ROMÂNIA BREAKING NEWS

Simpozion „Preoți mărturisitori în închisorile comuniste”

Simpozion „Preoți mărturisitori în închisorile comuniste”

Screenshot 2016-02-03 11.32.13 rsz

Preoți mărturisitori în închisorile comuniste este noua temă a seriei de conferințe de spiritualitate creștin-ortodoxă ce se desfășoară la Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București. La prima întâlnire dedicată acestei teme, care a avut loc joi, 28 ianuarie, în amfiteatrul Dumitru Stăniloae, au fost evocați preoții Dimitrie Bejan, Dumitru Argint și Ilie Imbrescu, informează Ziarul Lumina

Despre cei trei preoți mărturisitori au vor­bit Adrian Nicolae Petcu, istoric și cercetător CNSAS, care a prezentat aspecte biografice inedite, Paul Imbrescu, fiul părintelui Ilie Imbrescu, Sorin Lavric, scriitor și profesor la Facultatea de Filosofie din București, și pr. Gheorghe Holbea, organizatorul serilor de spiritualitate ortodoxă și prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Capitală.

Părintele Dimitrie Bejan, cel despre care vorbim în această seară, iată ce spune, în cartea Bucuriile suferinței, la întrebarea : “Ce alte greutăți ați mai întâmpinat în perioada de prizonierat ?” dânsul a răspuns: “Nici o greutate. Eu am plutit.” Când acești oameni dau răspunsuri, nu dau răspunsuri speculative, ci dau răspunsuri de la hotarul dintre viață și moarte, în care răspunsul este unul existențial. El detaliază: “Eu am plutit. Nu am strănutat, nu am fost răcit, nu am contactat nici o boală, am trecut și prin închisori și prin păduri, prin frig, prin geruri, dar am fost perfect sănătos, cu mintea limpede. Parcă pluteam, parcă nu eram eu, a fost mila Lui Dumnezeu cu mine, simțeam degetul lui Dumnezeu pe umărul meu drept, Îl simțeam că mă apasă, ca o greutate foarte dulce, foarte mângâietoare” și povestește cum își împărțea el porția lui de mâncare. Cităm fragmentul: “Aveam un gurmand la zarcă. Este o secție foarte grea din Aiud, unde erau închiși cei ce nu voiau să facă nici un compromis. Am avut un gurmand la zarcă. Un învățător, care nu se sătura niciodată. Îi dădeam o jumătate din porția mea și eu mă simțeam sătul. El mânca o porție și jumătate și nu era sătul. Eu mâncăm jumătate de porție și eram sătul. Ce te miri? De ce te miri? Nu-i nimic de mirare. Era cine să suplinească lipsurile astea! […] Mie niciodată nu mi-a fost foame la pușcărie. Nu mi-a fost foame nici în lagăr. Am plutit pe deasupra acestor greutăți din lagăr sau din pușcărie, cu ajutorul lui Dumnezeu! Și am ieșit din pușcărie perfect sănătos. Și din lagăr, din Rusia, am venit tot perfect sănătos. N-am avut nici o boală.” Acolo ce era ? Este o carte foarte interesantă, Psihotrauma detenției, în care se arată cum erau, prin teroare, atacate toate simțurile: “trebuia să înjuri pe Dumnezeu, trebuia să batjocorești credința în Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe Sfinți, pe părinții tăi, pe tot ceea ce este sfânt.” Părintele Bejan scrie în continuare: “La Jilava au fost uimiți. Ne băteau organizat, pe o scară specială de tortură, și eu nu am simțit deloc durere. Cei din celulă se uitau toți la mine și strigau: Strigă părinte, ca să vă lase mai repede. Dar nu mă doare. Eram tot vânăt, dar nu mă durea deloc. Cum să strig dacă nu mă doare ? Dar nu vezi că ești tot umflat și vânăt ? Ne băteau cu ciomege pe toți la rând ca barbarii. Eu nu am strănutat 22 de ani. Am fost tot timpul activ. La a treia bătaie, am simțit pe cineva, ca o mână nevăzută pe umăr. Era un înger, îngerul meu păzitor, pe care l-am primti la botez. Bătăi, păduchi, râie, munci supraomenești, dar eu eram fericit cu ajutorul Mântuitorului Isus Hristos. Am ieșit cu fruntea sus. Mă rugam permanent lui Dumnezeu și iubeam pe toți. I-am dat Slavă lui Dumnezeu pentru toate.”

Cităm de asemenea pasaje din viața Părintelui Bejan, din articolul cu titlul: “Am botezat peste 100.000 de ruși pe Frontul de Est”: “Din 1940 a fost hirotonit, dar pentru că era război a fost trimis pe front ca preot militar. A ajuns cu frontul până la Stalingrad. Acolo a căzut prizonier în 1942 împreună cu alți 17.000 de români, unde a rămas până în 1948. În cartea de mărturii “Bucuriile suferinței”, părintele povestește lucruri înfricoșătoare despre viața în prizonierat. De foame, prizonierii își puneau pe foc centurile și bocancii și le mâncau.

Pe unde ajungeau, rușii îi primeau bine, deși erau foarte săraci. Erau dornici să vadă un preot, îl rugau pe părinte să îi boteze. Mergeau la râu și se botezau în grupuri mari. “În spatele frontului în fiecare duminică se făcea slujbă, Sfânta Liturghie ori Sfânta Agheasmă. (…) Eram dotați cu altar portabil, o măsuță cu vasele de slujbă, antimis, o pâine soldățească și cărți de strană. (…) Odată, la un Paști, într-o zi am împărtășit un regiment întreg în Basarabia, într-un sat răzeșesc.

Erau 3.600 de oameni. Toți, cu colonelul în frunte, până la ultimul soldat.” Despre chinurile din Siberia a povestit părintele în volumul “Vifornița cea mare”: “Noi am fost puși la sănii. Patru înainte, la oiște, alți patru la țepușe; o sută, două sute de sănii – poate mai multe și-n jur escorta și câinii lupi. Legați cu odgoane încrucișate pe piept, trăgeam sania după noi încărcată până sus, un kilometru, zece, douăzeci de kilometri. Și asta în fieacre zi fără repaos. (…) și asta în fiecare iarnă; un an, doi, trei, patru…”.

Paradoxal, părintele Bejan nu a considerat acei ani din viața sa un iad: “Aceasta a fost crucea bucuriei! Asta vreau să scriu. Cine primește bucuria ca din mâna lui Dumnezeu, crucea vieții se transformă în bucurie. Bucuria mântuirii! Simți o bucurie, mai ales când suferi pe nedrept”. Dar anul 1948, după întoarcerea în România, nu a însemnat libertatea părintelui Dimitrie Bejan. I se făcuse dosar în Rusia, pentru că susținuse cauza Basarabiei, iar românii, considerându-l luptător anticomunist, l-au trimis în temniță.”

Sorin Lavric (scriitor, traducător, filozof) relatează: “În trecut, atunci când nu puteam să deosebesc propaganda anti-creștină de adevărul istoric, credeam că Biserica Ortodoxă nu s-a opus comunismului. Alții s-au sacrificat, alții au luptat, dar nu Biserica.” În continuare, explică: “Am avut fețe bisericești de vârf care s-au sacrificat (…) s-au transfigurat prin suferință (…) sunt modele, sunt cazuri de înnobilare (…) peste 2000 preoți au trecut prin temnițele comuniste”.

Cităm și basilica.ro :

Scopul serilor de spiritualitate ortodoxă, a precizat scriitorul Sorin Lavric, este de a cultiva memoria acestor preoți mărturisitori și de a credibiliza mărturia ortodoxă în fața falselor afirmații potrivit cărora Biserica Ortodoxă Română nu s-a opus comunismului, iar drept mărturie stau cei 2.000 de preoți ortodocși care au fost închiși, dintre care aproape 200 au trecut la Domnul. „Acești mărturisitori au apărat credința și este păcat ca astăzi să nu vorbim despre ei. Nu o face doar Biserica, ci și intelectualii laicii, și este foarte important acest lucru. Cazurile preoților mărturisitori sunt valabile pentru noi. Ele sunt situații-limită de trecere printr-o experiență spirituală, care presupun o trecere a pragului, de ieșire din rutină, din comoditate. Pentru acești preoți a fost o inițiere, o transfigurare prin suferință, de aceea, cele trei cazuri sunt pentru noi un model, o încurajare că la capătul suferinței poți să ieși mai bun”, a explicat Sorin Lavric.

Poeta Brândușa Mircea a recitat deosebit de frumoasa poezie : Nu-s vinovat față de țara mea – autor Andrei Ciurunga:

 

La ora când cobor, legat în fiare,

să-mi ispășesc osânda cea mai grea,

cu fruntea-n slavă strig din închisoare:

– Nu-s vinovat față de țara mea.

 

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă

pe-un raft, întâiul meu abecedar

și că mă-nchin când mă așez la masă,

cuviincios ca preotu-n altar.

 

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina

curată cum în suflet mi-a pătruns,

din via dată-n pârg sau din grădina

în care-atâția șerpi i s-au ascuns.

 

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă

rotundă ca o țară hora-n prag,

sau c-am primit colindători în tindă,

cum din bunic în tată ne-a fost drag.

 

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline

cu tot belșugul, de la vin la grâu,

și c-am chemat la praznic pe oricine,

cât m-am știut cu cheile la brâu.

 

Dac-am strigat că haitele ne fură

adâncul, codrii, cerul stea cu stea

și sfânta noastră pâine de la gură –

nu-s vinovat față de țara mea.

 

Nu-s vinovat c-am îndârjit șacalii

când am răcnit cu sufletul durut

că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii

și că urăsc hotarul de la Prut.

 

Pământul meu, cum spune și-n izvoade,

l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,

și câți prin veacuri au venit să-l prade

îl simt și-acum pe piept cât e de greu.

 

De-aceea când cobor legat în fiare,

împovărat de vina cea mai grea,

cu fruntea-n slavă gem din închisoare:

– Nu-s vinovat față de țara mea.

 

Din antologia “Acești mari poeți mici”,

alcătuită de Mihai Rădulescu.”

Întregul eveniment poate fi urmărit aici:

Sursa 2:

 

Evenimentul a fost relatat și de următoarele publicații:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/02/07/preoti-marturisitori-in-inchisorile-comuniste-reportaj-universul-credintei-video-pr-gheorghe-holbea-filosoful-sorin-lavric-si-istoricul-adrian-nicolae-petcu-despre-marturisire-in-vremuri-de/

http://basilica.ro/seri-de-spiritualitate-ortodoxa-in-capitala-111694.html

http://trinitastv.ro/stiri-video/preoti-marturisitori-in-inchisorile-comuniste-67767

 

 

Afișul evenimentului:

afis-Preoti-marturisitori-A3

Publicat de Ion Antonromaniabreakingnews.ro

Leave A Reply