COMUNICAT Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră informează următoarele:
Situația la frontieră, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, în zonele de competență — punctele de trecere și ‘frontiera verde’ — polițiștii de frontieră au constatat:
39 fapte ilegale (15 infracțiuni și 24 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români cât și străini;
valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la 9.750 lei;
au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 69.200 lei;
traficul de persoane și mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 104.100 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât și pe cel de ieșire din țară și de peste 37.000 treceri mijloace de transport.
Nu s-a permis intrarea în țară unui număr de 12 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și de asemenea, nu s-a permis ieșirea din România unui număr de 13 cetățeni români din diferite motive legale.
NOTA: cazurile semnificative vor fi prezentate, pe larg, în cadrul unor știri de presă distincte.
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră
Publicat și editat de Gabriel Negru – romaniabreakingnews.ro