ROMÂNIA BREAKING NEWS

România, în caz de conflict în Ucraina, nu va avea probleme în aprovizionarea cu gaze – ministrul Energiei, Virgil Popescu

România, în caz de conflict în Ucraina, nu va avea probleme în aprovizionarea cu gaze –  ministrul Energiei, Virgil Popescu

Un conflict în Ucraina nu va duce la probleme în aprovizionarea cu gaze a României, care îşi poate asigura întregul consum din surse interne odată cu venirea primăverii, a afirmat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă ZF Power Summit.

„Nu vom avea probleme cu aprovizionarea cu energie şi gaze dacă va fi un conflict cu Ucraina. Importul de gaze poate fi direcţionat repede prin celelalte rute, Giurgiu şi Arad. În plus, iarna a cam trecut şi ne putem asigura din resurse proprii necesarul de consum al ţării”, a spus ministrul, în cadrul conferinţei ZF Power Summit.

El a arătat ca Guvernul României se preocupă de diversificarea rutelor de import al gazelor.

„Ne uităm la LNG (gaz natural lichefiat – n.r.), la SUA, la Azerbaidjan. Analizăm alte surse decât prin intermediari ai Gazprom”, a spus Popescu.

Potrivit acestuia, în coaliţia de guvernare s-a ajuns la un acord pentru modificarea Legii offshore în această sesiune parlamentară.

De asemenea, va fi modificat şi modul de calcul al redevenţei pentru gaze, care acum este stabilit în funcţie de preţul de referinţă de la Viena, astfel încât să fie calculată în funcţie de cotaţiile din România ale gazelor.

Preţul gazelor este în scădere pe bursele internaţionale, a mai spus Popescu. De exemplu, acum este la jumătate faţă de preţul din decembrie.

Întrebat ce soluţii vor fi aplicate pentru consumatori de la 1 aprilie, el a răspuns: „Am avut ieri (luni – n.r.) o întâlnire la Guvern, soluţii sunt, nu sunt doar pe termen scurt, oamenii trebuie să ştie că vor fi asiguraţi de la 1 aprilie”.

El a adăugat că va face publice aceste măsuri după ce acestea vor fi validate în coaliţie.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: