ROMÂNIA BREAKING NEWS

România a fost gazda Conferinței ministeriale privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră a statelor litorale

România a fost gazda Conferinței ministeriale privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră a statelor litorale

Ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat și ministru interimar pentru românii de pretutindeni, Ștefan-Radu Oprea, și comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, au găzduit la 21 mai 2019, conferința ministerială privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră.

Evenimentul, co-organizat și co-finanțat de Ministerul Afacerilor Externe și de Comisia Europeană, cu sprijinul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a reunit înalți oficiali din statele litorale (Bulgaria, Georgia, Rusia, Turcia, Ucraina) și Republica Moldova, reprezentanți ai celor mai importante organizații regionale din zona Mării Negre și ai unor instituții financiare internaționale.

Agenda maritimă comună adoptată cu prilejul conferinței ministeriale reflectă prioritățile statelor litorale și ale Republicii Moldova în domenii subsumate economiei albastre – afaceri maritime, pescuit și acvacultură, cercetare și inovare, conectivitate, protecția mediului, turism, educație, formare și dezvoltare competențe. Documentul va reprezenta cadrul pentru implementarea, pe baze voluntare, de către actori din mediile public, privat, științific și din rândul societății civile, de proiecte naționale și regionale în domeniile economiei albastre, precum și pentru atragerea de fonduri europene și investiții internaționale în regiunea Mării Negre.

Prin adoptarea Agendei maritime comune, Marea Neagră se alătură celorlalte bazine maritime învecinate cu Uniunea Europeană care au optat pentru o abordare integrată, coerentă în vederea dezvoltării economiei albastre simultan cu păstrarea unei mări cât mai curate, aspecte evidențiate atât de comisarul european Karmenu Vella, cât și de ministrul Ștefan-Radu Oprea.

În intervenția sa, ministrul Ștefan-Radu Oprea a subliniat prioritatea acordată de România, îndeosebi în contextul deținerii Președinției Consiliului UE, intensificării cooperării regionale la Marea Neagră, cu sprijinul activ al Uniunii Europene.

Ministrul român a evidențiat abordarea pragmatică, bottom-up care stă la baza Agendei. A amintit, în acest sens, că documentul a fost elaborat în urma consultărilor cu actorii relevanți din regiune și a fost consolidat pe parcursul unui proces intens de negociere între cele șapte state participante – proces care a fost sprijinit activ de Comisia Europeană.

Ministrul a mai subliniat necesitatea ca, în perspectiva implementării Agendei, statele participante să își extindă și să își valorifice rețelele de actori interesați create pe parcursul elaborării și negocierii documentului. În context, a anunțat că, în toamna acestui an, România va organiza un atelier național care să reunească o gamă cât mai diversificată de actori relevanți, activi în domeniile subsumate economiei albastre, în vederea identificării proiectelor care pot fi implementate în baza Agendei maritime comune, la inițiativa României.

Informații suplimentare:

Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră a fost elaborată în urma unui proces de consultări și negocieri care a avut loc pe parcursul a peste 18 luni. Astfel, în cadrul Facilității pentru creșterea albastră în regiunea Mării Negre (inițiativă lansată de Comisia Europeană, în noiembrie 2017), statele litorale și Republica Moldova au organizat ateliere naționale multi-stakeholders, în cadrul cărora au fost cartografiate nevoile, prioritățile și proiectele fiecărei țări în domeniile subsumate economiei albastre. Atelierul național al României a avut loc la 6 iulie 2018, la București. Acest proces de consultări a culminat cu organizarea, la 19 martie 2019, la Istanbul, a unui atelier regional care a reunit cca. 200 actori din zona Mării Negre.

Statele litorale și Republica Moldova au exprimat, în mod oficial, sprijinul politic pentru lansarea Agendei, prin adoptarea, cu prilejul unei reuniuni ministeriale desfășurate sub patronajul și în prezența comisarului Karmenu Vella, a Declarației miniștrilor responsabili cu infrastructura privind Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră (Burgas, 31 mai 2018), pe durata Președinției bulgare a Consiliului UE.

Primul proiect al Agendei a fost elaborat pe baza concluziilor atelierelor naționale și a modelelor utilizate în alte bazine maritime ale UE. Proiectul de Agendă a fost completat și dezvoltat ulterior, pe parcursul a peste șase luni de negocieri între cele șapte state participante. La aceste negocieri, România a fost reprezentată de Ministerul Afacerilor Externe, care este punct focal pentru creșterea albastră la Marea Neagră. Mandatul MAE a fost elaborat pe baza contribuțiilor aduse de ministerele și autoritățile relevante din România, în cadrul unui proces constant de coordonare și consultare inter-instituțională.

Adoptarea Agendei maritime comune este subsumată Sinergiei Mării Negre și reprezintă un nou pas în implementarea acesteia (mai multe detalii în raportul de evaluare pe această temă, publicat de Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia Europeană, la 5 martie 2019:

https://eeas.europa.eu/diplomatic-network/black-sea-synergy/346/black-sea-synergy_en).

Agenda maritimă comună poate fi consultată la: http://www.mae.ro/node/49003

Elemente suplimentare privind sprijinul acordat de UE cooperării regionale la Marea Neagră:

https://eeas.europa.eu/sites/eeas/files/factsheet_blackseasynergy_2019_en_final_digital.pdf .

 

The post Conferința ministerială privind adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră appeared first on Președinția României la Consiliul Uniunii Europene.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: