Potrivit Ministerului Apărării, proiectul de lege pentru achiziționarea primului pachet de rachete Patriot va fi prezentat miercuri, Guvernului, iar apoi Parlamentului. Contractul de achiziție are o valoare totală de 3,9 miliarde de dolari.Ministrul Apărării, Mihai Fifor a spus la postul de televiziune Antena 3, că „România intră într-un club select în momentul de față. Nu orice stat al Uniunii sau al lumii are sisteme Patriot. (…) Unii cârcotași au spus că cine are bani cumpără. Nu, nu este așa. Guvernul american nu livrează oricui iar faptul că se livrează în România arată că SUA are o foarte mare încredere în partenerul român”.
Ministrul Apărării a mai ținut să precizeze că:
„Suntem în grafic. (…) Mâine, în Guvern, sper să reușim să fim gata să trecem cu proiectul de lege pentru achiziționarea primului sistem Patriot. Dacă nu, atunci vineri, la ședința extraordinară a Guvernului, vom finaliza acest lucru iar săptămâna viitoare, luni, în procedură parlamentară, acest proiect de lege va intra în dezbatere, sperăm în procedură de urgență (…), să putem avea adoptată această lege foarte, foarte repede. În momentul în care legea e promulgată și intră în vigoare, atunci vom putea semna scrisoarea, respectiv contractul”, a declarat Mihai Fifor.
Potrivit acestuia, România va achiziționa primul sistem din bugetul alocat pe acest an.
„Avem un grafic eșalonat pentru o durată de opt ani, practic, noi discutăm despre Programul de înzestrare 2017-2026 și cumpărăm șapte sisteme. (…) Banii vor fi. Deja în proiectul de buget pe 2018 Ministerul Apărării are alocat 2% din PIB, pentru că ne respectăm angajamentele față de NATO și partenerul strategic”- Mihai Fifor