LA ZI! ROMÂNIA ȘI POSIBILA DEZINTEGRARE A UCRAINEI, ISTORIC, PROVOCĂRI, PERSPECTIVE ȘI AMENINȚĂRI

Preambul

Majoritatea analiștilor politici serioși nu numai că sunt de acord cu posibilitatea acestei ruperi, dar singurele lor dispute sunt asupra orizontului temporal și de genul în câte părți se va rupe Ucraina. Principalele posibilități în discuție implică de la două până la patru părți, dar nici altele, care prevăd mai multe bucăți nu sunt de neglijat.

Nu vreau să mă implic în această dezbatere, scopul meu este să aduc în discuție implicațiile geopolitice, deloc de neglijat, care privesc direct România și viitorul ei.

În primul rând, de ce ne-ar interesa. Firește că ne interesează, deoarece orice se petrece la granițele noastre ne implică, direct sau indirect, și pe noi. De cele mai multe ori direct. Chiar dacă noi nu am simțit-o prea mult, fiind preocupați, ca de obicei, de problemele noastre interne, dar a avut o mare influență la nivel geopolitic, disoluția Iugoslaviei a schimbat foarte mult ecuația de securitate în vecinătatea noastră.

Nu este subiectul de față, dar nu pot să nu remarc psihoza jurnaliștilor din 1999, care se agitau în jurul unor eventuale garanții ale NATO în cazul în care sârbii ne-ar fi atacat, ca răspuns la sprijinul nostru pentru coaliția care a bombardat Serbia atunci. În primul rând, sârbii aveau prea multe probleme ca să se gândească la un atac asupra României.

În al doilea rând, presupunând prin absurd că acest atac s-ar fi produs, România avea suficiente mijloace militare să respingă un astfel de ipotetic atac. Ba dimpotrivă, pentru sârbi ar fi fost o sinucidere, prinși într-un război terestru împotriva României, pe lângă altul în Kosovo și cel aerian împotriva NATO. Dar asta spune multe despre profesionalismul jurnaliștilor care au dezbătut mult pe la televiziuni această temă. Tocmai asta este îngrijorător, putem avea capacități militare de ripostă, dar nu avem jurnaliști sau televiziuni care să spună adevărul adevărat. Avem prea puțini adevărați corespondenți de război.

Apar prea puține reportaje despre soldații noștri care își fac datoria față de patrie, se vorbește doar atunci când unul dintre ei cade la datorie. Și atunci se aruncă cu fel de fel de invective asupra celor ce i-au trimis acolo, mai ales de către cei care sunt în opoziție politică, uitând că atunci când erau la putere au aprobat trimiterea lor. Nu vreau să intru în vreo polemică politică, dar un lucru este clar: soldații noștri își fac datoria acolo unde sunt trimiși, indiferent de ce partid conduce țara.

Cristian Negrea

Redactor R.B.N.Press

UCRAINA

„  Se înșală cei care consideră că lupta se dă pentru teritoriul sau avuția Ucrainei. Obiectul disputei e securitatea europeană. Uciderea, dacă vreți, a unui imperiu mort care încă nu a renăscut.

Defuncta URSS poate să învie numai înghițind Ucraina. De aceea, UE și SUA vor face tot ce le stă în puteri pentru a evita acest ospăț.

R. Moldova și Georgia, care au devenit, după cum scria recent „Le Monde”, noua linie a frontului dintre UE și Rusia, sunt astăzi pentru Occident niște premii de consolare după înfrângerea de moment în bătălia de la Kiev. Dar lupta continuă. Încă nimic nu-i pierdut.”

Extras din: Avertisment american către Putin la Chișinău: Dacă nu se potolește, R.Moldova va deveni „Vietnamul” Rusiei!

R.B.N.Press 22 noiembrie 2013:

„…Ucraina ar fi trebuit să o elibereze din detenție până pe 25 noiembrie pe  Iulia Timosenko, conform angajamentului luat de președintele Ianukovici în fața guvernelor Poloniei și Suediei. Totodată  Ucraina mai are o promisiune angajată în sensul parcursului European în fața Fondului de investitii deținut de Franklin Templeton care a cumparat 20% din datoria externă ucrainană!(R.B.N.Press) . Așadar se poate concluziona ca viitorul Ucrainei pare foarte complicat, în sensul că dacă pe moment Rusia pare că câștigat, să nu uităm că sunt implicate în acest „război geopolitic” forțe și interese politice, militare și economice care nu vor lăsa pur și simplu „la capitolul pierderi” investițiile de până acum realizate pentru și cu condiția parcursului pro-european al Ucrainei. Vom vedea ce se va întâmpla cu Ucraina dacă totuși virajul de 180 de grade către Rusia se va păstra…”

Extras din: LOVITURĂ DE TEATRU ÎN RADA SUPREMĂ DE LA KIEV: UCRAINA SUSPENDĂ SEMNAREA ACORDULUI DE ASOCIERE CU UE DE LA VILNIUS!

…ce a urmat se știe:

UCRAINA FIERBE ! Lovitură de stat cu indicii de intervenție străină (titreaza Vocea Rusiei) Foto

UCRAINA,  aprilie 2010, primele semne:

După bătaia la propriu, urmată de cea cu ouă și fumigene din parlamentul Ucrainei un lucru este clar. Fracțiunea prorusă și restul sunt într-o poziție ireconciliabilă. Iulia Timoșenko și alți lideri ai opoziției au zis ce au avut de zis, dar problema rămâne mult mai profundă. Acest moment, al opoziției unite care se opune cu tot ce are, inclusiv cu ouă, tratatului cu Rusia care practic înglobează Ucraina în marea familie condusă de Rusia, își are cântecul de lebădă. Deoarece, după ce faptul a fost împlinit, respectiv a fost semnat tratatul ce subjugă Ucraina Rusiei, obiectivele opoziției devin divergente. Chiar dacă până acum s-au manifestat violent în parlament. Timoșenko poate vrea ceva, dar sunt alți opozanți ce vor altceva. De aici începe, sau continuă, drama Ucrainei. Dar faptul împlinit prin decizia majorității proruse din parlamentul ucrainean nu face decât să devină catalizatorul disoluției Ucrainei. De aici, opozanții își vor urmări fiecare propriile scopuri. Care nu vor putea fi decât divergente.
Iulia Timoșenko poate că vrea o Ucraină independentă, dar nu o poate avea, după votul din parlament. Este explicabilă reacția ei. Dar sunt alți opozanți care vor altceva, vor integrarea în UE, unii chiar în NATO. (Un sondaj de opinie luat cu puțin înaintea summitului de la București din 2008 spunea că 25% din populație ar dori integrarea țării în NATO). Iar aceștia sunt votanți comasați în zona de vest a țării.

Am prezentat aici doar o stare de fapt din anul 2010, dar ideea este de a merge cu un pas înainte, în viitor. Iar viitorul Ucrainei, ca stat unitar, nu sună bine. Rusia va încerca tot mai mult să-și extindă influența, acceptată în estul țării, dar respinsă din ce în ce mai mult în vest. Fenomenul din parlament este doar preludiul a ceea ce se va întâmpla în teritoriu, în zonele din vest. Reprezentanții lor au aruncat cu ouă, dar în teritoriu alții pot arunca cu grenade.
Indiferent, situația din Ucraina va deveni explozivă, mai devreme sau mai târziu. Cel mai târziu, peste zece ani, vom putea vorbi despre zonele de secesiune. Poate chiar mai devreme. Rusia nu va sta cu mâinile în sân și va încerca să aducă sub oblăduirea sa întreg teritoriul Ucrainei. Fiindcă, este bine știut, Rusia fără Ucraina este doar o putere regională, mai mult asiatică. Dar cu Ucraina, este și o putere europeană, de aici cu tendințe hegemonice mondiale. Deoarece stăpânirea Ucrainei îi aduce Rusiei accesul facil spre zonele sensibile ale Europei Centrale, cu posibilitățile de extindere spre nord, vest și sud. Iar dacă terenul este pregătit în prealabil, cu atât va fi mai ușor.
După ruperea Ucrainei, Rusia va avea mari posibilități de extindere a influenței sale. Estul Ucrainei va fi inclus în Rusia, la fel ca și Crimeea. Pentru zona de vest va urma o competiție, Rusia fiind în poll position. Va face tot ce-i va sta în putință să înghită și zonele secesioniste. Va interveni acolo, inclusiv militar. Intervenția va fi rapidă, fulgerătoare, doar pentru a asigura viitorul statut prorus al zonei. Ca și precedent, pot aduce în discuție războiul ruso-georgian din august 2008, precum și ocuparea aeroportului din Priștina de către trupele rusești în iunie 1999, după ce Belgradul a cedat în urma bombardamentelor NATO.
Firește că Rusia va dori să mențină situația actuală, cu o Ucraină unită și obedientă, de genul Belarusului, condusă de o copie fidelă a lui Lukașenko. Tocmai acest lucru nu-i convine opoziției, fie că este vorba de naționaliști ucraineni, sau de proeuropenii din vestul cu specific mai mult ruteano-galițiano-românesc. Iar aceștia vor face tot ce vor putea să se desprindă din îmbrățișarea ursului rusesc. Se va ajunge poate la o federalizare urmată de secesiune, pașnică sau violentă. Indiferent, Rusia va acționa decisiv, poate etapizat, încercând să-și mențină întreaga Ucraină în mână, și numai dacă nu va reuși va îngloba estul țării și Crimeea în teritoriul ei, concomitent cu încercarea de a pune mâna pe cât mai mult din rest. De aceea nu știu dacă Ucraina centrală, cea naționalistă, va putea rezista.
Stăpână peste est și Crimeea, presiunea Rusiei se va îndrepta spre aceasta pe mai multe direcții, inclusiv din nord, dinspre Belarus. Dacă va fi posibil, inclusiv dinspre vest, din Transnistria, dacă acest psudostat mafiot va mai exista atunci. Deoarece acesta este rolul Transnistriei și Armatei a XIV-a în ecuația geopolitică a Moscovei, de a menține Moldova și la nevoie Ucraina sub șantajul rusesc.
Opțiunile Kievului față de noua realitate vor fi limitate. Ruperea țării va putea fi amânată eventual, nicidecum evitată, chiar și cu sprijinul Rusiei. O posibilitate deloc de neglijat este alunecarea spre autocrație și treptat spre dictatură, chiar și una militară. (O astfel de opțiune am încercat să o dezvolt în romanul Când armele vorbesc…). Alta ar fi apelarea la sponsor, adică la Rusia, care în ultimă instanță tot astfel va acționa, adugând o componentă în plus: prezența militară rusească. Ambele variante stârnesc, pe bună dreptate, îngrijorarea. Ținând cont de viitoarea radicalizare a poziției opozanților, varianta negocierilor și acceptării de concesii nu pare ca fiind generatoare de rezultate. La fel, varianta dictaturii nu poate face altceva decât să amâne inevitabilul. Fiindcă pe măsură ce trece timpul, cererile opozanților vor deveni din ce în ce mai maximale, iar rezolvarea lor tot mai dificilă, conducând țara spre același deznodământ.
Poziția Rusiei la Marea Neagră se va întări considerabil. Stăpânirea totală a Crimeei îi va face pe ruși să-și poată proiecta forța cu ușurință în toate direcțiile. Prima care va resimți aceasta va fi Georgia. Enclavele separatiste Abhazia și Osetia de Sud, recent recunoscute de Rusia ca și state independente, vor beneficia din plin, iar Georgia va fi din ce în ce mai înghesuită. Intenția concretizată  a Rusiei de a cumpăra din Franța porthelicoptere de clasa Mistral precum și tehnologia de a fabrica încă trei în șantierele rusești capătă o nouă conotație atunci.

Dar Rusia va intra în conflict cu o altă putere regională din Marea Neagră, și aici mă refer la Turcia. Frustrată de repetatele amânări ale posibilității integrării în UE, Turcia își va proiecta puterea și influența tot mai mult în regiunea caspică și a Asiei Centrale, fiind bine primită de statele musulmane din zonă. În contrapartidă, rușii îi vor sprijini deschis pe armeni, iar turcii pe azeri. Între cele două state mai există un conflict înghețat încă din anii 90, cel pentru Nagorno-Karabah. Sprijinul rusesc pentru Armenia va stânjeni și mai mult Georgia, care va apela și ea la Turcia. Pericolul cu Turcia este că poate aluneca treptat spre o oarecare formă de fundamentalism musulman, dezamăgită de refuzul de a fi primită în elita democrațiilor occidentale, UE.

Ce poate face România în această situație? O perspectivă vine din posibilitatea reunirii cu Bucovina de Nord, rămasă în afara Ucrainei în urma posibilei dezmembrării acesteia. Este evident că fiecare din regiunile populate de populații rutene sau românești se vor îndrepta spre matca lor, respectiv Polonia, Slovacia sau România. O integrare a acestor regiuni în țările de proveniență va fi posibilă, în anumite condiții.

Una dintre ele ar fi acțiunea coordonată a României cu Polonia, în primul rând. Polonezii nu sunt prea fericiți cu vecinătatea Belarusului (de fapt a Rusiei) și nici cu Kalinigradul în coasta lor, la fel cum nici noi nu suntem prea fericiți cu Transnistria aproape. Istoria i-a învățat multe pe polonezi despre Rusia, de aceea sunt deosebit de grijulii. O alianță strânsă cu Polonia, pe mai multe paliere, nu poate fi decât benefică pentru România, ca între statele cele mai mari din estul UE. De aceea, existența unui parteneriat strategic între România și Polonia nu poate fi decât îmbucurătoare.

România nu poate pierde din vedere nici Ucraina Subcarpatică, de fapt parte din Maramureșul istoric, situată la nord de Tisa, populată de asemenea în mare măsură cu români. Bugeacul, sudul Barsarabiei, de fapt ieșirea ei la mare, cu Chilia și Cetatea Albă, ar fi o altă problemă. Românii sunt aici minoritari, în urma deportărilor și crimelor comuniste, precum și al transferurilor de populație. Problema este că nici alții nu sunt majoritari. Un statut ar trebui negociat pentru această zonă, o variantă fiind propusă de politologul moldovean Oleg Serebrian.

Interesul României, chiar dacă se întregește cu vechile ei teritorii, rămâne acut. Nu ne dorim o graniță directă cu Rusia, istoria ne-a învățat asta. De aceea trebuie depuse toate eforturile pentru păstrarea Ucrainei Centrale independente, chiar dacă ar fi un stat oscilant între Rusia și Europa. Chiar ne-ar fi mai bine dacă ar fi oscilant, astfel nu poate fi agresiv. Problema rămâne cu delimitarea teritoriului acestuia. În cazul în care linia demarcațională a hotarelor României la Marea Neagră ar fi vărsarea Nistrului, ar fi esențial pentru românia ca Odessa să rămână ucraineană, acest stat păstrându-și ieșirea la mare, chiar dacă Rusiei i-ar conveni altfel. Am văzut că Rusia va înghiți Crimeea și estul cel puțin până la istmul Perekop, intrarea terestră în Crimeea. Ideal ar fi să nu se extindă mai încolo, către Odessa, astfel încât să avem o zonă tampon la toată frontiera estică, iar la nord să avem statul aliat Polonia care își va fi recuperat teritoriile istorice, la fel ca și în perioada interbelică. O linie defensivă spre est continuă polono-română ar fi cea mai bună garanție de securitate pentru Europa.
Dar deja aici apar multe necunoscute, cea mai mare fiind Rusia. Am să încerc să analizez chestiunea rusă într-un articol ulterior.

Ce poate face România până se va ajunge în această situație?
În primul rând, să-și dezvolte economia, devenind astfel o atracție pentru cetățenii români de dincolo de granița ucraineană. Ideea națională este cu atât mai atractivă cu cât este dublată și de posibilitatea unui trai mai bun în viitorul apropiat. Principiul acesta a funcționat în cazul reunificării Germaniei. În plus, chiar și cetățenii care nu sunt etnici români, cu atât mai ușor le va fi să voteze pentru apartenența la un stat european, democratic, cu nivel de trai ridicat, decât într-o anarhie.

Mai departe, trebuie să ne scădem dependența de petrolul și gazele rusești. Cum s-a văzut de atâtea ori în cazul Ucrainei, miza șantajului cu robinetul Gazpromului poate fi foarte mare. De aceea, România va trebui să depună toate eforturile pentru a deveni independenta energetic .
De asemenea, România trebuie să-și asume un rol activ în diplomație, ca și membru NATO și UE, să fie și să rămână un partener serios, cu greutate, un exportator de securitate în zonă. Pentru asta, nu în ultimul rând, este necesară întărirea capacităților de apărare ale țării.

O armată puternică, profesionistă, bine dotată cu specialiști și armament modern, este de mai multe ori benefică siguranței naționale. În primul rând, o astfel de armată are un potențial important de descurajare a oricăror acțiuni potențial ostile, sau al unor presiuni sau amenințări. Statul care are în spate o astfel de armată este mai sigur, de aceea este și mai puternic. Mai ales dacă această armată și-a dovedit, în misiunile de peste hotare, profesionalismul și bravura. Este un factor deloc de neglijat.

Și încă un lucru esențial: trebuie continuate, indiferent de criză sau nu, programele de înzestrare ale armatei cu armament modern și performant. Am fost în situația în care, unele țări vecine, dețineau avioane de luptă mult mai performante, fapt care ne-ar fi putut pune într-o situație delicată. De aceea a trebuit ca în romanul Când armele vorbesc… să anticipez puțin și să dotez armata română cu F-16. Era o alegere previzibilă, mai ales din punct de vedere politic, dar și prin prisma altor considerente, să le zicem strategice. Nu sunt partizanul uneia sau alteia dintre opțiuni, fiecare având avantaje și dezavantaje, dar este important că s-a luat o decizie. Că poate era una cu ceva mai bună, este altceva, dar e bine că decizia s-a luat și că noile avioane vor ajunge în dotarea Forțelor Aeriene Române. Trebuie continuată dotarea Marinei Militare, mai ales în componenta sa maritimă, ținând cont de faptul că Marea Neagră va fi unul din teatrele manifestărilor hegemonice ale Rusiei. Astfel, modernizarea și dotarea fregatelor Regele Ferdinand și Regina Maria nu mai pot fi amânate, iar submarinul Delfinul va trebui repus la apă. Mai mult, un program serios de dotare a armatei va trebui elaborat cât de rapid.
Dacă nu începem de acum, riscăm să fim prinși din nou nepregătiți, cum am mai pățit-o în 1916, de exemplu.

La ora actuala, inca nu putem vorbi despe  destrămarea Ucrainei chiar dacă situația este explozivă. E suficient sa ne uitam la cererile protestantilor, ei cer doar demisia guvernului si presedintelui si alegeri anticipate, nimic mai mult. Dar asta nu inseamna ca lucrurile se pot opri aici. Depinde in primul rand de reactia puterii, care pana acum a fost foarte stangace, alegand calea represiunii. Dar cu cat se vor prelungi mai mult manifestatiile si in cazul in care reactia oficialitatilor va deveni mai dura, ne putem astepta la o radicalizare a manifestatiilor, dar inca nu in sensul destramarii statului. Daca Ianukovici continua pe calea represiunii, si in cazul in care vor aparea si victime, va fi un pas spre escaladare, si atunci ne putem astepta si la o contrareactie a populatiei rusofone din estul tarii, care deocamdata a ramas pasiva. si dea ici orice cale ramane deschisa.

Să fim bine intelesi, niciunul dintre actorii externi cu greutate, ma refer la Rusia, UE si SUA, nu doresc dezmembrarea Ucrainei, se feresc ca de foc de o astfel de posibilitate care ar reprezenta un cutremur geopolitic regional care ar putea schimba mult fata zonei, si nimeni nu poate sa aiba o predictie despre ce va putea urma. Toti acestia vor Ucraina in tabara lor, Ucraina este premiul cel mare in noul joc geopolitic. Rusia, daca pierde Ucraina, va ramane doar o putere regionala mai mult asiatica, Vestul, daca o castiga, obtine enorm, nu numai posibilitatea ingradirii Rusiei si tendintelor ei de revenire la statutul pierdut dupa Razboiul Rece. Ori, Rusia va initia ruperea Ucrainei doar cand ii va fi clar ca nu o poate mentine pe toata sub tutela ei, ori pana acum a reusit. Inca o data, depinde pe ce cale o vor lua protestele actuale, cat de mult se vor radicaliza. si nu in ultimul rand, de reactia regiunilor din est, care inca stau linistite la ordinul Moscovei. Dar daca Ianukovici pierde brutal puterea, iar Ucraina se indreapta hotarat spre vest, atunci vom putea vedea initierea ruperii regiunilor din est, intr-un fel poate similar ca si in cazul Republicii Moldova, cu zona transnistreana.

Să presupunem că regimul Ianukovici cade, se fac alegeri anticipate si vin proeuropenii si marseaza pe integrarea in UE rapid si in forta, estul va reactiona la indemnul Rusiei. Atunci vom vedea proteste in est impotriva UE. Ori, situatia asta a Ucrainei cu dosul in doua luntri nu va putea dura la nesfarsit, la un moment dat se va transa problema, cel mai probabil cu o rupere. Iar ceea ce vedem ar putae fi un preludiu, dar inca nu putem vorbi de un inceput, nu inca. Sa vedem cum vor evolua lucrurile la Kiev si care va fi reactia lui Ianukovici. Un lucru este cert, lucrurile tind sa devina serioase, se vede dupa reactia Rusiei care simte ceva.

Practic există  mai multe linii de separatie posibile. Estul este clar rusofil, dar centrul este nationalist ucrainean, dar si ei vor UE. Vestul, ceva mai redus ca suprafata si populatie, este mai radical pro-UE. Un semn de intrebare ramane Crimeea, care ar inclina spre est. O prima linie de ruptura este a estului fata de centru si vest, dar odata pornit procesul, nu se stie cum se va incheia. Un lucru este clar, nationalistii ucraineni sunt la fel ca si cei rusi, ei au pretentii mari inclusiv asupra Deltei Dunarii, intregului Maramures si al sudului Bucovinei. Sa ne amintim doar de procesul de la Haga si de canalul Bastroe.

La ora publicării acestui material 600.000 de oameni au ieșit în stradă la Kiev

Potrivit agenției Ukrainskie novosti, aproximativ 600.000 de persoane au ieșit în stradă la Kiev pentru a protesta fața de autoritățile ucrainene.

În fruntea coloanei de protestatari pro-europeni se află organizatorii evenimentului care anunță că manifestația este pașnică și avertizează oamenii împotriva unor eventuale acțiuni violente.

Liderii opoziției ucrainene au anunțat că demisia Guvernului nu mai este o condiție pentru începerea negocierilor în vederea ieșirii țării din criza politică în care a ajuns și că sunt gata să accepte o schimbare parțială a membrilor Cabinetului de Miniștri.

Declarația aparține fostului președinte al Parlamentului European, Jerzy Buzek, și a fost făcută după o întrevedere la Kiev cu opoziția ucraineană.

Buzek a menționat că opoziția ucraineană este gata să accepte un compromis cu autoritățile și că renunță la „planurile de anvergură”.După cum a menționat Buzek, opoziția a formulat doar două revendicări: pedepsirea celor vinovați de violențele asupra protestatarilor pașnici din Piața Independenței și eliberarea tuturor deținuților politici.

Crisitian Negrea

Redactor R.B.N.Press