ROMÂNIA BREAKING NEWS

Purtatorul de mesaj al “Bisericii KGB” de la Chisinau, Savatie Bastovoi, in oglinda vremii: Alexie Tulski, NKVD-istul in sutana

ALEXIE TULSKI, PRIMUL OCUPANT SOVIETIC AL BISERICII DIN BASARABIA

ALEXIE TULSKI, PRIMUL OCUPANT SOVIETIC AL BISERICII DIN BASARABIA

Timp de o jumătate de an, după ce, în iunie 1940, armata sovietică a ocupat Basarabia, „teritoriu canonic” pe care și-l revendica Patriarhia Moscovei și sucursala sa de la Chișinău, nu s-a știut aici de nici o autoritate bisericească rusească. Abia în decembrie 1940 și-a făcut apariția Alexie, un arhiereu rus despre care s-a aflat că fusese vicar al Eparhiei Moscovei, drept care i se mai spunea „Alexie Tulski” („de la Tula”). După ce s-a instalat acolo avea să-si zică „Arhiepiscop al Chișinăului și Basarabiei”, pesemne fiindcă Patriarhia Moscovei nu asimilase încă frauduloasa denominație care a făcut dintr-o provincie istorică româneasca, mai întâi o „Moldovă sovietică”, iar mai apoi una „suverană, independentă”.

În cartea mea „Din istoria vieții Bisericești din Basarabia” (până la 1944) m-am referit și la persoana acelui Alexie, primul ocupant sovietic al Bisericii din Basarabia. Am arătat că, îndată după sosire, a ordonat ca toate slujbele să se facă în slavonește: că era aprig românofob, că nu scăpa nici un prilej de a vorbi de rău Biserica română, certându-i pe cei ce îi purtau acesteia respect și fidelitate, că îi considera pe preoții refugiați în România trădători și că, spre uimirea localnicilor, beneficia din partea autorităților comuniste de amabilități și favoruri care păreau să sfideze radicalismul antireligios al regimului. Mai scriam că la începutul lui iulie, cu câteva zile înainte ca armata română să intre în Chișinău, aceleași autorități i-au pus la dispoziție un automobil cu care să se întoarcă acasă. Comentând aceste fapte, pe care le aflasem din presa noastră bisericească de-atunci, regretam ca n-am găsit mai multe informații despre misteriosul prelat. Nu știam de existenta unei stupefiante „fise biografice” a acestuia în paginile unei cărți apărute mai demult în Occident, recent și în traducere românească, Noii martiri ai pământului rus.

Să nu vă închipuiți însă că Alexie de Tula ar fi fost martirizat, după evacuarea sa din Basarabia, în automobil, sau în furgoanele armatei sovietice! Nu-l veți găsi printre cei la care face trimitere titlul cărții, ci taman în tabăra cealaltă, a torționarilor și a călăilor.

După închiderea vestitei lavre „Sf. Treime – Sf. Serghie” de lângă Moscova și a Academiei Teologice, un ierarh curajos, Arhiepiscopul Vartolomeu (Remov), a organizat și ținut câtva timp pe cont propriu și asumându-și toate riscurile, o școală clandestină de teologie. Pe la mijlocul anului 1936, în urma unui denunț, poliția politică sovietică GPU a aflat de existenta „școlii”, l-a arestat pe arhiepiscop, condamnându-l la moarte.

Sentința a fost executată peste câteva zile, la 26 iulie 1936. Curând s-a aflat că denunțătorul era „monahul Alexie”, el însuși cursant al acelei „școli” care oferise „securității” sovietice și lista cu numele colegilor.

Cum o asemenea ispravă, de vrednic om sovietic, nu putea rămâne nerăsplătită, i s-a dat o „vrednicie” pe măsură: mai întâi cea de episcop-vicar de Tula, apoi de „Arhiepiscop al Chișinăului și Basarabiei”. Dacă o persoană străină sosea pentru prima data în biserica acelui episcop – scrie memorialistul – enoriașii o avertizau imediat să nu vorbească nimic cu acesta și sub nici un pretext, întrucât era informator politic (Protoiereul Mihail Polski: „Noi martiri ai pământului rus” (2) Trad. Rom. Pag 169-179/ Schitul romanesc Prodromul/ Sfântul Munte Athos 2002).

„Galeria” celor șapte chiriași ruși, câți s-au perindat la Chișinău în timpul „puterii sovietice” a început, așadar, cu un „informator politic”, cum se exprimă elegant autorul cărții amintite, unul care avea pe conștiință uciderea propriului său părinte duhovnicesc și dascăl și s-a încheiat cu un dezaxat „care se comporta ca un tiran, încălcând toate normele canonice și morale”, până când „nemulțumirea poporului băștinaș l-a făcut să se retragă, lăsând în urma sa amintiri dintre cele mai neplăcute”. E vorba de faimosul mitropolit Serapion (vezi: P. Buburuz: Istoria Bisericii din Moldova în timpul veacurilor, „Luminătorul” nr.5/1992).

„Restructurarea” gorbaciovistă, adoptată și pe tărâm bisericesc avea să aducă pentru prima dată în fruntea Eparhiei „Chișinăului și Moldovei” un om al locului, unul despre care s-a crezut că putea pune un bun și promițător început, în acele timpuri de mari speranțe. Din păcate apartenența națională este singurul lucru despre care se poate spune că îl diferențiază de predecesori. În rest, el continuă să păstorească în regim de perestroika.

Boris BUZILĂ      /       ziaristionline.ro

Leave A Reply