ROMÂNIA BREAKING NEWS

PRICIPESA MARGARETA ȘI PRINCIPELE RADU – VIZITA ISTORICĂ ÎN R. MOLDOVA UMBRITĂ DE MÂRȘĂVIA COMUNISTĂ "Moldovenească" ȘI TOTALA LIPSĂ DE REACȚIE A POLIȚIEI Republicii Moldova

PRICIPESA MARGARETA ȘI PRINCIPELE RADU – VIZITA ISTORICĂ ÎN R. MOLDOVA UMBRITĂ DE MÂRȘĂVIA COMUNISTĂ "Moldovenească" ȘI TOTALA LIPSĂ DE REACȚIE A POLIȚIEI Republicii Moldova

Opt simpatizanți comuniști au blocat calea principesei Margareta și principelui Radu din România, care au venit la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău pentru a depune flori.

Simpatizanții comuniști, îmbrăcați în haine închise la culoare, le-au interzis reprezentanților Casei Regale să depună coroana de flori în fața Monumentului lui Ștefan cel Mare, așa cum fac toți cei care vin să se închine Domnitorului.

Simpatizanții comuniști au scandat: „Prințul român în Moldova e străin!”, „Trăiască și-n florească Republica Moldovenească!” și „Afară din Moldova!”.

Vizita_Princiara1

Vizita_Princiara2

Cu toate acestea, principesa Margareta și principele Radu din România s-au închinat la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și au pus coroana de flori mai într-o parte, pentru că în mijlocul construcției arhitectonice se aflau activiștii comuniști.

Publika.md precizează că principesa Margareta a României și soțul ei, principele Radu, efectuează o vizită în Moldova între 7 și 10 octombrie. Reprezentanții Casei Regale vor merge în mai multe localități din țară. Totodată, ei au vizitat Academia de Științe a Moldovei și câteva instituții de învățământ. Miercuri, va avea loc un dineu oferit de vicepreședinții Parlamentului. În ultima zi de aflare în țara noastră, reprezentanții Casei Regale a României se vor întâlni cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu cel al Basarabiei, Petru.

N.R. Printre cei 8-9 manifestanti care au proliferat apostrofări și huiduieli la adresa Cuplului Princiar Român, care a fost însoțit de Ambasadorul României la Chișinău și Atașatul Militar al României, s-a aflat și un anume Muntean împreună cu fratele său. Despre acest Muntean se spune că ar fi de fapt fiul nelegitim al liderului comunist Vladimir Voronin. De remarcat totala lipsa de reacție a Poliției Moldovene care a fost absentă de la incident deși această vizită era una oficială și trebuia să beneficieze de toată atenția și grija autorităților cum este firesc în astfel de cazuri, așa cum au avut grijă în cazul vizitelor  lui Rogozin (Vice ministru al Federației Ruse) și al Patriarhului Kirill de al căror perimetru nu te puteai apropia la mai mult de „jumătate de kilometru”, fiind păziți cu strășnicie de un impresionant dispozitiv de securitate format din agenți sub acoperire, polițiști și forțe speciale gata să intervină în caz că „ospitalitatea cetățenilor de pe strada devenea agasantă”

 Video:

  Lecția de demnitate a emisarilor Majestății Sale Regele Mihai I

Mihai I

 Am privit cu milă creștinească pe istericii cu un drapel aiurea, opt papagali cu ținute tipice structurii represive ascunse a imperialilor răsăriteni, care fiind bine hrăniți, după dimensiunea bojocilor și a burților, cu siguranță și stipendiați adecvat, ca să strige aiurea, în piațeta goală, lozinci caghebiste, au tăiat calea trimișilor ultimului monarh care a fost pe tronul României în granițele sale istorice, cele nehăcuite de un pact rușinos, convenit de Stalin cu Hitler, prin care Basarabia, pământ românesc, a fost ruptă, din nou, din trupul sfânt al țării.

Spre cinstea lor, principesa Margareta și principele Radu de România au avut o conduită europeană, calmă, lucidă, nu au răspuns provocării huliganilor, care doreau cu orice preț să îi umilească.

Partea ridicolă constă în faptul că acești băietani îndoctrinați cu tembelisme estice uită că Regele Mihai I al României nu este considerat nici de președintele Vladimir Putin, nici de premierul Dmitri Medvedev, un inamic al Rusiei, dovadă fiind invitarea sa la parada de 9 mai, din Piața Roșie, din Moscova.

Și atunci, ce forțe …stataliste reprezentau? Pe cele ale bunicului lor, Vladimir Voronin, ce tot mai visează la o reîntoarcere, în glorie, pe tronul prezidențial al celui de-Al Doilea Stat Românesc? Jalnici!

Dacă junii isterici țipau “Prințul român în Moldova e străin!”, atunci și ei, inguidibilii bun de internat la un spital de boli nervoase, erau străini de logica elementară.

Dacă ei strigau “Trăiască și-n florească Republica Moldovenească!”, deci nu Republica Moldova, dovedeau nostalgia clară, față de Republica Socialistă Sovietică Moldovenească, ceea ce ține de un trecut care nu va mai fi nicicând viitor.

Dacă aceiași cetățeni, demni de batalioanele de asalt ale lui Hitler urlau “Afară din Moldova!”, atunci afară din spațiul european al Republicii Moldova trebuie să fie trupele de ocupație ruse, staționate în Transnistria, în așteptarea unei decizii abhaziene, sau osetiene.

Prințul alb al Kremlinului, comicul Dmitri Rogozin a avut parte de o pază sporită, pe timpul ultimei sale vizite la Chișinău, iar acum, brusc, oficiali locali au lăsat buldogii propagandei comuniste să latre în pustiu.

Moștenitoarea tronului României, principesa Margareta, și principele Radu s-au ales nu doar cu huiduieli, dar și cu daruri și multe aplauze. Altețele lor regale au participat, de dimineață, la o reuniune solemnă la Academia de Științe, unde principesa a fost decorată cu medalia „Dimitrie Cantemir”, iar principele a primit în dar cărți. Altețele regale au vizitat și câteva Universități din țară, iar principele Radu a fost și la Mănăstirea Curchi.

Video:

„Academia de Științe a Moldovei, în semn de înaltă prețuire și profundă recunoștință pentru susținerea culturii românești, colaborare fructuaosă cu instituțiile de cercetare și de învățământ superior din Republica Moldova va conferi alteței sale regale Margareta medalia „Dimitrie Cantemir””, a declarat președintele Academia de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca.

Nici principele Radu nu a plecat de la Academie cu mâna goală. „Una dintre cele mai scumpe cărți a Academiei de Științe „Simbolurile naționale ale Republicii Moldova. Din secolul 14 până azi„”, a adăugat președintele Academia de Științe a Moldovei.

Principele Radu a mărturisit că susține parcursul european al Moldovei. „Într-o țară răvășită de chinuri identitare cum este Republica Moldova, familia regală vine să unească nu să dezbine. Toate aceste întâlniri au ca scop aprofundarea democrației și desigur drumul Republicii Moldova către Europa”, a declarat principele Radu.

După aceasta Principele și Principesa au vizitat Universitatea Agrară, unde au fost întâmpinați cu aplauze. Întrucât Regele Mihai a pus bazele Universității Agrare, majestatea sa a primit titlul de Doctor Honoris Causa. Ulterior, principele Radu a vizitat Mănăstirea Curchi.

Principele Radu a vizitat și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Alteța sa a adus cărți despre familia regală și a ținut studenților și o prelegere de istorie.

Surse: publika.md, voxpublica.md,  rbnpress.info

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

One Comment

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: