Parlamentarii PMP caută sprijin politic pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară, care să vizeze scandalul gazelor românești vândute Ungariei și mandatul Transgaz de negociere în cazul conductei BRUA (Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria). Pentru acest demers apelează în primul rând la cei de la USR, dar şi la PNL şi independenţi. Solicitarea de înființare ar putea fi depusă la conducerea Camerei Deputaților săptămâna viitoare.
Înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară, potrivit regulamentului, se face la cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare.
PMP urmăreşte să afle care a fost mandatul de negociere al Transgaz, de ce a fost scoasă Austria din schema – devenind BRU în loc de BRUA – şi dacă este vorba de un aranjament politic, potrivit surselor citate.
Premierul ungar, Viktor Orban, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că Ungaria va semna în curând un acord care îi va permite să importe anual 4 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România, pentru următorii 15 ani.
La ce se referă Viktor Orban, premierul aflat în campanie electorală şi care proclamă sfârşitul dependenţei de gazele ruseşti?
Aici vorbim despre un acord privind utilizarea viitorului gazoduct BRUA, care nu garantează însă întreaga cantitate de 4 miliarde metri cubi de gaze va fi exportata în Ungaria. Odată ce România va fi legată de piaţă vest-europeană via Ungaria – Austria, gazele româneşti vor fi cumpărate de consumatorul care va oferi cele mai bune condiţii.
Potrivit celor de la Transgaz, a avut loc o primă rundă de licitaţie, încheiată cu succes, pentru rezervarea unei capacităţi de transport al gazelor de aproximativ 3,73 miliarde mc gaze/an, prin conductă BRUA, pentru perioada 2022-2037. Încă 10% din capacitate ar urma să fie oferite ulterior. Licitaţiile au fost organizate în perioada decembrie 2017-ianuarie 2018 de companiile de transport al gazelor din România şi Ungaria (Transgaz şi FGSZ) atât pe sensul de export, cât şi pe cel de import.
Viktor Orban a făcut declaraţia la câteva zile după ce ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a spus că firmele maghiare vor contracta întreaga capacitate de transport, de 4,4 miliarde de metri cub, pe traseul conductei BRUA care ar urma să transporte gazele din Marea Neagră.Viktor Orban a precizat că trei companii din Ungaria au câştigat o licitaţie în România, dar fără să numească numele acelor companii.
Ce spune Transgaz în legătură cu semnele de întrebare despre companiile câştigătoare, atât pentru rezervarea capacităţii de transport pe direcţia România – Ungaria, cât şi pe direcţia Ungaria România?
Comunicat Transgaz:
„Conform manualului procedurii de Sezon Deschis (n. red. Licitaţia), orice date, informaţii sau notificări întocmite şi transmise de către Solicitanţi şi Ofertanţi în contextul Procedurii de Sezon Deschis Angajant sunt considerate a fi confidenţiale şi vor fi utilizate exclusiv în procesul de evaluare din cadrul Procedurii de Sezon Deschis Angajant şi nu vor fi divulgate nici unei terţe părţi fără consimţământul scris al Solicitantului/Ofertantului relevant”, a transmis Transgaz.