ROMÂNIA BREAKING NEWS

Simpozion academic militar la Chișinău, cu participare arădeană. Comunicare despre contribuția militară României în primul război mondial

Simpozion academic militar la Chișinău, cu participare arădeană. Comunicare despre contribuția militară  României în  primul război mondial

 

Regele Ferdinand si Armata Romana – Primul Razboi Mondial (frontul spre Budapesta)

În 14 aprilie 2016, în cadrul Academiei Militare „Alexandru cel Bun” a Republicii Moldova, s-a desfășurat conferința științifică internațională ,,Dezvoltarea armatei naționale în contextul aprofundării reformelor democratice”.

Manifestarea a fost structurată pe secțiuni precum ,,Aprofundarea reformelor democratice dintre forțele armate și societate”, ,,Armata, statul și societatea –trecut, prezent, viitor” și  ,,Transformările în arta militară ca răspuns la provocările actuale ale societății”.

La conferință a participat și istoricul arădean Antoniu Martin, cu o comunicare despre contribuția militară  României în  primul război mondial.

,,Conferința la care am avut onoarea să fiu invitat, a reunit personalități academice marcante din domeniul istoriei și teoriei militare, specialiști în geopolitică și științe militare, reprezentând un excelent prilej  de dezbatere asupra unor teme fundamentale ale societății contemporane” –  a declarat dr. Antoniu Martin.

romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: