ROMÂNIA BREAKING NEWS

România a cerut CE ajutor financiar pentru RM, după embargoul Rusiei

România a solicitat Comisiei Europene (CE) să elaboreze un mecanism de sprijin financiar, prin care să compenseze pierderile suferite de Republica Moldova, ca urmare a embargoului impus de Rusia asupra vinurilor moldovenești.

Despre aceasta a anunțat ministrul de Externe, Titus Corlățean, informează Agerpres. Șeful diplomației române a semnalat că restricțiile impuse de Moscova ar putea cauza „pierderi foarte serioase” pentru bugetul statului vecin, dat fiind faptul că embargoul vizează produse perisabile.

„Acest lucru știu că e deja subiect de analiză și preocupare și de reacție și din partea altor state ale Uniunii Europene. Am discutat cu colegi, miniștri europeni, în ultimele zile, și există aceeași reacție. La acest lucru adăugați și discuțiile pe care și eu personal le-am lansat încă din 6 septembrie la Reuniunea informală a miniștrilor Afacerilor Externe din UE la Vilnius. Am avertizat la acel moment că, din datele pe care le avem, există riscul unui embargou pentru produse din Republica Moldova și am solicitat Comisiei Europene (doi comisari erau prezenți) să pună pe picioare rapid un mecanism de asistență, de sprijin și de compensare financiară pentru pierderile suferite, atenție, de un partener al UE, nu vorbim de orice fel de stat. (…) A fost o receptare pozitivă a mesajului transmis, știu că acest lucru se discută în Comisia Europeană și mecanisme pot fi identificate. Adică atât la nivel european, cât și din partea statelor membre, în primul rând România, eu cred că va exista un sprijin concret și solidaritate în momente dificile. Și poate nu doar pentru Republica Moldova”, a declaratTitus Corlățean.

Tototdată,  ministrul român de Externe a declarat că și România ar putea ajuta statul vecin prin creșterea cotelor de import pentru produsele restricționate de Rusia, dar că așteaptă și un răspuns din partea Guvernului Republicii Moldova.

El a afirmă că ministrul român al Agriculturii, Daniel Constantin, este „extrem de interesat și angajat în a găsi soluții” și a reiterat apelul către companiile românești, către retaileri, precum și către populația României, de a demonstra solidaritate cumpărând produse din Republica Moldova în această perioadă.

Începând cu 10 septembrie, Rusia a interzis complet importul de vinuri din Republica Moldova. Presiunile Rusiei asupra țărilor din cadrul Parteneriatului Estic, din care face parte și Republica Moldova, au fost criticate dur în cadrul ședinței plenare a Parlamentului European. Comisarul european pentru Extindere și Politică de Vecinătate, Stefan Füle, a promis că UE va ajuta statele presate și șantajate de Rusia.

jurnal.md

2 Comments

  • RickY Ardezianu, Artist al poporului din Republica Moldova spune:

    Acestea-s frati de singe veritabili, nu rusaraia imputita,, care ne-a rupt de la matca, punind „spaghetti” celor slabi de inger, precum ca ne-au „eliberat”!! Uitati-va in ce mod ne-au „eliberat si civilizat,” porcii! Priviti si edificati-va, de va ajunge materie cenusie si bucurati-va, ca aveti in spatele vostru Patria-Muma – Romania,! cu care trebue sa ne unificam asa cum au vrut-o gospodarii romani basarabeni, impuscati in ceafa sau in cel mai fericit caz, deportati numai pentru faptul, ca se identificau romani!!!!http://www.youtube.com/watch?v=19OmzCQFG38

  • TeoM spune:

    Romania trebuie sa fie mai interesata a ajuta Basarabia frateasca, si nu numai cu vorbe si intentii bune, ci si cu fapte de natura materiala in limita posibilitatilor. Cu vointa se pot face multe…

Leave A Reply