ROMÂNIA BREAKING NEWS

Proteste de amploare la Budapesta: „Nu vrem să fim vasalii lui Putin!”

Proteste de amploare la Budapesta: „Nu vrem să fim vasalii lui Putin!”

Zeci de mii de persoane și-au manifestat „indignarea” luni, pe străzile Budapestei, față de politica premierului Viktor Orban. Această „Zi a indignării” a fost ultima dintr-o serie de manifestații care au început luna trecută contra unui proiect de lege privind taxarea utilizatorilor de Internet în Ungaria, scrie AFP.

Pus sub presiune și aspru criticat de Washington și Bruxelles, Viktor Orban a anunțat în cele din urmă la sfârșitul lunii octombrie retragerea acestei inițiative legislative, însă cetățenii maghiari sunt, mai nou nemulțumiți de politica prorusă a premierului lor.

Adunată în fața Parlamentului, mulțimea, estimată de un fotoreporter al AFP la circa 25.000 de persoane, a scandat luni „Orban, afară!”.

„Nu vrem ca Orban să ne împingă în brațele (președintelui rus Vladimir) Putin și ale Rusiei. Suntem un stat din cadrul Uniunii Europene și vrem să rămânem acolo”, a declarat unul dintre manifestanți, Balint Farkas, un student în vârstă de 26 de ani.

Protestatarii și-au mai manifestat nemulțumirea față de corupția regimului Orban și limitarea drepturilor omului.

După împrăștierea manifestanților, câteva mii de persoane au rămas pe loc și au izbucnit ciocniri cu poliția când unii indivizi au încercat să pătrundă în parlament. Ulterior, sute de polițiști au ocupat poziție în fața intrării în clădire.

Alte peste 20 de manifestații de indignare”, dar de o amploare mai mică, au fost organizate, de asemenea, luni pe teritoriul întregii țări.

Abandonarea taxei pe internet, după enormele manifestații din octombrie, reprezintă unul din rarele eșecuri ale premierului Orban după instalarea sa la putere în 2010.

Săptămâna trecută, aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Budapesta pentru a cere demisia șefului serviciului fiscal din Ungaria căreia i s-a refuzat intrarea în Statele Unite din cauza unor acuzații de corupție.

Viktor Orban, ales în 2010 și reînvestit după legislativele din aprilie, stârnește numeroase critici în Europa și în Statele Unite pentru reformele sale, considerate de adversari o primejdie la adresa libertăților justiției și mass-media

Sursa:Independent.md prin R.B.N. Press

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.