Inaugurarea „Crucii Mântuirii Neamului Românesc” – Nisporeni, sursa: www.probasarabiasibucovina.ro
APEL CĂTRE:
PATRIARHIA ROMÂNĂ
MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI
EPISCOPIA HUȘI
MITROPOLIA BASARABIEI
PRIMĂRIA NISPORENI
TOȚI CEI CE SIMT ROMÂNEȘTE
La inițiativa Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina Filiala Onești Județul Bacău și a postului de radio Vocea Basarabiei, cu dăruire totală și credința nestrămutată în valorile nemuritoare ale neamului românesc, familia Dohotaru Ghița, Maria și fiul lor Marian a donat monumentul “CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC” ridicat pe malul stâng aL Prutului, la Nisporeni, pe dealul Zghihara, ca simbol al credinței noastre stramoșești care dintotdeauna a fost suportul speranței noastre într-un viitor mai bun pentru toți cei ce vorbesc și simt în limba lui Eminescu – românește.
Monumentul a fost inaugurat pe data de 28 august 2011 cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României care în mesajul său transmis prin vocea Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitrolopolit al Moldovei și Bucovinei, spune: “Poporul român poartă în sufletul său în același timp pecetea tainei Crucii și Învierii lui Hristos”.
Slujba de sfințire a CRUCII MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC a fost oficiată de un sobor de preoți, printre care:
– Înalt Preasfințitul Petru, Mitropolit al Basarabiei;
– Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcop de Huși;
– Părintele Mitrofor Petru Buburuz, Parohul Bisericii Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Chișinău, binecunoscut pentru lupta și dăruirea sa neobosită în serviciul idealurilor noastre naționale care în cuvântul său spune: “Dumnezeu ne-a învrednicit să avem aici CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC ca apărător pentru întreg poporul român de pretutindeni, pentru că Basarabia înca mai este răstignită” ;
Din soborul de preoți, printre alții s-a aflat și parintele paroh al Bisericii Sfaâta Treime din Călărași, Ion Mutu care spune: am avut fericirea de a participa la acest eveniment unic – ridicarea unui măreț monument religios al neamului românesc, în spatiul basarabean post sovietic.
Atunci, în insorita zi de 28 august 2011 au participat la eveniment enoriași din Nisporeni, Strașeni, Calarași, Edineț, Ungheni, Chișinau, Hâncești, Bacău, Onești dar și din alte localități mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puțin depărtate dar și oameni de cultură precum Nicolae Dabija, Ion Ungureanu, Mihai Cimpoi, Aurelian Silvestru, Ion Hadârca, Constantin Tanase, Vasile Soimaru, Tamara Gorincioi, dar și foarte mult tineret de pe ambele maluri de Prut care cu entuziasmul specific au realizat un adevarat spectacol – procesiune.
In atmosfera de sărbătoare, seara s-a aprins lumina pe CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC, care de la cei 35 de metri inalțime răspândea asupra asistenței și localității o aură care parcă lumina conștiința natională din care ne vine încrederea în mântuirea și viitorul neamului românesc.
Se vorbea atunci, în entuziasmul general ca în viitorul apropiat, în preajma Crucii va fi ridicata o casuță în care să se adapostească cațiva slujitori ai Domnului, astfel punându-se bazele unui schit, încat colina pe care este inălțaăa CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC, să devină un loc de pelerinaj dar până atunci se va asigura paza pentru bunurile aferente, clopotnița, paraclisul ce adăpostește câteva icoane pictate, cartea de onoare, precum și integritatea instalației electrice.
Până în prezent acestea au ramas la nivel de intenție deoarece autoritățile locale cât și Mitropolia Basarabiei au motivat prin lipsa posibilităților materiale.
Profitând de dezinteresul aratat în pastrarea integrității monumentului, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei încurajați sau chiar sfătuiți de către unii “binevoitori” printre care și co-directorul postului de radio Vocea Basarabiei, Tibuleac Viaceslav (cunoscut cu sentimente averse românismului) implicat inițial în realizarea lucrărilor complementare ridicării monumentului, intenționează să pună stăpânire pe acest simbol al credinței noastre.
Intenția de a subordona monumentul CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC Mitropoliei Moldovei supusă Patriarhiei de la Moscova, constituie propagandă împotriva românismului, țel urmărit timp de 200 de ani până în prezent.
Cele arătate mai sus, se certifică prin faptul că anul trecut pe 28 august 2012, când se împlineau 200 de ani de la ruperea Basarabiei din trupul Principatului Moldovei istorice de către Rusia, acolo la Nisporeni pe dealul Zghihara la baza Crucii s-a desfășurat o altă ceremonie religioasă oficiată de data aceasta de un sobor de preoți în frunte cu Episcopul de Ungheni, Petru, pendinte de Mitropolia Moldovei.
În timpul slujbei la care și subsemnatul a fost prezent, am sesizat ca monumentul CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC a fost din nou sfințit și inaugurat sub denumirea de CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI, dar fără adjectivul “ROMÂNESC”.
Indignat, am ripostat verbal considerând că omisiunea este tendențioasă.
Este ușor de ințeles ce se urmărește.
Îndrăznesc să atrag atenția că acest monument a fost donat enoriasilor Bisericii Ortodoxe subordonată Mitropoliei Basarabiei aparținand ierarhica Patriarhiei Române.
Prin radiodoanele organizate de Vocea Basarabiei, cele cateva mii de credincioși ce și-au adus contribuția la finaliarea lucrărilor ridicării monumentului au facut-o în beneficiul Mitropoliei Basarabiei și că nu trebuie sa le fie “furată” Crucea. În numele tuturor contributorilor la realizarea acestui edificiu și al meu personal, am înțeles să fac următorul apel disperat: SALVAȚI CRUCEA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC SFINȚITĂ ATUNCI, PE 28 AUGUST 2011, MENITĂ SĂ NE ÎNTĂREASCĂ ȘI UNEASCĂ ÎN EFORTUL DE TREZIRE A CONȘTIINȚEI NAȚIONALE.
Aici la Nisporeni, Basarabia se urcă pe CRUCE binecuvântându-i pe toți cei care au fost luminați de idea înălțării acestui monument.
Onești, 21 mai 2013
Constantin Rusanovschi
Președinte al Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina Filiala Onești, Județul Bacau
Situația la zi a monumentului „Crucea Mantuirii Neamului Românesc”
Conferița de presa azi 6 iunie 2013
Infoprut/Iulia Modiga Focus 6 June 2013
Crucea Mântuirii Neamului Românesc își va păstra această denumire. Anunțul a fost făcut joi dimineață, de către PS Petru, episcop de Ungheni și Nisporeni, în cadrul conferinței de presă cu tema „Adevărul despre realizarea Complexului monastic „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Sperăm ca înregistrarea acestei conferințe să îi determine pe cei care au încercat anexarea și transformarea monumentului unității tuturor românilor să își asume angajamentele în această zi.
Infoprut/Iulia Modiga Focus 4 June 2013
Explicație în scris a părintelui Petru de la mănăstirea Hâncu, episcop de Ungheni și Nisporeni, cu privire la situația confuză, dar inadmisibilă, creată în jurul Crucii Mântuirii Neamului Românesc, redenumită ,,Crucea Mântuirii Neamurilor” și resfințită sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei.
Părintele Petru a acuzat Mitropolia Basarabiei că în timpul cât Crucea Mântuirii Neamului Românesc s-a aflat în ingrijirea acestei instituții se organizau petreceri și ,,chefuieli” cu frigărui.
Redăm integral conținutul acestei scrisori:
,,Crucea Mântuirii Neamurilor – mijloc de discuție mediatică
În ultimele săptămâni din ce în ce mai des privim și auzim la televizor diferite discuții și păreri legate de acea cruce ce este amplasată pe Chiscul Ostașului, în preajma orașului Nisporeni. Pentru creștini Sfânta Cruce descoperă taina mântuirii întregii umanități și nu o problemă de discuție națională. Faptul că această cruce a trecut de sub spravegherea Mitropoliei Basarabiei și a postului de Radio „Vocea Basarabiei” în supravegherea Mitropoliei Moldovei s-a făcut cu acordul și cu înțelegerea celor ce au ctitorit-o, doamna Maria Dohotaru din România, nu fără știrea ei cum este vehiculat în presă. După sfințirea din data de 28 august 2011, această cruce a fost dată uitării de către slujitorii Mitropoliei Basarabiei. Ea nu era cinstită ca ceva sfânt și mântuitor, ci ca un loc de distracție și chefuieli. În toată această perioadă de timp împrejurul acestei cruci se făceau diferite petreceri.
Ne pare foarte rău că s-a ajuns la asemenea înterpretări a mass-mediei. Pentru creștinism crucea însăși e o putere care produce învierea. De aceea și am numit această cruce „Crucea Mântuirii Neamurilor”, adică a întregului neam omenesc și nu doar a neamului nostru, sau a celui slav, sau grec. Hristos pe cruce nu a mântuit doar un popor, ci în taina crucii Sale este mântuită întreaga umanitate. De aceea am și socotit de cuviință ca să numesc această cruce cu un asemenea nume. Prin aceasta am dorit să descoper universalitatea mântuirii adusă de Hristos neamului omenesc, am dorit să descoper una din însușirile Bisericii care este sobornicească. Iată că „Crucea Mântuirii Neamurilor” amplasată în preajma orașului Nisporeni este o cruce a sobornicității și nu a naționalității. Ea nu are hotare, la ea pot să vină să se închine creștini, din întreaga lume, nu numai din țara noastră, nu numai cei din Ucraina sau din România. Emblema acestei Cruci este ecumenică și nu una teritorial-administrativă.
Crucea are în ea însăși o forță de biruire a păcatului și a morții, o putere care înaintează spre înviere și se finalizează în înviere. Iată prin grija ce o au acum slujitorii Mitropoliei Moldovei în jurisdicția căreia se află această cruce sfântă îi descoperă ei această putere sfințitoare și mântuitoare. Știți de ce? Deoarece în preajma ei acum nu se mai fac frigărui, în preajma ei acum nu se mai dau petreceri, ci în preajma ei acum se oficiază Sfânta Liturghie, acea mare Taină care ne descoperă și prezintă sensul adevărat al crucii, unul soteriologic, nu unul al petrecerilor și chefuielilor.
În sinaxarul din Sâmbăta Mare se spune: Domnul după ce a renăscut pe omul cel stricat în ziua a șasea l-a înnoit prin crucea Sa. Această taină se întâmplă și această cruce la care vin creștinii să se reînnoiască în har, vin să primească putere de jertfire și binecuvântare, nu vin pentru a sărbători evenimente lumești denaturând sensul ei soteriologic. Dacă crucea are în ea forță de biruire a păcatului, iată că acum putem zice că cu adevărat această cruce și-o îndeplinește, puțini care venea și o priveau se îndreptau cu gândul spre jertfa Mântuitorului pe cruce, dar astăzi toți pelerinii sunt îndemnați de propria conștiință să facă acest lucru din însuși faptul că împrejurul acestei cruci este o mică bisericuță. Astăzi pelerinii care vin să privească, văd exemple de oameni care cu adevărat trăiesc această taină a jertfei de pe cruce și aceste persoane sunt viețuitorii schitului nou înființat, care și-au luat crucea și îi urmează lui Hristos. Priviți câte adevăruri se pot descoperi în prezent la această cruce sfântă.
Ceea ce ne-a inspirat să punem denumirea „Crucea Mântuirii Neamurilor”, devenit un subiect mediatic, este una din cântările bisericești din joia din săptămâna patimilor: „Crucea Ta, Doamne, este viață și înviere poporului Tău… Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi izvorăști mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă ca să-mi izvorăști mie pâraie de viață; cu piroane Te-ai prinoti, ca crezânt eu prin adâncul patimilor Tale, să strig înălțimii puterii Tale: Dătătorule de viață, Hristoase, slavă Crucii Tale, Mântuitorule”. Iată că în acest tropar este ascuns tainic denumirea Crucii, de pe dealul Nisporeniului, supranumit și golgota Nisporeniului.
Crucea mântuirii neamurilor, este crucea Ortodoxiei și a universalității, la ea sunt primiți de a se închina și ruga creștini veniți din toate cele patru colțuri ale lumii, căci acest adevăr ni-l descoperă fiecare semn al crucii.
Dorința ctitorilor a fost ca în acest loc binecuvântat să se facă pelerinaje, să se organizeze „Drumul Crucii”, să fie construită o mănăstire, unde să se oficieze zilnic Sfintele Liturghii. Trecând acest complex în subordinea canonică a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni din cadrul Mitropoliei Moldovei, starea de lucru de aici a luat un alt făgaș, organizându-se schitul de maici în cinstea Sfântului Binecredincios Ștefan cel Mare, se efectuiază pelerinaje, astfel, ctitorii au mărturisit că sunt foarte mulțumiți de cele înfăptuite până la etapa actuală.
Se mai vehiculează vorbe precum că Dl Veaceslav Țâbuleac, ar fi comercializat acest complex Episcopiei noastre.
Aceste afirmații sunt adevărate aberații. Or, Domnia Sa nu a manifestat indiferență față de acest loc sacru, ci s-a îngrjit ca obiectivul să fie predat în mâini sigure, cu frică de Dumnezeu.”