ROMÂNIA BREAKING NEWS

Prim-ministrul Ludovic Orban se va întâlnește la Bruxelles cu oficiali europeni şi NATO

Prim-ministrul Ludovic Orban se va întâlnește la  Bruxelles cu oficiali europeni şi NATO

Potrivit unui comunicat de duminică al Guvernului, în prima zi a vizitei, Premierul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European, urmată de o serie de întâlniri cu oficiali ai Comisiei Europene, respectiv, cu Michel Barnier, neguţătorul-şef al Uniunii pentru retragerea Regatului Unit din UE, cu Oliver Varhelyi, comisar european pentru vecinătate şi extindere, cu Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, precum şi cu Johannes Hann, comisar european pentru buget şi resurse umane.

În cea de-a doua zi a vizitei la Bruxelles, prim-ministrul Ludovic Orban se va afla la Parlamentul European, unde va avea o întrevedere bilaterală cu David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, urmată de o conferinţă comună de presă.

Totodată, premierul român va semna în cartea de onoare a Parlamentului European şi va participa la reuniunea grupului PPE din Parlamentul European.

Tot în cursul zilei de 8 ianuarie, şeful Executivului român va avea întâlniri cu lideri politici din Parlamentul European, respectiv cu Manfred Weber, preşedintele grupului PPE, precum şi cu lideri ai altor grupurilor parlamentare.

De asemenea, premierul Ludovic Orban va avea, la sediul Comisiei Europene, întrevederi bilaterale cu Margrethe Vestager şi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinţi executivi ai Comisiei Europene, precum şi cu Adina Vălean, comisar european pentru transport.

Programul include şi o întâlnire cu europarlamentarii români, care va avea loc la sediul Reprezentanţei Permanente a României la UE.

Joi, 9 ianuarie, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere bilaterală cu Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene. Cei doi oficiali vor susţine declaraţii comune de presă.

Vizita la Bruxelles include, totodată, întrevederi ale prim-ministrului Ludovic Orban cu Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European, şi Antonio Lopez Isturiz, secretarul general al Partidului Popular European, la sediul PPE.

Tot în cursul zilei de joi, 9 ianuarie, premierul va avea o întrevedere cu Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, urmată de o conferinţă de presă susţinută de cei doi oficiali, şi va participa la un dejun informal cu Mircea Geoana, secretar general adjunct al NATO.

Programul la Bruxelles se va încheia cu vizita delegatei române la NATO.

Din delegaţia care îl va însoţi pe premierul Ludovic Orban la Bruxelles fac parte Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Cosmin Onisii, Cristina Buzasu şi Andi Manciu, consilieri de stat ai prim-ministrului.

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: