcanu, prezentarea de informații privind depunerea sau nedepunerea cererilor de renunțare la cetățenia română de către profitorii sperjuri Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, deputați în Parlamentul Republicii Moldova aleși pe listele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

Constantin Codreanu

În scrisoarea trimisă celor doi miniștri, deputatul Constantin Codreanu arată între altele: ”Un sfert din numărul deputaților în Parlamentul Republicii Moldova aleși pe listele PSRM, printre care Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, au recunoscut public, fiind sesizați de presă, că dețin cetățenia română, pe care au obținut-o prin redobândire, conform legii în vigoare, după ce au depus oficial, dar ipocrit, următorul jurământ: ”Jur să fiu devotat patriei și poporului român, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României”.

În același timp, respectivii deputați socialiști profitori și sperjuri au declarat public că vor depune cereri oficiale de renunțare la cetățenia română.

Cei 6 deputați socialiști (din 24 aleși) au promovat constant și promovează fățiș o linie ideologică antiromânească, repudiind deținerea cetățeniei române, obținută prin redobândire, de către cetățeni ai Republicii Moldova și dedându-se unor declarații publice sau gesturi românofobe. În aceste condiții, este clar că acești 6 deputați socialiști nu sunt devotații patriei și poporului român și nu apără drepturile și interesele naționale, încălcând jurământul depus.

De asemenea, atât în campania electorală pentru parlamentarele din noiembrie 2014, cât și după alegeri, președintele PSRM, Igor Dodon, devenit între timp președinte al Republicii Moldova, a declarat în repetate rânduri că deputații socialiști care dețin și cetățenia României vor renunța la aceasta.

Constatăm prin analogie că legislația română asimilează sperjurul mărturiei mincinoase în justiție (articolul 273 Cod penal): ”(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. În forma agravantă infracțiunea se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Constantin Codreanu mai arată în scrisoarea sa că: ”pentru înregistrarea cererii de renunțare la cetățenia română se percepe un tarif consular de 605 euro sau echivalentul în moneda locală (circa 12.300 MDL). Totodată, pentru renunțarea la cetățenia română, persoanele interesate trebuie să prezinte  un șir de  documente”.

Miniștrii Tudorel Toader și Teodor Meleșcanu au fost solicitați să-i transmită punctual deputatului Constantin Codreanu, următoarele clarificări:

  1. Dacă cetățenii profitori și sperjuri Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi au depus sau nu la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sau la oficiile consulare ale României cereri de renunțare la cetățenia română.
  2. În cazul în care asemenea cereri au fost depuse, care este stadiului examinării lor în fiecare caz aparte, conform procedurilor stabilite de legile României.
  3. Consideră sau nu Ministerul Justiției necesară completarea legislației în vigoare cu prevederi despre sancțiunile aplicabile cazurilor de sperjur la dobândirea cetățeniei române sau asimilarea cazurilor de sperjur dovedit cu prezentarea de informații premeditat false (mijloc fraudulos)?

Deputatul Constantin Codreanu a ținut să declare că ”socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română. Mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla”.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.