ROMÂNIA BREAKING NEWS

ȘCOALA DE VARĂ, Ediția a III-a, 4-11 august 2013, organizată la București pentru românii din Provinciile Istorice Românești din jurul României

ȘCOALA DE VARĂ, Ediția a III-a, 4-11 august 2013, organizată la București pentru românii din Provinciile Istorice Românești din jurul României

Grupul de acțiune comună „Inițiativă pentru Cultură Europeană”, format din Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Asociația Convergențe Europene și Facultatea de Litere a Universității din București, organizează, în perioada 4-11 august 2013, la București, a treia ediție a Școlii de vară „Noi, cetățeni interactivi ai Europei”, cu participarea a aproximativ 30 de profesori, studenți și elevi etnici români din Ucraina, Republica Moldova și Serbia. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni și cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al României, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni.

Programul școlii de vară cuprinde desfășurarea unor discuții interactive cu reprezentanți ai instituțiilor și societății civile românești, precum și cursuri ce acoperă domenii precum cel didactic, lingvistic, istoric, publicistic și cultural. Școala de vară urmărește antrenarea românilor din Ucraina, Republica Moldova și Serbia în promovarea culturii românești și a valorilor europene, iar, pentru o mai bună cunoaștere a României, invitații vor vizita muzee, obiective turistice și sedii ale unor instituții de cultură.

Proiectul vizează, de asemenea, organizarea cu periodicitate a Școlii de vară, permanentizarea contactelor cu invitații din cele trei țări vecine, urmărindu-se consolidarea, extinderea și diversificarea publicului țintă în rândul oamenilor de cultură, al elevilor și studenților români din afara țării. În același timp, se mizează pe realizarea unor parteneriate și schimburi de experiență între elevi și profesori români de la școli și licee din Ucraina, Republica Moldova, Serbia și România.

Deschiderea oficială a Școlii de vară va avea loc luni, 5 august, la ora 11:00, la Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, situat pe strada Oltețului Nr.30, sector 2, București.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: