Grănicerii ucraineni au lansat o operațiune specială la granița cu Transnistria Serviciul pentru paza frontierei de stat din Ucraina a lansat o operațiune la granița cu Transnistria, pentru a împiedica intrarea pe teritoriul țării a unor eventuali provocatori, informează agenția UNIAN, care citează serviciul de presă al grănicerilor.
„Pe segmentul transnistrean al graniței de stat moldo-ucrainene a început o operațiune specială, motivată de afirmațiile Ministerului de Externe, dar și ale reprezentanților unor state ONU referitoare la activitatea pe care o desfășoară trupele ruse pe teritoriul regiunii transnistrene de recrutare a unor agenți provocatori care să destabilizeze situația în regiunea Odesa”, a anunțat serviciul de presă.
În acest sens, grănicerii și-au suplimentat efectivele, au sporit numărul patrulelor și a punctelor de verificare.
MAE ucrainean anunțase anterior că forțele militare ruse din Transnistria recrutează provocatori în scopul destabilizării situației în regiunea Odesa. „Conform informațiilor noastre, reprezentanții grupului operativ al forțelor militare ruse în Transnistria recrutează activiști și detașamente de cazaci, care, sub aparența unor localnici, vor fi trimiși în Odesa pentru a destabiliza situația din regiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean.
Surse:deschide.md,gordonua.com, ro.stiri.yahoo.com via R.B.N. Press