ROMÂNIA BREAKING NEWS

Să demitizăm puțin istoria Ungariei

SHARE
, / 1567 0

Să demitizăm puțin istoria Ungariei

Istoria Ungariei nu se poate scrie cu adevarat fara mentionarea faptelor si evenimentelor din istoria Romaniei.


Foarte mulți vecini si nu numai, incearca sa „demitizeze” masiv istoria românilor, în timp ce ei isi promovează intens „originile mitologice”.
Să începem cu istoria Ungariei și cu regii de la Budapesta.
Primul rege al Ungariei a fost Ștefan. Cât de ungur a fost Stefan cel Sfint si cat de catolică a fost coroana lui și dacă coroana a venit de la Papa de la Roma este o poveste separată (pe coroană scrie clar în grecește că este un cadou de la un împărat bizantin, dar dacă ungurii o vor să fie de la Roma, asta este mitologia/cultura lor,
ei să fie sănătoși).

 

De la regele Ștefan din anul 1000 până la regele Andrei al III lea care și-a încheiat domnia în anul 1301 a durat dinastia Arpadienilor: prima, ultima și singura dinastie partial maghiară. După moartea ultimului arpadian Andrei al III lea, pe tronul Ungariei nu au mai urcat etnici unguri. Carol Robert de Anjou s-a născut la Neapole în Italia, Sigismund de Luxemburg s-a născut la Nurenberg, Iancu de Hunedoara era român (a fost doar regent al Ungariei)urmat de Matei Corvin și tot așa.
Sant mari îndoieli că vreunul dintre aceștia vorbea limba maghiară sau s-ar fi simtit onorati sa fie considerati unguri.
După 1526 regatul Ungariei a încetat practic să existe: capitala sa Buda a devenit pașalâc turcesc.
Pretențiile la coroana Sfântului Ștefan au fost preluate de dinastia germană de Habsburg care a și reușit să elibereze teritoriile fostului regat maghiar de sub stăpânirea turcească. Până în 1918 regii Ungariei au fost membri ai familiei de Habsburg.
Regatul medieval al Ungariei a avut regi unguri vreme de nici 300 de ani, următoarele două secole pe tronul de la Buda s-au suit nobili de alte naționalități până în anul 1526, după care a urmat o lungă dominație austriacă.
Cam asta este istoria Ungariei și a regilor ei.

Probabil ca istoria lor proprie, adevarata/demitizata nu-i prea incanta si se dau la istoriile celorlalti.

Potrivit gestelor, adversarul lui „Geula cel Tânăr”, Ștefan „cel Sfânt” se trăgea, pe linie paternă, din româno-maghiarul Toxun (nume pecenego-cuman, pătruns deja în onomastica românească, sub forma Toxabă). Acesta era nepotul lui Arpad – și avea un fizic singular printre maghiarii finici și turcici care-i însoțeau, fizic moștenit de la mama sa, fiica lui „Menumorut” – ducele Bihorului (între Tisa și Carpații Occidentali): „ochii frumoși și mari”, „părul negru și moale” căzând în „plete de leu”. Era așadar fiul fiicei lui „Menumorut” și al metisului maghiaro-român Zulta (Zulta provenea din căsătoria lui Arpad cu fiica creștină a lui „DUCA” din Țara Unguarului, cucerită de maghiari după fixarea lor în regiunea numită cu un cuvânt din limba locului – „muncă” – „Muncaci”). Toxun fusese căsătorit de mama sa româncă cu o „femeie din Țara Cumanilor” (nume dat în epocă teritoriilor românești din Transilvania intracarpatică și de la est și sud de Carpați). Era, mai mult ca sigur, și ea, o româncă sau româno-cumană ortodoxă, de vreme ce și-a botezat unul dintre fii, în rit ortodox, „Mihail”, iar acesta, la rândul său, avea să-și boteze copiii „Vasile” și „Vladislav”. Toxun a lăsat moștenire „ducatul Ungariei primului născut” – „Geysa”.
Tot preferințele mamei i-au adus probabil noului duce ca soție pe una din fiicele lui „Geula” (Iuliu) cel Bătrân, tatăl (sau bunicul) lui „Geula cel Tânăr”, „Sarolt” în ungurește (Saroltha). Lăsând la o parte faptul că numele „Geula” (Gyla, Gelou) al documentelor este des întâlnit în onomastica și toponimia românească sub formele de Gelu, Giulea, Giulița, Giulești, Jula, Julea etc., ascunzându-l cu certitudine pe Iuliu, interesant este faptul că „Saroldu” – „Saroltha” și cumană si, respectiv maghiară, s-ar putea traduce prin „Oltul alb” sau „pământul udat de apa Oltului” („sar” – „noroi”, pământ îmbibat cu apă), într-un cuvânt „Tara Oltului”. Cum „Geisa” nu se putea căsători cu acel străvechi teritoriu de autonomie românească al viitoarei Transilvanii, este de presupus că a pețit-o pe fiica ducelui (voievodului) său, Iuliu cel Bătrân, cel care, iesit din Țara Oltului avea să-și stabilească reședința la Bălgrad – Cetatea Albă, dându-i numele său Alba lui Iuliu – Alba Iulia. O fiică al cărui nume nu s-a păstrat, fiind înlocuit ca de atâtea ori în cronici cu cel al regiunii de bastină! Tradiția ne informează în plus că „Sarolt” scria cu litere „morave”, deci cu literele chirilice ale alfabetului recent adoptat de români, odată cu limba slavonă ca limbă liturgică și că a construit la Veszprem o catedrală care seamănă izbitor cu rotonda-baptisteriu ridicată în 947 de tatăl său la Alba Iulia. De asemenea, și-a botezat fiul, născut în anul 969, în ritul și în limba sa, „Waic” – Voicu, nume semnificativ, care apare până târziu în veacul XV în actele cancelariei ungare cu eticheta apartenenței etnice („Vaik Olachis”). Botezatului Voicu i s-a mai spus în limba poporului pe care avea să-l conducă – cel ungar, aflat în plin proces de formare, din fragmente etnice distincte (cazari, pecenego-cumani și bulgari, turcici, slavi, romanici și români, germanici din Pannonia etc. în jurul componentei catalizatore finice, maghiare) și „Bela” (derivat din germanicul Adalbertus).
Ulterior, prin trecerea la catolicism, Voicu avea să fie rebotezat Ștefan. De unde cele două brațe ale crucii sfântului Ștefan, simbolizând cele două botezuri. Brațe care sunt paralele cu solul când teritoriile revendicate de revizioniștii unguri sunt în cuprinsul Ungariei și oblice când se află în stăpânirea băștinașilor români sau slavi (slovaci, sloveni, croați, bosniaci, sârbi). Cazul actual! Este semnificativ, în acest context, faptul că Voicu, în semn de venerație, pentru Deodatus – cel care „împreună cu sfântul episcop Adalbert din Praga” l-a rebotezat „Ștefan” și i-a adus ca dar din partea papei nu coroana (aceasta fusese dăruită de Bizant) ci titlul regal – îl va numi pe acesta, în românește, ca pe un părinte spiritual al său – „TATĂ” (Chronicon Pictum Vindobonense). De unde, spune Cronica Pictată de la Viena numele mănăstirii TATA și al tuturor pământurile acordate lui Deodatus (ex. „Tátabanya”). Din moment ce în textul latin apare cuvântul românesc TATĂ, ca echivalent al lui părinte (pater) este de prisos să mai subliniem că „Szent Istvan” avea ca limbă maternă ROMÂNA pe care o vorbea în familie și la curte.
Pretențiile regelui Voicu-Ștefan asupra Transilvaniei nu puteau decurge, așadar decât din calitatea sa de român și invocarea drepturilor mamei sale, a însăși originii sale voievodale românești. Venind însă în fruntea unei oștiri străine, Voicu-Ștefan avea să întâlnească fără rezistenta stăpânilor de drept ai pământului intracarpatic, românii, conduși de fratele ori nepotul româncei „Sarlot” – românul Iuliu („Geula”) cel Tânăr, urmașul legitim al unificatorului Transilvaniei, „Geula” (Iului) cel Bătrân (vezi Anonymus, p. 96, 121, 123 și Chronicon Pictum, p. 146, ed. G. Popa Lisseanu; M. Bogdan, Românii în secolul al XV-lea, București, 1941, Anexa 3, p. 225-226). Așadar la 1002-1003 s-a consumat un conflict dinastic similar celui care avea să-i opună pe regii Franței regilor britanici, în „Războiul celor o sută de ani”, mișcând interesul căpeteniilor militare din Pannonia pentru acapararea drumului sării de pe Mureș și a principalelor bogății ale solului și subsolului transilvan. Pretențiile românului Voicu, metamorfozat în ungurul „Szent-Istvan” a stat la baza îndelungatei agresiuni a regilor de la Budapesta asupra TĂRII românești intracarpatice. Agresiune motivată prin revendicarea de către aceștia a moștenirii lor românești și concretizată, după trei secole de confruntare, prin tratatul de la Seghedin, din 1310, când voievozii Transilvaniei, înapoind coroana lui Voicu – Stefan, pe care o câștigaseră prin luptă, recunosc, în urma falimentului dinastiei româno-maghiare a Arpadienilor, suveranitatea noului rege, întemeietor de dinastie, franco-italianul Charles I Robert d’Anjou (1308-1342), care nu putea înțelege relațiile dintre state decât în manieră occidentală, ca relații între dinasti raportați ierarhiei dominate de împăratul romano-german și papă

Părerea ta contează

© Copyright 2012 - ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press