ROMÂNIA BREAKING NEWS

Pretinsele autorități din stânga Nistrului au o singură regulă: încalcarea frecventă a drepturilor cetățenilor

Pretinsele autorități din stânga Nistrului au o singură regulă: încalcarea frecventă a drepturilor cetățenilor

Libertatea circulației, dreptul la educație și la proprietate sunt în continuare frecvent încălcate în regiunea transnistreană. Asociația Promo-LEX constată într-un raport că în prima jumătate a anului nu au avut loc îmbunătățiri privind situația drepturilor persoanelor din stânga Nistrului. Potrivit unui comunicat de presă al asociației, citat de IPN, cele 33 de posturi vamale ilegale creează piedici pentru exercitarea dreptului la libera circulație, prin obligația de completare a „cărții migraționale”.

Potrivit Promo-LEX, continuă practica menținerii listelor cu persoane indezirabile. Dreptul la educație continuă să aibă numeroase restricții, mai ales atunci când este vorba despre grafia latină. Utilizarea alfabetului latin pentru limba „moldovenească” poate fi pedepsită cu amendă de peste 50 de euro. Liceul „Evrica” din Râbnița este obligat să plătească peste 30000 de euro anual pentru închirierea spațiului.
Locuitorii din raionul Dubăsari rămân fără terenurile lor agricole deja de 13 ani, în timp ce administrația autoproclamată transnistreană a dat aceste pământuri în arendă unor agenți economici locali. Problema dată capătă proporții mari atunci când devine cunoscut faptul că aceste terenuri au o suprafață de 6500 hectare. Promo-LEX constată faptul că, deși președintele Igor Dodon a anunțat că a stabilit o relație amiabilă cu reprezentanții regimului de la Tiraspol, întâlnirile organizate nu au adus abordări concrete.
Reprezentanții Biroul pentru reintegrare, după 50 de întâlniri cu partenerii externi, nu au stabilit un mecanism eficient de observare sau de asigurare a drepturilor omului în regiune. În prima jumătate a anului curent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a emis patru hotărâri privind încălcarea drepturilor locuitorilor din stânga Nistrului, în urma cărora Rusia este obligată să plătească victimelor peste 200000 de euro. Totodată, în urma hotărârii Curții Constituționale prin care au fost declarate ilegale trupele militare staționate pe teritoriul Republicii Moldovei dar controlate de alte state, Tiraspolul a simplificat mecanismul de obținere a cetățeniei autoproclamatei republici nistrene pentru soldații ruși.
Potrivit Promo-LEX, încălcările constatate ar putea fi remediate mai rapid dacă organizațiile internaționale ar pune presiune pe administrația regională pentru ca jurnaliștii, organizațiile neguvernamentale și avocații, inclusiv din partea dreaptă a râului Nistru, să poată activa nestingherit în regiune.
Foto: pretinsele organe de ordine din Transnitria (miliția transnitreană)

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: