MOTTO: Inima îmi bate când auz rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazu, da, domnii mei! Și nu mă rușinez a zice că acești bărbați, pentru mine, sunt mai mult decât Alexandru cel Mare, decât Annibal, decât Ceasar, aceștia sunt eroii lumii, în loc de cei dintâi sunt eroii patriei mele! Pentru mine bătălia de Răsboieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile, și isbânzile de la Racova și de la Călugăreni îmi par mai strălucite decât acelea de la Maraton și de la Salamina, pentru că sunt câștigate de români!
Mihail Kogălniceanu – Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională
la Academia Mihăileană, 24 noiembrie 1843
E suficient să ne uităm în jur, toate popoarele își studiază istoria, dar și istoria militară, atât a lor, cât și a lumii întregi, este o muncă și o dovadă că alții sunt interesați. Dar noi? Și noi suntem interesați, dar încă nu avem suficiente mijloace de informare asupra părții care ne interesează în primul rând, istoria noastră militară. Acest gol dorim să-l umplem prin această revistă, în care veți găsi mari bătălii din istoria noastră analizate în amănunt, date despre gânditorii noștri militari, despre mari generali sau comandanți de oști, despre arme fabricate în România, precum și aspecte geopolitice actuale, de spionaj sau colaterale. Istoria militară universală este și ea bine reprezentată, cu aspecte și influențe asupra evenimentelor istorice majore, inclusiv asupra istoriei noastre naționale.
Cristian Negrea – Redactor sef
Tactica și Strategia
Revista „TACTICA SI STRATEGIA” este o publicatie trimestriala a Editurii Marist. Incepand de vineri, 5 septembrie 2014, aceasta este disponibila prin reteaua Innmedio. „Tactica si Strategia” isi doreste sa fie o revista dedicata in primul rand cititorilor ei, tuturor celor interesati de istoria militara romaneasca si universala.
Acest prim numar al revistei este dedicat celor care au facut si fac parte din arma vanatorilor de munte, care in aproape 100 de ani de existenta s-a dovedit a fi una de elita in armata romana.
Am fost întrebat de multă lume de ce nu mai scriu noi articole pe blog, care e motivul dispariției mele subite din mediul bloggerilor. Ei bine, astăzi pot răspunde argumentat la această întrebare, explicând și motivul. Acesta este deja disponibil în rețeaua Inmedio, chioșcurile roșii din Mall-uri sau supermarketuri. Este primul număr al revistei de istorie militară românească și internațională intitulate Tactica și Strategia, 96 de pagini full color, cu o grafică deosebită, pe o hârtie de calitate superioară, care va apărea (dacă are succes) trimestrial.
Principalele lupte, conflicte militare, bătălii, prezentate imparțial, cu hărți, imagini și documente, memorii ale participanților fac din această apariție unică în peisajul media românesc tabloidizat peste măsură poate cea mai bună revistă de istorie militară apărută la noi în țară.
Coperta primului număr
După cum se vede din prezentare, acest număr inaugural este dedicat Vânătorilor de Munte din armata română, acești bravi eroi care au fost și mai sunt mândria armatei noastre în cele două războaie mondiale, dar și în ziua de astăzi. Aici am beneficiat de expertiza celui mai important expert în domeniu, col (r) Gheorghe Suman, autor a peste cincisprezece cărți pe acest subiect și a peste treizeci de lucrări de specialitate, căruia îi mulțumim și pe această cale. Dar revista este mult mai variată, pe lângă tema principală se pot studia și alte aspecte, bătălii, comandanți de oști, tehnică militară, aspecte geopolitice sau de actualitate, personalități care au influențat istoria noastră și mondială din punct de vedere militar. Iată sumarul mai jos:
Sumarul primului număr
Nu este o glumă, după cum veți putea citi în editorialul de mai jos, nicio istorie a științelor nu a influențat mai mult istoria universala ca și istoria militară, de aceea e nevoie ca să o cunoaștem și să o aplicăm, având în vedere vremurile care le trăim.
De ce ar fi nevoie de o nouă revistă de istorie militară? Care este scopul demersului nostru cu noua noastră revistă? Ei bine, considerăm că astăzi, în vremurile care le trăim, în care se pare că poporul român și-a pierdut busola și reperele, o revistă de acest gen este mai mult decât bine venită, este chiar necesară. Este important de știut, de aflat istoria noastră adevărată, mai mult ca oricând, deoarece pe baza binecunoscutului dicton Cine nu cunoaște istoria riscă să o repete, românii nu numai că și-au uitat istoria, dar chiar cei care vor să afle adevărul sunt asaltați continuu de fel de fel de versiuni ale anumitor evenimente din care cu greu poți discerne ce este adevărat și ce este inventat sau falsificat, de multe ori cu bună știință.
Dar istoria militară? Să ne amintim ce spuneau istoricii militari de pe vremuri, ca de pildă căpitanul Trofin Gheorghe Ion în introducerea sa la o lucrare despre istoria militară a lumii apărută în 1933:
„Istoria este făurită de fapte, din fapte s-au tras mereu învățăminte, iar învățămintele s-au experimentat, s-au verificat mereu în lungul șir al anilor, până s-a ajuns la adevărate principii cu forță de lege, care stau la baza întregii activități omenești. Toate ramurile de activitate omenească, toate științele au suferit în decursul timpului o evoluție, deci fiecare dintre ele au o istorie.
Niciuna din științe, sau mai bine zis, niciuna din istoriile științelor, nu pare să fie mai înrudită cu istoria universală ca istoria militară. Războaiele formează canevasul pe care s-a brodat și pe care s-a edificat întreaga istorie universală și tot ele marchează, în general, punctele din scara grafică a evoluției tuturor popoarelor. Deci un tratat de istorie universală, în care să nu se vorbească de războaie, este o poveste fără eroi. Istoria faptelor militare mergând paralel și mână în mână cu istoria celorlalte ramuri de activitate socială, fără îndoială că face parte din istoria universală și nu poate fi concepută separat.”
Da, are perfectă dreptate, fiecare eveniment militar este rezultatul unor aspecte istorice și a avut consecințe istorice, dar reciproca nu este neapărat valabilă. La fel și în cazul istoriei noastre, ea nu face excepție. Ori, pentru a înțelege istoria noastră, a românilor, nu putem face abstracție de istoria noastră militară, mai ales că românii s-au aflat și se află într-o zonă de întâlnire a culturilor și civilizațiilor, predispusă din start la evenimente militare importante. Fiind în calea tuturor răutăților, vorba cronicarului Grigore Ureche, este o minune că mai avem un steag căruia să ne închinăm, spunea Nicolae Iorga. Ori, acest lucru nu ar fi fost posibil dacă nu am fi avut capacitate de luptă, ori istoria militară a românilor este chiar subiectul acestei reviste. Dar nu numai a românilor, ci a întregii planete, deoarece istoria nu este izolată, separată, este universală și are influențe pe toate meridianele.
Referitor la titlu, poate nu este suficient de sugestiv sau incitant, dar este cât se poate de valabil. Să recurgem din nou la scrierile înaintașilor noștri, generalul Constantin Christescu, eroul uitat de la Mărășești. Între strategie și tactică nu există o limită de demarcație, domeniile sunt vecine, însă calcă unul peste altul și de multe ori se suprapun cu totul. Ori, ca să câștige o bătălie și un război, un comandant trebuia să le stăpânească bine pe ambele. Iar despre astfel de bătălii și de războaie va fi vorba în revista noastră, care încearcă să aducă în fața cititorului român multe aspecte mai puțin cunoscute, analize pertinente, pe înțelesul tuturor, ale bătăliilor și războaielor din istoria noastră, dar și din istoria lumii, pentru a învăța din trecut și a fi pregătiți pentru viitor. E suficient să ne uităm în jur, toate popoarele își studiază istoria, dar și istoria militară, atât a lor, cât și a lumii întregi, este o muncă și o dovadă că alții sunt interesați. Dar noi? Și noi suntem interesați, dar încă nu avem suficiente mijloace de informare asupra părții care ne interesează în primul rând, istoria noastră militară. Acest gol dorim să-l umplem prin această revistă, în care veți găsi mari bătălii din istoria noastră analizate în amănunt, date despre gânditorii noștri militari, despre mari generali sau comandanți de oști, despre arme fabricate în România, precum și aspecte geopolitice actuale, de spionaj sau colaterale. Istoria militară universală este și ea bine reprezentată, cu aspecte și influențe asupra evenimentelor istorice majore, inclusiv asupra istoriei noastre naționale. Până la urmă, Tactica și Strategia își dorește să fie o revistă dedicată în primul rând cititorilor ei, de aceea este a voastră, a tuturor celor care sunt interesați de istoria militară românească și universală. Citiți-o și recomandați-o!
Vreau să mulțumesc tuturor distinșilor autori, redactorilor, editurii, colaboratorilor și celor care au fost alături de acest proiect cu gândul și cu fapta, oameni adevărați fără de care această revistă ar fi rămas poate un o idee utopică din categoria Ce bine ar fi fost dacă… Dar, cu toții suntem conștienți că lupta de abia începe, e primul număr, ca să fie și al doilea, e nevoie de aportul cititorilor, care să o aprecieze și să o cumpere. Fără ei, revista nu poate exista. Am ajuns la momentul judecății cititorilor, care vor decide ei înșiși dacă această revistă merită să își continue apariția sau nu.
Poate fi procurată din rețeaua Inmedio sau online de aici.
www.tacticasistrategia.ro
tacticasistrategia@gmail.com
Cristian Negrea
Redactor R.B.N. Press