ROMÂNIA BREAKING NEWS

Restaurant românesc din Franţa, ţinta unui atac terorist? Atacatorii ar fi de origine arabă

Restaurant românesc din Franţa, ţinta unui atac terorist? Atacatorii ar fi de origine arabă

Un restaurant românesc din Franţa a fost ţinta unui atac, a fost incendiat de trei persoane, care au aruncat cu grenade lacrimogene şi au turnat benzină peste tot, apoi au dat foc. Cel puţin 12 oameni au fost răniţi în explozie. Printre ei sunt şi trei români, internaţi acum în stare critică. Trei bărbaţi mascaţi ar fi încercat să jefuiască restaurantul. Autorităţile franceze îi caută de mai bine de 48 de ore. Din restaurantul cu specific românesc, oamenii ieşeau tuşind sau chiar cuprinşi de flăcări.

Potrivit unor surse, printre cele trei persoane care au suferit arsuri deosebit de grave se află şi o femeie din Bistriţa Năsăud, Lidia Pop, o tânără în vârstă de 21 de ani. Românca ar fi fost operată de urgenţă, însă medicii ar fi foarte rezervaţi în privinţa stării sale.

Dominica, o altă tânără, în vârstă de 23 de ani, ar fi fost şi ea grav rănită. Soţul ei este şi el internat în spital, cu răni grave.

Materiale video terifiante au fost publicate cu atacul din Franța asupra restaurantului românesc Transilvania. Româncele au fost stropite cu benzină de atacatori necunoscuți, care apoi le-au dat foc, să ardă de vii.

Cristina, o româncă martoră la atacul cu cocktail Molotov, a descris pentru presa franceză ororile la care a asistat.

„Nişte persoane au intrat în restaurant şi a început să arunce peste tot cu benzina. Am încercat să-l împing pe unul dintre ei, dar un altul m-a lovit și a aruncat cu o grenadă cu gaz lacrimogen. Când m-am întors, deja dăduseră foc. Era foc peste tot, ardea totul. Aveam benzină pe mine, iar înăuntru erau soţul şi fiica mea. Îl vedeam cum arde…dar a reuşit să-l salveze pe copil…

În stare gravă sunt şi două tinere, Lidia și Dominica, au 21 și 23 de ani și sunt chelnerițe. Lidia e  din România și Dominica din Moldova. Lidia are arsuri pe 85% din suprafaţa corpului.

Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc

Iuliana, patroana restaurantului Transilvania este în stare de şoc. „Au dat foc. Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc. Nu a fost vorba despre niciun jaf şi nici nu avem duşmani. Nu ştim încă despre cine este vorba, s-au demarat cercetările, îi caută. Eu sunt acum la poliţie, încerc să ajut cum pot”.

Patroana restaurantului a mai spus că în stare gravă se află şi cealaltă fată care lucra la bar, Dominica, de 21 de ani, din Republica Moldova. Iuliana a mărturisit că nu ar avea probleme cu nimeni în zonă şi nu ştie ce anume a dus la comiterea acestui act criminal.

Martorii numărat trei bărbați cu glugă, de înălțime medie, care au folosit bombe lacrimogene și bifoane cu benzină. Au aruncat cu gaze lacrimogene, au turnat benzină au dat foc. Flăcările au cuprins imediat barul, mesele, totul.

Potrivit ProTv bărbații care au dat atacul ar fi de origine arabă. VideoPRO-TV

Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc

Iuliana, patroana restaurantului Transilvania este în stare de şoc. „Au dat foc. Au turnat benzină pe fete, pe bar, peste tot şi au dat foc. Nu a fost vorba despre niciun jaf şi nici nu avem duşmani. Nu ştim încă despre cine este vorba, s-au demarat cercetările, îi caută. Eu sunt acum la poliţie, încerc să ajut cum pot”.

„Ambasada României la Paris a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a obţine informaţii suplimentare privind starea de sănătate a victimelor de cetăţenie română. Doi dintre cetăţenii români, angajaţi ai barului, au suferit răni grave, fiind internaţi de urgenţă la o unitate medicală din Paris. A treia persoană de naţionalitate română a fost internată la acelaşi spital, aceasta suferind răni mai uşoare. Potrivit datelor obţinute din partea reprezentanţilor spitalului, starea de sănătate a doi dintre cetăţenii români este gravă. A treia victimă de naţionalitate română, a cărei stare de sănătate este bună în prezent, a suferit o serie de intervenţii chirurgicale”, se arată comunicat transmis de MAE.

Leave A Reply