Ministerul rus de Externe reacționează la declarațiile președintelui R.Moldova, Maia Sandu, privind planul Rusiei pentru destabilizarea situației în R. Moldova și schimbarea guvernării de la Chișinău. Potrivit MID-ului, astfel de afirmații sunt complet nefondate, potrivit deschide.md ciatat de romanaibreakingnews.ro
Rusia susține că autoritățile de la Chișinău folosesc o „metodă clasică”, aplicată de SUA și țările occidentale, prin care „sunt aduse acuzații în baza unor informații secrete ce nu pot fi verificate”, iar apoi „folosesc aceste informații pentru a-și justifica propriile acțiuni ilegale”.
„Este evident că scopul Kievului, care a lansat acesteastă dezinformare despre „planul Rusiei” este de a atrage Chișinăul într-o confruntare dură cu Rusia. La rândul lor, autoritățile de la Chișinău au confirmat acest fake pentru a distrage atenția moldovenilor de la problemele interne, legate de direcția social-economică eșuată”, susține Moscova.
MID-ul precizează că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru securitatea R.Moldova și dorește o cooperare bilaterală reciproc avantajoasă.
„Facem un apel către autoritățile moldovenești să dea dovadă de înțelepciune și să nu cadă pradă provocărilor din exterior”, se mai menționează în comunicat.
De menționat că Maia Sandu a declarat luni, 13 februarie în cadrul unui briefing de presă că planul Rusiei pentru destabilizarea situației în R. Moldova și schimbarea guvernării de la Chișinău implica folosirea unor diversioniști cu pregătire militară în atacarea instituțiilor de stat și luarea de ostatici. Șeful statului a menționat că asemenea tentative de destabilizare au mai avut loc toamna trecută.