Comunitatea românească din Ucraina solicită Guvernului Român să modifice recenta hotărâre privind bursele pentru elevi și acordarea de burse tuturor școlarilor care studiază în limba română. Potrivit unei scrisori deschise către Guvernul României și premierul român, „cele numai 1.000 de burse constituie o părticică foarte mică pentru numărul total de elevi, care este cam de peste 15 ori mai mare decât numărul de burse alocate”, informează bucpress.eu citat de romaniabreakingnews.ro
Potrivit HG în cauză, elevii de etnie română din Ucraina vor beneficia de burse de studiu, iar profesorii lor vor putea urma stagii de specializare în universități din România, în acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP), în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre didactice din școlile românești din Ucraina, în scopul dezvoltării și perfecționării competențelor de predare a limbii române sau în limba română. A se vedea integral MRP-Lege.
În ce constă de fapt nemulțumirea românilor din Ucraina?
Practic cele 1.000 de burse acordate prin HG pentru elevii etnici români din Ucraina, care îşi fac studiile în limba română, este extrem de mic față de numărul de copii care au nevoie de acestă bursă. Potrivit reprezentanților minorității române din Ucraina, cereri pentru stimularea învăţământul în limba română din Ucraina prin alocarea de fonduri sufieciente, pentru toți copii români din Ucraina care îşi fac studiile în limba română sau făcut în repetate rânduri iar bugetul adoptat pe 2018
Redacția România Breaking News RBN -Press, redă mai jos integral, scrisoarea reprezentanților minorității române din Ucraina către Guvernul României:
Către Guvernul României
Noi, reprezentanţii Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, împreună cu ceilalţi reprezentanţi ai societăţilor şi mass-media de limbă română din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa, am luat cunoştinţă de faptul că Guvernul României a hotărât în sedinţa de ieri, 25 ianuarie 2018, să acorde burse pentru elevii etnici români din Ucraina, care îşi fac studiile în limba română.
Cele numai 1.000 de burse constituie o părticică foarte mică pentru numărul total de elevi, care este cam de peste 15 ori mai mare decât numărul de burse alocate.
Am cerut în repetate rânduri autorităţilor române să stimuleze învăţământul în limba română din Ucraina şi să se acorde acest tip de sprijin tuturor copiilor şi profesorilor din şcolile româneşti. Cu toate acestea, după întâlnirile noastre la Bucureşti a fost adoptat bugetul pe 2018 şi fondurile alocate ar fi să permită acordarea burselor tuturor elevilor care îşi fac studiile în limba română. Un astfel de sprijin educaţional eficient este o necesitate urgentă, care ar asigura încredere în rândul comunităţilor de români şi ar ajuta la conservarea indentităţii etnice.
Educaţia în limba maternă este unul dintre factorii cei mai importanţi în menţinerea identităţii româneşti. De aceea, urgenţa cea mai mare este menţinerea şcolilor cu limba română de predare, crearea de condiţii cât mai bune în acestea pentru ca toţi copiii români să fie interesaţi să le frecventeze, bursele fiind unul dintre mijloacele de realizare a acestui obiectiv major.
Amintim că au existat promisiuni referitoare la burse şi tuturor profesorilor care predau în şcolile din Ucraina disciplinile şcolare în limba română.
Trebuie de avut în vedere şi faptul că comunităţile româneşti din Ucraina se raportează şi la modul în care intervin alte state în sprijinul celor de aceeaşi etnie cu ei care trăiesc în Ucraina. Exemplul maghiar este cel mai relevant şi eficient.
În aceste condiţii cerem Primului Ministru al Guvernului României, modificarea acestei hotărâri şi acordarea de sprijin financiar sub formă de burse, pentru toţi elevii români care studiază în limba română în Ucraina.
Poziție față de față de Hotărârea Guvernului României a luat și deputatul Constantin Codreanu care a criticat în termeni duri modul cum a fost elaborată legea:
„(…) Constatăm că această Hotărâre de Guvern nu are caracter permanent și vizează doar următoarele 4 luni ale anului curent de învățământ. Hotărârea instituie mecanisme greoaie și birocratizate inutil. De asemenea, aceasta denotă lipsa bunei cunoașteri a situației din teren și a cadrului normativ ucrainean în vigoare în domeniul educației.
De fapt, Hotărârea de Guvern vizează un număr foarte restrâns de elevi români din Ucraina (circa 5%), pe când majoritatea absolută a populației școlare românești (peste 95%) este complet neglijată„ – a spus deputatul Cosntantin Codreanu
Foto: Protestul romanilor din Cernăuti în fata administratiei de stat ucrainene, pentru dreptul de a învăța în limba româna și împotriva noii legi ucrainene a învățământului. (17 octombrie 2017)