Parca sunt valabile si pe la noi! Ce credeți?!
În afara mediilor academice, Chomsky este mult mai cunoscut în lumea întreagă pentru activitatea sa politică, îndeosebi în ceea ce privește critica vitriolantă la adresa politicii externe a Statelor Unite, dar și a guvernelor altor mari puteri. Drept care este considerat și o personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite.
Noam Chomsky a identificat și a explicat, într-o formulare pe înțelesul tuturor, regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legimitate și pe care el le numește strategii ale diversiunii. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”.
Decalogul Chomsky
1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate
Pentru aceasta: Să distragi permanent atenția de la problemele sociale reale, îndreptând-o către subiecte minore, dar cu mare impact emoțional.
2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai națiunii
Pentru aceasta: Inventează false amenințări, ori creează probleme grave, care îngrijorează real și angajează opinia publică, iar apoi oferă soluțiile.
Un exemplu: Favorizează insecuritatea cetățenilor, apoi guvernarea providențială salvează națiunea în temeiul legilor represive cerute de popor, cu prețul limitării propriilor libertăți democratice.
3. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
Pentru aceasta: Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parțial asumată) și “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamență preocupat pentru ameliorarea condițiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porții anuale, conform unui program anunțat.
4. Poporul trebuie să creadă că și ceea ce guvernele îi pregătesc spre a trai mai rău este tot pentru binele său
Pentru aceasta: Să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor. Omul se obișnuiește cu ideea și înghite tot, dacă e prevenit și amânat.
5. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte
Pentru aceasta: Să te adresezi oamenilor ca și cum ar avea cu toții o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepți mulțimile spre un tip de gândire superficială, naivă și cu predispoziție la intoxicări informaționale.
6. Poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea și să acționeze sub impulsul emoțiilor
Pentru aceasta: Să faci tot timpul apel la sentimente și la reacții glandulare, nu la rațiune. Să încurajezi reacțiile emoționale, pentru că sunt cel mai ușor de manipulat.
7. Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să-i ocupe timpul și să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
Pentru aceasta: Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a tine cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective după bunul-plac.
8. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă și obiectivă
Pentru aceasta: Să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul și îl țin legat de emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos.
9. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
Pentru aceasta: Să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă și sunt ușor de controlat.
10. Poporul nu trebuie să creadă în existența strategiilor și mijloacelor oficiale de manipulare
Pentru aceasta: Să apelezi la toate cuceririle științelor pentru a cunoaște punctele slabe din psihologia individului și a mulțimilor. În același timp, să discreditezi aceste cunoștințe prin mass-media, astfel ca poporul să nu creadă în mijloacele și strategiile statale de manipulare.