Toată lumea bănuiește că acalmia din Ucraina este, de fapt, doar o pauză, și că foarte curând războiul va reizbucni. Nu neapărat însă în regiunile din estul Ucrainei, sau, mai bine spus, nu numai acolo. Am observat că unii analiști dau ca mai probabilă destabilizarea regiunii Odessa, aflată în apropierea gurilor Dunării, la granița cu România, urmată de un desant marin mai mult sau mai puțin voalat al omuletilor verzi ai lui Putin.
Sensurile deschiderii unui nou front ar fi multiple… slăbește în primul rând presiunea pe partea de est, căci ucrainienii vor fi nevoiți să se replieze, apoi trupele din Transnistria, deloc de neglijat, pot face în mod facil joncțiunea cu Odessa, căci până la Tiraspol sunt doar vreo sută de kilometri, dar, mai important decât toate, atât Moldova, cât și România, țară membră NATO, vor fi puse într-o situație extrem de dificilă, din care n-ar lipsi provocările.
Nu știu câtă lume cunoaște faptul că Republica Moldova nu mai are de facto armată, în timp ce, dincolo de Nistru, rușii încă au 8000 de soldați profesioniști și aproximativ 100 de tancuri și blindate. Pentru comparație, la uriașele aplicații militare ce se desfășoară în poligonul Smârdan de la Galați, Armata Română a deplasat acum 400 de tancuri și blindate.
Desigur, nu poate fi o întâmplare faptul că exercițiul militar a avut loc în imediata vecinătate a regiunii Odessa, chiar dacă, în același timp, la Giurgiu s-a tras cu rachetele antiaeriene, iar la Câmpia Turzii și la Constanța s-au făcut exerciții cu avioanele de vânătoare.
Tehnica grea de luptă trebuia adusă în vecinătatea zonei Odessa, iar exercițiul militar a fost doar modalitatea de a face asta fără a da un mesaj belicos rușilor. Iarăși, nu poate fi o întâmplare faptul că la exerciții a participat, alături de americani și englezi, și un detașament de militari din Republica Moldova.
De fapt, Moldova își pune acum din nou problema înarmării, după ce, de două decenii și-a decimat armata doar pentru a-i convinge pe ruși că e neutră și că nu va putea amenința nici măcar Transnistria.
Și de aici încep problemele… căci România va trebui să decidă dacă pune sau nu umărul la înarmarea Moldovei și la pregătirea ei de apărare, în vederea unei eventuale repetări a scenariului din Crimeea.
Bineînțeles, un astfel de gest din partea României ar fi considerat provocator de către Rusia, dar, să ne înțelegem, pentru Rusia constituie o obrăznicie ori de câte ori nu poate amenința în mod eficient o altă țară din zonă. Și, de fapt, cel mai teamă îmi este de situația inevitabilă în care Rusia va dori să testeze Alianța Nord Atlantică, implicând cumva în conflict o țară membră NATO.
Sursa: Moise Guran-biziday.ro prin romaniabreakingnews.ro