ROMÂNIA BREAKING NEWS

Președinții Iohannis și Dodon s-au întâlnit la New-York. Federalizarea RM și Conflictul Transnitrean pe agenda discuțiilor

Președinții Iohannis și Dodon s-au întâlnit la New-York. Federalizarea RM și Conflictul Transnitrean pe agenda discuțiilor
Preşedintele României Klaus Iohannis și președintele Republicii Moldova Igor Dodon, au avut o scurtă întrevedere cu prilejul participării la Adunăriea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Potrivit Agerpres, preșdintele Iohannis a subliniat că drumul european al Republicii Moldova este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi, 
„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat în cadrul întrevederii că, din perspectiva României, drumul european al Republicii Moldova, pe care Bucureştiul îl susţine cu fermitate, este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi. Totodată, preşedintele României a evidenţiat importanţa menţinerii şi dezvoltării Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, ca relaţie specială, strategică şi care trebuie să aibă permanent substanţă”, a informat Administraţia Prezidenţială, prin intermediul unui comunicat.
Potrivit sursei ciate, preşedintele român a abordat şi tema conflictului transnistrean, arătând că România este „direct interesată de evoluţiile privind acest dosar, având în vedere interesele de securitate” ale României.
„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că din perspectiva României, care sprijină soluţionarea acestui conflict cu respectarea frontierelor internaţional recunoscute ale Republicii Moldova, este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova sau altă formulă, care ar afecta vectorul său pro-european”, reiese din comunicat.
Klaus Iohannis a făcut apel la valorificarea patrimoniului comun de istorie, cultură şi limbă română, „care nu pot şi nu trebuie în niciun caz să fie negate sau instrumentate politic” în Republica Moldova.

Președintele Igor Dodon a scris, pe Facebook, că „în cadrul discuțiilor am parcurs întreaga agendă a relațiilor noastre bilaterale. Am subliniat caracterul strategic al cooperării noastre, menționînd faptul că România este cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova”.

”Am adus mulțumiri conducerii României pentru susținerea Republicii Moldova în domenii de interes major și pentru realizarea mai multor programe și proiecte importante, inclusiv in domeniul economic, social, energetic. În context, am reiterat faptul că relațiile cu statul vecin constituie o prioritate pentru administrația prezidențială”, a adăugat Igor Dodon.
Sursa foto- Facebook Igor Dodon

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: