ROMÂNIA BREAKING NEWS

Prioritățile Ambasadorul SUA la București: „securitatea și colaborarea militară,  lupta împotriva corupției și protejarea statului de drept, prosperitatea României”

Prioritățile Ambasadorul SUA la București: „securitatea și colaborarea militară,  lupta împotriva corupției și protejarea statului de drept, prosperitatea României”
image_pdfimage_print

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, susține că are trei priorități în timpul mandatului său în România. Primul este securitatea și colaborarea militară dintre România și SUA, al doilea lupta împotriva corupției și protejarea statului de drept, iar al treilea este prosperitatea României.

„Am trei priorităţi ca ambasador în România. Unul este promovarea securităţii celor două ţări şi a acestei regiuni. Pot spune că România şi SUA colaborează excelent în în domeniul militar, în ceea ce priveşte serviciile de informaţii, în consolidarea legislaţiei, în încercarea de a îmbunătăţi securitatea României, a SUA şi a regiunii transatlantice în lupta împotriva terorismului, a neproliferării armelor de distrugere în masă, a combaterii traficului de persoane şi de droguri şi în contracararea intereselor naţiunilor ostile în încercarea lor de a submina propriile noastre societăţi”, a declarat Hans Klemm în cadrul dezbaterii „Women of Romania”, organizată de Impact Hub Bucureşti în cadrul mişcării globale #Be BoldForChange, informează News.ro.

Hans Klemm a mai spus că o altă prioritate importantă a sa ca ambasador al Statelor Unite la Bucureşti este promovarea democraţiei, a luptei anticorupţie şi a statului de drept.

”Atât SUA, cât şi România au optat pentru un viitor democratic, au îmbrăţişat valorile democratice, depunem eforturi constante pentru întărirea instituţiilor democratice. Statele Unite, după cum ştiţi, au sprijinit puternic lupta anticorupţie, precum şi întărirea instituţiilor democratice din România. De asemenea, sprijinim libertatea de expresie, libertatea religioasă, respectul faţă de minorităţi şi rolul femeilor în economie”, a mai spus Klemm.

Nu în ultimul rând, ambasadorul SUA a vorbit despre cea de-a treia prioritate a sa în România: promovarea prosperităţii.

”Asta înseamnă să ne menţinem economiile deschise, să intensificăm relaţiile comerciale şi investiţiile dintre ţările noastre. De asemenea, tot în această zonă a prosperităţii ne-am concentrat îndeosebi asupra sectorului antreprenorial. Din experienţa americană, dar şi a analizei comparative la nivel global, vă pot spune că acele ţări care sprijină şi promovează un climat care încurajează antreprenoriatul tind să aibă economii foarte puternice şi dinamice. România se află în acest caz, dar ar putea face mai multe în acest sens. Noi sprijinim promovarea experienţei antreprenoriale”, a conchis Hans Klemm.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: