Conducerea pro-europeană a Republicii Moldova s-a înghesuit “ca la urs” să pupe poala patriarhului Kiril, diavolul în sutană trimis de Putin la Chișinău ca să mai dea o copită românilor.

Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kiril, a venit ca să participe la “festivitățile prilejuite de sărbătorirea a 200 de ani de la crearea Eparhiei Chișinăului”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se sărbătoresc 200 de ani de la ocuparea rusească a Basarabiei și a unei bucăți din Biserica ortodoxă românească a Moldovei și trecerea ei samavolnică sub patronajul Moscovei.

Cu lipsa de reacție a autorităților de la București ne-am obișnuit deja de mult timp. Însă, cea mai regretabilă este muțenia și nepăsarea Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Patriarhul Daniel. Patriarh care nu a arătat nici cea mai mică intenție de a trece Putul în sprijinul legitimei Mitropolii a Basarabiei. Deși sunt încălcate mai multe canoane și reguli bisericești, Biserica Ortodoxă Română se uită nepăsătoare și lipsită de demnitate cum aproape 3.000.000 de românimoldoveni sunt “păstoriți” de KGB-istul în sutană Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii.

Pretențiile unei Patriarhii Ortodoxe a unui neam sau popor anume, de a avea jurisdicție peste ortodocși de alt neam, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice și nedrepte, fiind motivate secular-politic, nu spiritual-pastoral, încălcându-se astfel canonul 8 al Sinodului III ecumenic și canonul 34 apostolic.

Regretatul Patriarh Teoctist a avut demnitatea și curajul să-i transmită asta răpostului patriarh rus Alexei, în anul 1993.

În conștiința umanității, în general și mai ales la creștini, s-a impus de-a lungul istoriei principiul de valoare universală că nedreptatea, abuzul și silnicia nu pot crea niciodată vreun drept. Acestea pot dura secole de-a rândul, dar când împrejurările permit, dreptatea istorică impune repararea nedreptății și restabilirea adevărului precum și a drepturilor ce decurg din această restabilire. Conform acestui principiu, exercitarea jurisdicției Bisericii Ortodoxe Ruse asupraromânilor ortodocși din Basarabia, între anii 1769-1774, 1787-1791, 1808-1918, 1940-1941, 1944-1992, a fost un act nedrept și abuziv din punct de vedere al realității istorice și al normelor de drept canonic, deoarece a fost urmarea unor abuzuri politice care au lezat dreptul istoric. Conform mărturiilor istorice, pe teritoriul locuit astăzi de români, cuvântul Evangheliei lui Hristos a fost propovăduit încă din primele veacuri creștine. Propovăduirea Evangheliei pe acest teritoriu a coincis cu însăși formarea poporului român care a apărut în istorie ca popor creștin. Poporul român a devenit astfel unul din primele popoare creștine ale Europei, eveniment ce a avut loc cu multe secole înainte de creștinarea slavilor.

(…)

Îndată ce condițiile istorice au permis, românii ortodocși au obținut dreptul de a avea episcopi pământeni. Acest drept, bazat pe tradiția canonică a Bisericii, a fost cerut cu multă insistență Patriarhiei de Constantinopol mai ales de creștinii ortodocși români din teritoriile din stânga și din dreapta Prutului, ce constituiau împreună un Principat român cunoscut în Europa cu numele de Țara Moldovei.

În anul 1401, Domnitorul Moldovei a cerut ca în fruntea organizării bisericești din această țară să fie recunoscut de către Patriarhia de Constantinopol mitropolitul pământean IOSIF MUȘAT. Prin acest act, Mitropolia Moldovei era recunoscută ca servind o etnie distinctă în cadrul unui teritoriu bine definit geografic și istoric. Drept consecință, potrivit legislației bisericești, diferită de cea a imperiilor schimbătoare, nimeni și niciodată nu avea dreptul să desființeze, să modifice sau să înjumătățească jurisdicția ei în teritoriul ce-i revenea de la întemeiere și cu recunoaștere canonică.

Cursul normal al lucrurilor a fost din păcate întrerupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, prin ocuparea de către armatele rusești a pământului românesc al Țării Moldovei (1769-1774, 1787-1791). Printre măsurile luate în mod abuziv de ocupanți a fost amestecul brutal în treburile Bisericii din Moldova prin impunerea la Iași, în 1789, a unui locțiitor de mitropolit, AMBROZIE, rus de neam, care venise în Moldova o dată cu trupele rusești.

După o scurtă perioadă de normalizare și când nu se terminase încă războiul ruso-turc (1806-1812), imperiul țarist înființează un „exarhat” ce cuprindea Mitropoliile Moldovei și Țării Românești, subordonându-le din nou, în mod samavolnic, Bisericii Ortodoxe Ruse. Prin aceasta, Mitropolitul canonic al Mitropoliei Moldovei, VENIAMIN COSTACHI, este nevoit să se retragă din scaun spre marea durere a clerului și credincioșilor români. La fel, s-a întâmplat și cu mitropolitul DOSITEI FILITIS al Valahiei, care a fost îndepărtat din scaun în 1809 și trimis în surghiun. Nedreptatea se „instituționalizează” prin pacea nedreaptă de la București din 1812, când s-a hotărât anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru la imperiul țarist. Anexarea a fost fără valoare și nulă de drept, căci Turcia nu avea drepturi teritoriale asupra pământului românesc, turcii având putere de suzeranitate, nu de suveranitate asupra acestui pământ. Moldova și Valahia se bucurau de o completă autonomie pe baza unor vechi tratate încheiate cu Imperiul Otoman, prin care li se garanta integritatea teritorială în schimbul unui tribut anual. În plus, anexarea era un act imoral și neloial față de întreaga Ortodoxie, întrucât Rusia pravoslavnică își întindea abuziv stăpânirea asupra românilor ortodocși din stânga Prutului, cu vechime și vrednicii în câmpul creștinătății, legat de neam, limbă și cultură cu cei din dreapta Prutului.

Urmare acestei anexări politice nedrepte s-a înființat, în teritoriul ocupat de armatele țariste, Eparhia Chișinăului de către Biserica Ortodoxă Rusă, în 1813. Fără a fi consultat clerul și credincioșii, a fost sfâșiat teritoriul jurisdicțional al Mitropoliei Moldovei, înființată cu peste patru veacuri înainte, și al Episcopiei Hușilor. În scrisoarea Sanctității Voastre din 6 octombrie 1992 justificați această acțiune prin faptul că la acea dată Biserica Ortodoxă Română nu era încă o Biserică autocefală. Este adevărat că recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române a avut loc după înființarea Eparhiei de Chișinău, într-un teritoriu ce nu cuprindea această eparhie. Dar, se impune a fi subliniată o constatare: în 1448 Biserica Ortodoxă Rusă a fost recunoscută de Patriarhia de Constantinopol ca Biserică autocefală, dar fără a avea jurisdicție asupra creștinilor ortodocși români din Basarabia.

Actul anexării Basarabiei la imperiul țarist și înființarea Eparhiei de Chișinău a dus, nu la „eliberarea de sub stăpânirea otomană a Moldovei”, cum afirmați Sanctitatea Voastră în aceeași scrisoare, ci a însemnat trecerea de la robia turcească la robia rusească mai aspră și mai neîndurătoare. Turcii ne-au respectat tradițiile, limba și specificul național. Au acceptat voievozi și ierarhi de același neam cu poporul păstorit. Imperialismul rus însă, folosindu-se de ierarhi ruși înscăunați în Basarabia fără a cere acordul clerului și credincioșilorromâni locali, absolut majoritari, a exercitat asupra acestora un necruțător proces de rusificare, manifestat în diferite feluri. (Scrisoarea Patriarhului Teoctist către Patriarhul Alexei, 1993.. Integral, la Vitalia Pavlicenco)

…Septembrie 2013 – Republica Moldova:

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse Kiril și-a început sâmbătă vizita de trei zile în Republica Moldova , fiind întâmpinat la aeroport de zeci de preoți cu flori în mâini, în frunte cu mitropolitul Moldovei Vladimir, dar și de zeci de persoane care au protestat împotriva acestei vizite, transmite corespondentul Agerpres. Delegația oficială care l-a întâmpinat pe Patriarh a fost condusă de mitropolitul Vladimir și de ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin. Pe de altă parte, zeci de reprezentanți ai Consiliului Unirii și Acțiunea 2012, care au protestat la începutul săptămânii și față de venirea vicepremierului rus Dmitri Rogozin la Chișinău, s-au adunat în fața Aeroportului cu pancarte cu mesaje antirusești.

Într-un scurt briefing pentru presă, capul Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că se va ruga pentru poporul moldovenesc și pentru biserica ortodoxă , “care este parte a bisericii ortodoxe ruse”.

“Principalul scop al vizitei mele este ca să mă rog împreună cu poporul Moldovei și pentru prezent și pentru viitor”, a declarat Kirill.

Sâmbătă, patriarhul rus s-a întâlnit cu președintele Nicolae Timofti și cu fostul premier Vlad Filat. În aceeași zi, a participat la o ceremonie dedicată aniversării a 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinău și a vizitat Mănăstirea Căpriana, unde este înmormântat mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, fondatorul Eparhiei. Duminică, el a oficiat Sfânta Liturghie în fața Catedralei Mitropolitane “Nașterea Domnului” din Chișinău, la care a participa și conducerea Republicii Moldova. În după-amiaza zilei de duminică, Kiril se va deplasa la Tiraspol.

Observatorii politici consideră că vizita capului Bisericii Ortodoxe Ruse are în primul rând obiective politice, și nu religioase, scrie Jurnal.md. De asemenea, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menționat, pentru RFI, că, acceptând vizita lui Kiril, cetățenii Republicii Moldovaacceptă ocupația. „Patriarhul vine la 200 de ani de la înființarea Eparhiei Chișinăului, la un an de la ocupația țaristă din 1812. Adică, prin vizita Patriarhului, acceptăm ocupația, pentru că Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a venit ca urmare a ocupației, și atunci ne întrebăm: Cine suntem noi?”, a declarat Mihai Ghimpu.

Anastasia Mitrofanova, doctor în științe politice, profesor la Academia Diplomatică a Ministerului de Afaceri Externe al Federației Ruse susține:

„ceea ce face Biserica Ortodoxă Rusă este departe de a fi numit religie, „nu e vorba de mântuire spirituală, ci de faptul că Rusia, în baza ortodoxiei, încearcă să elaboreze o ideologie imperială care i-ar consolida influența în spațiul ex-sovietic”.

Și președintele României Traian Băsescu, referindu-se la vizita lui Kiril la Chișinău, a menționat recent că Patriarhul Kiril promovează interesele Moscovei în Republica Moldova.

„E clar că Patriarhul Kirill este un partener al guvernului în ceea ce privește RepublicaMoldova. De aceea, și mitropolitul Petru ar trebui să fie un părinte mai activ în ceea ce privește ortodoxia românească”, a declarat Băsescu. După proclamarea independenței, Republica Moldova nu a fost vizitată de niciun patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul unui interviu acordat Jurnal.md, istoricul Ion Negrei a menționat că actuala structură bisericească din Republica Moldova numită Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove este o creație a regimului Țarist și a celui sovietic și nu are nimic în comun cu tradiția de organizare a bisericii în spațiul românesc.

„După ocuparea Basarabiei în 1812, în noua achiziție teritorială, s-a format Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului. Întrucât în acest spațiu nu exista nicio eparhie care ar fi putut fi ridicată la rang de arhiepiscopie, iar cele mai multe biserici din această nouă structură ecleziastică provin din eparhia Hotinului, parte componentă a Mitropoliei Moldovei recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401, pentru a-i conferi „legitimitate” noii structuri ecleziastice, a fost uzurpată titulatura episcopiei Hotinului, adăugându-se „a Chișinăului”, după desemnarea acestuia ca reședință de ținut. Există un demers semnat de Bănulescu-Bodoni prin care se solicită Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse formarea arhiepiscopiei. Acest lucru s-a făcut pentru a se accentua că această structură bisericească s-a format la cererea clerului și a populației locale. Conform Dreptului Canonic, este ilegală formarea unei structuri ecleziastice în urma unei cuceriri politice. Dacă, în plan politic, scindarea Moldovei se datorează domnului și boierilor, care nu au putut păstra integritatea Principatului Moldovei, în plan bisericesc, Bănulescu-Bodoni a acționat conștient și anticanonic.”