Actualizare 01.03.2017 / Post eveniment
Textul dl. Corneliu Ionel Ciubotaru dat publicității la Ambasada Română de la Sofia
George TOPÎRCEANU – A TREIA INTRARE PE „TERRA BULGARICA”
Sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Republica Bulgaria, al Excelenței Sale ION GÂLEA, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Sofia, luni, 27 februrie 2017, la sediul misiunii diplomatice române din Sofia a avut loc lansarea volumului autobiografic „Memoari na edin voennoplennik” (Memoriile unui prizonier român de război) de George Topîrceanu, în traducerea cuprinzătoare, în premieră în limba bulgară, realizată de interpretul diplomat și realizator al Radio România, Corneliu Ionel Ciubotaru.
Cartea, tipărită pe suport de hârtie, include lucrările „Însemnări din campanie”, „Luptele de la Turtucaia”, „Prizonieratul în Pirin-Planina”, scrisori – inclusiv cele trimise de autor din locul de detenție prin Crucea Roșie în țară, alte scrisori ulterioare în care apar amintiri sau se fac trimiteri la perioada de captivitate începută în 1916 și până la predarea lui G. Topîrceanu patriei materne, precum și poezia „De profundis”.
În alocuțiunea rostită cu acest prilej, ambasadorul Ion Gâlea a amintit de realitatea directă, chiar crudă, a luptelor de la Turtucaia, prezentată de Topârceanu în memoriile sale, accentuând asupra importanței respectării memoriei jertfelor din timpul Primului Război Mondial – români, bulgari, germani ș.a. și subliniind necesitatea ca generațiile actuale să privească spre viitor în relațiile dintre România și Bulgaria, state partenere în UE și NATO.
Istoricul român Daniel Cain a vorbit despre tragediile suferite de români și bulgari în Primul Război Mondial și a subliniat descrierea nebeligerantă, chiar comică, a evenimentelor conexe luptelor de la Turtucaia de către Topârceanu, în traducerea remarcabilă a lui Corneliu Ionel Ciubotaru.
Editorul cărții, Daniela Ubenova, a subliniat frumusețea textului bulgar adresat cititorilor de astăzi din Bulgaria, care au mai auzit din povestirile bunicilor despre faptele tragice petrecute în Primul Război Mondial.
Traducătorul Corneliu Ionel Ciubotaru a prezentat în română și bulgară procesul traducerii operei lui
Articolul inițial
Sub înaltul patronaj al Ambasadei României în Republica Bulgaria şi a Excelenţei Sale Ion GÎLEA, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Bulgaria, luni, 27 februarie 2017, la Sofia, va avea loc lansarea volumului autobiografic „Memoari na edin voennoplennik” (Memoriile unui prizonier român în Bulgaria) de George Topârceanu, informează România Breaking News – RBN Press.
Cartea se înscrie în Centenarul Primului Război Mondial şi este o traducere în premieră a lui George Topârceanu în limba bulgară, realizată de interpretul diplomat şi realizator al Radio România, Corneliu-Ionel Ciubotaru. Editura sofiotă care şi-a pus sigla pe volum este „Daniela Ubenova”. Evenimentul este aşteptat cu interes de lumea literară, istorică şi critică atât din capitala bulgară – Sofia, cât şi din întreagă Bulgarie, în care locuieşte şi o importană minoritate românească.
Corneliu Ionel Ciubotaru, traducătorul cărții în limba bulgară, despre volumul „Memoari na edin voennoplennik” – Memoriile unui prizonier român în Bulgaria de George Topârceanu. Text cuprins în prefața cărții.
George Topârceanu este un nume foarte cunoscut în literatura română din a doua jumătate a secolului XX, poet, beletrist, memorialist, publicist, membru corespondent al Academiei Române,(1936). Liric prin excelență, el poate fi caracterizat poet al ființelor mici, al gâzulițelor și al păsărelelor, un maestru al parodiei, versurile sale bucurându-se de succes în rândurile publicului care umplea sălile în care își declama creația.
Rămân diriguitoare cărțile „Balade Vesele și triste”, „Migdale amare”, fără să neglijem romanul satiric post mortem „Minunile Sfântului Sisoie” și multe altele.
George Topîrceanu, n. 1886, București, d. 1937, se transferă la Iași în 1911, la „Viața românească” a lui Garabet Ibrăileanu. Colaborează cu Mihail Sadoveanu,Tudor Arghezi, Hortensia Papadat Bengescu, Otilia Cazimir, ș.a.
Cartea de față are drept țintă proza legată de Bulgaria lui George Topârceanu, întrucât viața și creația sa sunt legate de noul stat balcanic. Autorul, în calitate de ofițer în Armata Română, participă la campania din Al Doilea Război Balcanic din 1913 și la începutul Primului Război Mondial, fiind luat prizonier la Turtucaia.
Volumul de față este alcătuit de interpret și cuprinde pe lângă paginile memorialistice și scrisorile din prizonierat și nu numai, conectate la tema bulgară, ale scriitorului. Tomul se adresează societății bulgare mature și în pofida greutăților întâmpinate, se vrea o lectură europeană.
Pe parcursul îndelungatului proces de creație, alcătuitorul acestui volum și traducătorul său în limba bulgară nu a avut sprijinul și nici încurajarea nici unei instituții. Ba chiar unele persoane cu funcții de răspundere pe Dâmbovița au întrebat câți bani a câștigat prestatorul acestei munci de pe urma precedentelor traduceri realizate.
Este peste puterea de înțelegere a unor blănari sau coriști, că lucrurile trainice pot fi realizate dezinteresat material. Sunt convins că George Topârceanu merită eforturile și va fi primit în Bulgaria foarte bine, atât de publicul larg, cât și de specialiștii bulgari.
Exprim mulțumiri, domonului Valeri Karadzhinov, doamnei Neli Prodan, domnului Iurie Levcic, doamnei Irina Kuzidova, domnului Sergiu Nicorici, domnului Ivailo Karadzhinov, doamnei Daniela Bilanska și editurii „Daniela Ubenova”.
Cu profund respect cititorului bulgar,
Corneliu Ionel Ciubotaru.
Prof. univ. Evgeni Sacev din Bulgaria, „Despre sensul vieții și al frumuseții / sublimului ei” în prefața cărții lui George Topârceanu
Această carte este o mărturisire, o cheie spre descoperirea unei lumi a bunăvoinței, a penetrării și al pătrunderii și al plecăciunii în fața sufletului, a modului de viață și al naturii bulgăre.
În calitate de ofițer al Armatei Române, scriitorul George Topîrceanu a luat parte la Al Doilea Război Balcanic (16 iunie, 18 iulie 1913). Încă de la începuturile Primului Război Mondial (28 iunie 1914 -11 noiembrie 1918), autorul cade prizonier la Turtucaia.
Scrisorile sale exprimă armonia sufletească și sprirituală co participativă la modul de viață de zi cu zi a bulgarului simplu. Această dragoste a creatorului față de cultură și natura bulgară se transformă în bază pentru gândurile epistolare și trăirile sale, iar credința sa în sensul vieții, în ideal fundamental moral și estetic. Meditația aprofundată și sensibilitatea lui George Topîrceanu, îl ajută să întreprindă o cunoaștere pătrunzătoare și explicativă a psiho creatologiei populare bulgăre, a filosofiei de viață și a dependinței morale a bulgarului.
Forța creației îmbătătoare a autorului descrie senisibil și irepetabil interdependențele, etică, morala și filosofia prietenilor și a cunoștiințelor bulgare ale memorialistului.
Autorul împărtășește o relație romantică față de frumusețea eroilor săi. El caută convingător justețea, sublimul și sensul interacțiunii acestora, credincios de neclintit al umanității și al nobleței.
Infailibila credință a lui George Topîrceanu în forța binelui, îi apropie propria creație de cea a lui Mihail Sadoveanu.
Unele din ideile filosofice ale poetului se apropie de acelea ale sociologului Constantin Dobrogeanu Gherea (Solomon Katz). Se poate afirma că George Topîrceanu este unul dintre precursorii literaturii române moderne. În această relație el se așează alături de numele poetului, prozatorului, dramaturgului și criticului literar Alexandru Macedonschi și a lui George Bacovia.
Volumul „Retrăirea războiului: Turtucaia, Munții Pirin, Scrisori, Memorii ale unui prizonier de război”, trasează încă un pilon solid între cele două maluri ale culturii române și ale culturii bulgăre, între două popoare vecine. Aceasta cu aportul calitativ superior și neegalat de alți traducători, al lui Corneliu Ionel Ciubotaru, un bilingv realizat și atestat prin numeroasele opere ale clasicilor și contemporanilor ale căror versiuni bulgăre, române și ruse lea realizat fără remunerare, premii sau granturi, ca să nu mia spun de nerecunoașterea acestei ingrate activități de către forurile culturale din România sau Republica Bulgaria
prof. univ. Evgeni Sacev
August 2015, Sofia
RBN Press / Sofia / 25.02.2017