ROMÂNIA BREAKING NEWS

Serbia „prietenă”. Una din cele mai mari comunități de români se confruntă cu asimilarea forțată

Serbia „prietenă”. Una din cele mai mari comunități de români se confruntă cu asimilarea forțată

Una dintre cele mai mari comunități românești din afara granițelor României se confruntă cu o politică de asimilare forțată, care poate avea ca efect distrugerea identității naționale a acestor oameni. Este vorba de comunitatea românilor din Serbia de Est, care însumează, potrivit liderilor locali ai acestor români, 200.000 de persoane, deși ultimul recensământ efectuat de autoritățile de la Belgrad în această regiune a arătat că doar 35.000 de oameni s-au declarat români.

Trei comunități înregistrate

Serbia are una dintre cele mai curioase politici față de minoritățile naționale. Autoritățile de la Belgrad au înregistrat trei comunități românești. În situația cea mai bună se află românii din Voivodina. Este vorba de aproximativ 25.000 de persoane care locuiesc în 42 de localități și care au o situație bună. Românii din Voivodina au școli în care învață în limba maternă, presă, precum și dreptul a utiliza în mod oficial limba română cu grafia latină. Ei au moștenit aceste drepturi ca urmare a aranjamentelor diplomatice încheiate între România și Serbia la finalul Primului Război Mondial, care au dus la împărțirea Banatului între Regatul României și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor.

romanii din Serbia

romanii din Serbia

O altă comunitate românească este cea a aromânilor din Serbia. Cel mai adesea, liderii de opinie refuză să recunoască faptul că această comunitate este una a românilor și folosesc etnonimul de cincari (citit “țințari”). Aromânii sunt stabiliți, din secolul al XVIII-lea, mai ales în marile orașe ale Serbiei, inclusiv în Belgrad și în Niș. Până în secolul al XIX-lea, se numărau printre cei mai întreprinzători comercianți și meșteșugari.

O denumire restrânsă

În fine, cea de-a treia comunitate românească din Serbia este cea a românilor din Serbia de Răsărit. Cel mai adesea, în opinia publică românească, ei sunt cunoscuți drept românii de pe Valea Timocului, însă această denumire este inexactă, deoarece ei locuiesc până pe Valea Moravei, pe un teritoriu mai mare decât cel al Timocului. Românii din Serbia de Est locuiesc între Dunăre, Munții Omolia, Valea Timocului și Valea Moravei. Și dincolo de granița sârbo-bulgară, în regiunea Vidin din Bulgaria, locuiesc câteva mii de români. Numărul acestor români este motiv de controverse. Potrivit ultimului recensământ oficial făcut în Serbia în anul 2011, doar aproximativ 35.000 de oameni s-au declarat români sau vlasi. Liderii românilor din Serbia de Est susțin, însă, că numărul lor real este de 200.000 de oameni. “Mulți dintre ei au fost intimidați și nu s-au declarat români. Sunt oameni care au fost batjocoriți și ironizați atunci când au spus că sunt altceva decât sârbi”, a declarat unul dintre liderii românilor din Serbia de Est, Dragan Stoianelovici. “Mulți dintre românii din Serbia de Est sunt descurajați să vorbească în limba lor”, a adăugat un alt lider al românilor, Ivița Glisici.

Și asta deși Academia de Științe de la Belgrad recunoaște că vlasii sunt totuna cu românii, după cum spune Ivița Glisici. ”În Serbia de Est avem 150 de sate curat românești, iar 50 dintre ele sunt cu populație amestecată”, adaugă Dragan Stoianelovici. Însă românii din Serbia nu au parte de elite. Nu au școli în limba maternă, deci lipsesc profesorii. Nu au dreptul să aibă slujbe bisericești în limba lor maternă, deci nu au preoți. ”În Serbia, biserica națională a devenit un instrument al statului național”, adaugă Dragan Stoianelovici. De asemenea, românii din Serbia de Est nu au mass-media în limba română, deci nu au lideri de opinie în adevăratul sens al cuvântului, iar liderii lor politi reușesc rareori să depășească o anvergură parohială.

Cine trăiește în Valea Timocului

În legătură cu originea românilor din Serbia de Est există mai multe teorii. Unele dintre ele îi văd pe aceștia drept urmașii dacilor strămutați de romani în sudul Dunării. Alții îi consideră drept descendenții coloniștilor retrași din Dacia de către împăratul Aurelian, în intervalul 271 – 274, cel care a creat în sudul fluviului două noi provincii dacice, Dacia Mediterranea și Dacia Ripensis. O altă teorie îi consideră urmașii românilor care au creat Imperiul Româno-Bulgar al lui Ioan și Petru Asan și Ioniță Caloian, cel care îl înfrângea, în anul 1205, pe primul împărat al Imperiului Latin de Constantinopole, Balduin de Flandra. Însă, chiar dacă resturi ale tuturor acestor populații au reușit să supraviețuiască, este cert că mărimea lor a fost una relativ nesemnificativă. Cei mai mulți dintre românii din Serbia de Est sunt urmașii românilor care au trecut la sud de Dunăre în Evul Mediu, însă migrația cea mai însemnată a fost cea organizată de autoritățile austrice. În anul 1718, Imperiul Otoman, înfrânt de marele general al Imperiului Habsburgic, prințul Eugeniu de Savoia, a cedat Austriei, prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul, Oltenia și Serbia de Nord. Aceste teritorii fuseseră devastate de război, iar o mare parte a populației musulmane s-a retras în Imperiul Otoman. Austriecii au decis să ofere privilegii celor care se încumetau să colonizeze noile teritorii. Pentru unii dintre acești temerari, aventura colonizării poate fi asemănată cu cea a colonizării Vestului Sălbatic din America de Nord. Ca urmare a deciziei Curții de la Viena, mulți români au trecut în sudul Dunării, unde primeau pământ mănos și scutiri de taxe și impozite. Pentru multe familii sărace din Banatul Montan, oferta austriecilor a părut irezistibilă. „Strămoșii mei au venit din Banatul de est, din zona Almăjului”, spune Dragan Stoianelovici.

ISTORIE. Cum a început asimilarea

În Evul Mediu, actualul teritoriu al Serbiei de Est a aparținut Imperiului Bizantin, Țaratului Bulgar, Imperiului Româno-Bulgar, Țaratului de la Vidin, Regatului Ungariei și Imperiului Otoman. În Regatul Serbiei a fost inclus, vreme de câteva decenii, abia în secolul al XIV-lea. Teritoriul locuit de românii sud-dunăreni a reintrat în componența Serbiei în anul 1833. De atunci a început și politica lor de asimilare. Liderii românilor afirmă că, în anii 1960, când în zona Bor au fost deschise minele de cupru și de aur, în zonă au fost construite blocuri cu apartamente pentru viitorii mineri. În acea perioadă, exista o directivă de la Belgrad ca românii să nu primească repartiție pentru o locuință pe o rază de 80 de kilometri în jurul orașului Bor…

„În Serbia de Est, oamenii au fost încurajați să se declare vlasi sau vlahi, nu români.“ …citeste integral.

romaniabreakingnews.ro

Leave A Reply