ROMÂNIA BREAKING NEWS

Presiuni asupra Tiraspolului și Rusiei! Problema blocadei regiunii transnistrene la granița moldo-ucraineană va fi pusă în discuție în Rada Supremă a Ucrainei

Presiuni asupra Tiraspolului și Rusiei! Problema blocadei regiunii transnistrene la granița moldo-ucraineană va fi pusă în discuție în Rada Supremă a Ucrainei

Problema blocadei regiunii transnistrene la granița moldo-ucraineană – posibilă pârghie pentru presiuni asupra Tiraspolului și Rusiei, va fi ridicată în parlamentul ucrainean, de către deputatul Radei Supreme a Ucrainei – Igor Guz, vicepreședinte al Comisiei pentru Relații Internaționale, informează deschide.md citat de romaniabreakingnewes.ro

Deputatul ucrainean consideră că punctul slab al regiunii transnistrene este contrabanda spre teritoriul ucrainean. Oficialul e de părere că instituirea unei blocade civice – după modelul blocadei Donbasului de către Ucraina – este oportună. „În Ucraina se desfășoară o blocadă civică a teritoriilor DNR și LNR. Este vorba despre contrabanda cu cărbune și produse alimentare care este foarte convenabilă oligarhilor ucraineni, iar veteranii războiului ruso-ucrainean din Donbas blochează acest tranzit”.

Potrivit deputatului ucrainean, corporația Sheriff, care acum deține monopolul puterii în regiunea transnistreană se menține în mare parte datorită contrabandei. „Eu personal voi vizita toate punctele de trecere pe segmentul transnistrean al graniței moldo-ucrainene și voi ridica problema acestor puncte la nivelul parlamentului Ucrainean peste o săptămână. Eu sunt pregătit pentru inițiative comune, pentru instituirea cel puțin a blocadei civice din partea Republicii Moldova și Ucrainei”.

Deputatul consideră că problema privind blocada Transnistriei din partea Ucrainei trebuie să fie principalul mijloc de presiune asupra Tiraspolului și Rusiei.

În luna mai a anului 2016, Igor Guz a fost reținut la intrarea în regiunea transnistreană timp de două ore. „Aflându-mă la Chișinău, am decis să merg în Transnistria pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă diaspora ucraineană de acolo. Nu am fost lăsat să intru în regiune fiind ținut timp de două ore la acel punct de trecere. Am avut o discuție cu reprezentanții KGB-ului transnistrean, care m-au amenințat că voi ajunge în subsoluri din Tiraspol”, a declarat Guz.

Igor Guz a mai declarat că poporul ucrainean respectă decizia cetățenilor moldoveni exprimată prin votarea lui Igor Dodon în calitate de președinte al Republicii Moldova, în pofida declarației făcute de acesta despre apartenența Crimeii la Rusia. Cu toate acestea, Ucraina este interesată ca Republica MOldova să-și păstreze cursul european de dezvoltare.

Tatiana Rotari / Chișinău / RBN Press – 8 martie 2017

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: