ROMÂNIA BREAKING NEWS

Să înțelegem Grecia de azi uitându-ne în trecut! IALTA 1945! Grecia (pro-comunistă) – 90% la occident, România (anti-comunistă) 90% la ruși!

Dacă elenii ar fi intrat sub Cortina de Fier, URSS ar fi avut acces la Marea Mediterană. Stalin ar fi amplasat aici baze militare și ar fi exercitat o presiune directă și periculoasă asupra Occidentului. Practic, Italia s-ar fi aflat mult prea aproape de rachetele nucleare sovietice. Din acest motiv, premierul britanic Winston Churchill a făcut tot posibilul să-i păstreze pe greci în zona de influență occidentală. Niciun preț nu s-a dovedit prea mare pentru a atinge acest obiectiv... ”Să nu ai încredere în greci, chiar și atunci când le faci daruri”. Astfel ar putea fi parafrazat celebrul dicton, urmărind ce se întâmplă astăzi în Grecia. - Silviu Sergiu, editorialist Evenimentul Zilei
Să înțelegem Grecia de azi uitându-ne în trecut! IALTA 1945! Grecia (pro-comunistă) – 90% la occident, România (anti-comunistă) 90% la ruși!

Ialta_1945_Grecia_si_Romania

“Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin și Churchill, erau liderii națiunilor aliate cheie datorită puterii națiunilor pe care le reprezentau și a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acești trei lideri s-au întâlnit doar de două ori în decursul celui de Al Doilea Război Mondial dar deciziile lor au fost cardinale și au schimbat cursul istoriei.

După Conferința de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Deși Stalin și-a exprimat îngrijorarea față de starea sănătății lui Roosevelt, această îngrijorare nu s-a transpus în acțiune. Liderul sovietic a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, în peninsula Crimeea, iar Churchill și Roosevelt au fost nevoiți să facă din nou deplasări lungi și obositoare pentru a ajunge la întâlnirea de la Ialta.

Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-și mențină imperiul colonial, Uniunea Sovieticădorea să obțină mai mult teritoriu și să-și consolideze poziția în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul din Pacific și să negocieze aranjamentele situației postbelice. Roosevelt mai spera să obțină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Majoritatea populației din Europa de est a considerat Conferința de la Ialta drept un act de trădare din partea Occidentului. Acesta își are originea în credința că puterile aliate, deși afirmau valorile democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani națiunile din Europa de Est, nu însă și populația Greciei.

Silviu Sergiu (evz.ro): După Al Doilea Război Mondial, tranziția spre democrație a fost extrem de anevoioasă. O parte consistentă a societății grecești era sub fascinația comunismului. Occidentul a făcut eforturi considerabile să împiedice intrarea Greciei sub influență rusească. 

Mai important, a cheltuit foarte mult, fără a cere foarte multe în schimb. Când banii s-au terminat, accentele extremiste de stânga au ieșit din nou la iveală, iar redesenarea hărții geostrategice a devenit din nou posibilă.În negocierile de la Yalta, anglo-americanii nu au vrut sub niciun chip să lase Grecia pe mâna lui Stalin.

Dacă elenii ar fi intrat sub Cortina de Fier, URSS ar fi avut acces la Marea Mediterană. Stalin ar fi amplasat aici baze militare și ar fi exercitat o presiune directă și periculoasă asupra Occidentului. Practic, Italia s-ar fi aflat mult prea aproape de rachetele nucleare sovietice.

Din acest motiv, premierul britanic Winston Churchill a făcut tot posibilul să-i păstreze pe greci în zona de influență occidentală.

Niciun preț nu s-a dovedit prea mare pentru a atinge acest obiectiv…

Deoarece, democratizarea Greciei trebuia să aibă loc rapid, Occidentul a finanțat crearea unei clase de mijloc puternice, formată nu din mici întreprinzători, ci din funcționarii statului. Acestora li s-au plătit salarii și pensii supradimensionate, li s-au acordat beneficii consistente.

Deoarece consuma mai mult decât producea, Grecia a început să funcționeze pe credit. Vestul a fost deosebit de generos. A împrumutat-o masiv, pentru a susține un nivel de trai artificial, cu scopul de a combate tendințele extremiste din societate, care ar fi vulnerabilizat țara în fața URSS. Desigur, o parte din bani s-au întors la creditorii Greciei, din consumul de produse occidentale, sau contracte de infrastructură acordate firmelor vestice.Fără nici cea mai mică îndoială, investiția Occidentului în Grecia a meritat din perspectivă geostrategică. Asta pentru a le răspunde celor care acuză Vestul că a creditat în exces Atena.

Din păcate, criza economică a diminuat drastic capacitatea creditorilor Greciei să-i susțină cheltuielile mult prea mari. Când banii Occidentului s-au terminat fascinația pentru Stânga a ieșit din nou la iveală. Astfel a fost posibilă venirea la putere a „Syriza” lui Alexis Tsipras.

”Să nu ai încredere în greci, chiar și atunci când le faci daruri”. Astfel ar putea fi parafrazat celebrul dicton, urmărind ce se întâmplă astăzi în Grecia. – Silviu Sergiu, editorialist Evenimentul Zilei

Imediat după război, în 1946, a izbucnit un război civil, în care s-au confruntat aripa armată a Partidului Comunist Grec (KKE) cu forțele guvernamentale. A fost unul din primele conflicte ale Războiului Rece, care a testat vigilenta aliaților occidentali, capacitatea lor de a apăra sferele de influență negociate la Yalta.

După trei ani de lupte, în 1949, comuniștii au fost înfrânți. Din acel moment, Planul Marshall, de reconstrucție a Europei postbelice, a adus Greciei importante sume de bani. SUA și Marea Britanie au sperat că tendițele extremiste din societatea greacă vor fi atenuate de prosperitate. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, flagelul comunismului nu a fost eradicat. În ciuda sprijinului consistent oferit de Washington, sentimentele anti-americane, antioccidentale au crescut în intensitate, iar Grecia a fost din nou la un pas să intre sub tutela Moscovei, împinsă de un guvern cu vădite simpatii comuniste. Fascinația pentru extrema stângă a continuat. Dictatura Coloneilor, regim autoritar de dreapta instaurat în 1967, a împiedicat însă acest lucru.

Războiul Civil și Dictatura Coloneilor a lăsat răni adânci în societatea greacă, divizarea ei fiind resimțită și astăzi. În 1974, grecii au intrat în epoca democratică cu simpatii de stânga amplificate de resentimentele față de dictatura de dreapta. Foarte mulți greci, în special cei tineri, au continuat să tânjească după comunism, din cauza urii lor față de junta militară, care-i condusese până atunci.

Deoarece, democratizarea Greciei trebuia să aibă loc rapid, Occidentul a finanțat crearea unei clase de mijloc puternice, formată nu din mici întreprinzători, ci din funcționarii statului. Acestora li s-au plătit salarii și pensii supradimensionate, li s-au acordat beneficii consistente. Deoarece consuma mai mult decât producea, Grecia a început să funcționeze pe credit. Vestul a fost deosebit de generos. A împrumutat-o masiv, pentru a susține un nivel de trai artificial, cu scopul de a combate tendințele extremiste din societate, care ar fi vulnerabilizat țara în fața URSS. Desigur, o parte din bani s-au întors la creditorii Greciei, din consumul de produse occidentale, sau contracte de infrastructură acordate firmelor vestice.

Fără nici cea mai mică îndoială, investiția Occidentului în Grecia a meritat din perspectivă geostrategică. Asta pentru a le răspunde celor care acuză Vestul că a creditat în exces Atena. Din păcate, criza economică a diminuat drastic capacitatea creditorilor Greciei să-i susțină cheltuielile mult prea mari. Când banii Occidentului s-au terminat fascinația pentru Stânga a ieșit din nou la iveală. Astfel a fost posibilă venirea la putere a „Syriza” lui Alexis Tsipras. Stânga pândește să ia puterea și în alte țări importante ale Europei. În Spania, Podemos e mai aproape ca oricând să câștige. Nu putem decât să sperăm că, dacă spaniolii, dar și alți europeni, vor vedea caznele grecilor, vor înțelege că votarea unor populiști fără soluții viabile nu e un răspuns la recesiune. În orice caz, viitorul Uniunii Europene este tot mai incert.

Ce se întâmpla în România, când în Grecia era luată în brațe de occident?

Alegerile generale din noiembrie 1946 s-au desfasurat intr-un climat de teroare creat de fortele comuniste si aliatii lor. Comunistii stiau ca au putini simpatizanti si au recurs la intimidarea electoratului democratic pentru a nu se prezenta la vot. Au aplica si strategia falsificarii rezultatelor alegerilor la nivel central prin influenta directa a comisiei centrale. Prin urmare, aceasta a anuntat victoria aliantei comuniste (Blocul Partidelor Democratice cu peste 70% din voturi). In realitate alegerile au fost castigate de P.N.T. cu 78%. Aceste date au fost anuntate de  liderii national taranisti in acelasi timp cu datele oficiale, ei folosind procesele verbale din sectiile de votare din tara. Astfel comunistii au luat sub autoritate puterea legislativa (parlamentul).

Distrugerea partidelor democratice (P.N.L., P.N.T. si P.S.D.). In 1947 a fost declansat un proces impotriva conducatorilor P.N.T.-ului (Iuliu Maniu, Ion Mihalache) sub acuzatia de tradare si complot impotriva ordinii de stat. De fapt, conducerea P.N.T. incercase sa trimita in afara granitelor tarii un grup de lideri cu scopul de a forma un guvern in  exil. Despre aceasta incercare au aflat agentii Sigurantei, controlata de comunisti si grupul conducatorilor taranisti a fost arestat chiar langa avionul cu care urmau sa plece. In urma acestui proces, conducatorii comunisti au fost condamnati la ani grei de inchisoarea, iar partidul a fost desfiintat. Membrii si simpatizantii P.N.T. au fost persecutati si arestati de catre comunisti. Dupa desfiintarea P.N.T., conducatorii partidului national liberal au luat hotararea de a suspenda activitatea partidului pentru a nu expune pe membrii si simpatizantii liberali unor persecutari din  partea autoritatilor comuniste. Cu toate acestea, toti liderii si membrii de frunte ai P.N.L. au fost arestati de catre regimul comunist. In 1948, comunistii au fuzionat cu o parte din P.S.D. (un grup minoritar care sustinea regimul comunist). In urma acestei fuziuni, comunistii au schimbat numele partidului in Partidul Muncitoresc Roman. Ceilalti lideri social democrati care aveau idei anticomuniste au fost arestati si condamnati la ani grei de inchisoare. Prin distrugerea partidelor democratice, comunistii au mai parcurs o etapa in instaurarea dictaturii deoarece de acum inainte nu mai exista niciun partid de opozitie (anticomunist).

La 30 decembrie 1947, autoritatea comunista, in frunte cu Gheorghiu Dej si Petru Groza l-au fortat pe regele Mihai I sa semneze un act de abdicare. Regele a fost amenintat cu moartea si santajat cu executarea unui numar mare de detinuti politici aflati in inchisori, arestati in perioada 1945-1946. Regelui i-a fost permisa plecarea sa impreuna cu mama sa si cativa apropiati. In aceeasi zi, autoritatatile comuniste au proclamat Republica Populara Romana. Astfel, comunistii au inlaturat ultima institutie care mai amintea de regimul democratic, monarhia, garantul constitutiei.

În primii ani de dominație comunistă resursele României au fost exploatate de sovietici prin intermediul companiilor mixte româno-sovietice , înființate după încheierea conflagrației mondiale pentru a gestiona plata uriașei datorii de război către URSS, stabilită prin Tratatul de Pace de la Paris la suma deloc neglijabilă de 300.000.000 dolari (la valoarea din 1938, echivalentul a cca. 5 miliarde de dolari la valoarea din 2014).

SovRom-urile nu au fost ceva specific românesc, sovieticii înființând asemenea societăți mixte în toate țările care trebuiau să le plătească despăgubiri de război (în Finlanda, de pildă, a fost înființată o societate mixtă pentru producerea construcțiilor de lemn numită Puutalo Oy). Un mare număr de oameni (estimările variază de la 137 la mai multe zeci de mii ) au fost închiși din motive politice. Există mărturii despre numeroase cazuri de abuzuri, asasinate sau torturi aplicate unui mare număr de oameni, în principal în cazurile oponenților politici. La începutul deceniului al șaptelea (1960÷1970), guvernul român a început să treacă la acțiuni pentru creșterea gradului de independență față de Uniunea Sovietică.

Andrei Rădescu / romaniabreakingnews.ro

Surse: evz.ro, ro.wikipedia.org, dunastu.wordpress.com

Leave A Reply