ROMÂNIA BREAKING NEWS

S-a dat startul înscrierilor pentru etapa a treia a proiectului pilot „Descoperă și Cunoaște România”, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

S-a dat startul  înscrierilor pentru etapa a treia a proiectului pilot „Descoperă și Cunoaște România”, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni – MRP, dă startul înscrierilor pentru a treia și ultima etapă de anul acesta a proiectului pilot „Descoperă și Cunoaște România”, care se va desfășura în perioada 8-10 decembrie 2017, se arată într-un comunicat MRP

Anterior, primele două etape ale proiectului s-au desfășurat în perioadele 13-15 octombrie, respectiv 10-12 noiembrie, fiecare etapă implicând câte 100 participanți etnici români din Republica Moldova, edițiile viitoare urmând a se adresa celorlalte comunități românești din afara granițelor. Astfel, astăzi, 16 noiembrie 2017, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni începe înscrierea candidaților.

Depunerea dosarelor se face până la data de 3 decembrie 2017, ora 23:59, pentru activitatea itinerantă din perioada 8-10 decembrie, urmând ca participanților acceptați în cadrul programului să le fie comunicat răspunsul prin email.

Toate informațiile privind proiectul, condițiile de participare, modalitatea de înscriere și documentele necesare se găsesc în secțiunea Evenimente a site-ului.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: