Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a avut miercuri, 18 octombrie a.c., o convorbire telefonică cu Preşedintele Ucrainei, domnul Petro Poroşenko, la solicitarea acestuia. Principala temă de discuţie a fost Legea Educaţiei recent adoptată în Ucraina”, informează romaniabreakingnews.ro citând un comunicat remis presei de către Administraţia prezidenţială
Potrivit sursei citate, preşedintele României și arătat nemulţumirea faţă de adoptarea Legii, care produce efecte negative asupra dreptului la educaţie în limba maternă al persoanelor aparţinând minorităţilor din Ucraina, inclusiv cea română. Preşedintele Iohannis a arătat că, înainte de acest demers, ar fi trebuit să existe o consultare riguroasă cu reprezentanţii minorităţilor naţionale din Ucraina şi cu statele vecine cu care acestea sunt înrudite și a reiterat nemulțumirea părţii române cu privire Articolul 7 al Legii Învățământului din Ucraina, care reduce semnificativ semnificativ drepturile minorităţii române cu privire la asigurarea învăţământului în limba maternă.
Președintele României ia cerut în mod ferm preşedintelui Petro Poroşenko ca statul ucrainean să respecte angajamentele asumate constant faţă de partea română privind respectarea normelor şi standardelor internaţionale relevante în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Preşedintele României a atras atenţia, totodată, că este important că nivelul şi calitatea învăţământului în limba română să nu fie afectate de noile norme şi a evidenţiat că învăţarea limbii oficiale a statului unde trăiesc minorităţile nu trebuie să fie realizată în detrimentul limbii materne a minorităţilor.
În replică, preşedintele Petro Poroșenco -a arătat înțelegător față de preocupările părţii române şi a transmis angajamentul ferm al autorităţilor ucrainene pentru „găsirea unei soluţii la problemele create de adoptarea legii, astfel încât drepturile persoanelor aparţinând minorităţii române de a învăţa în limba lor maternă să nu fie afectate”. Preşedintele ucrainean a asigurat, de asemenea, că Opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea Educaţiei, care a fost solicitată recent de partea ucraineană, va fi respectată.
Preşedintele ucrainean a reluat invitaţia adresată Preşedintelui Klaus Iohannis de a efectua o vizită în Ucraina. Preşedintele României a răspuns că vizita care trebuia să aibă loc în luna octombrie şi care a fost amânată de partea română ca urmare a situaţiei create de adoptarea Legii Educaţiei din Ucraina, va avea loc NUMAI după ce statul ucrainean remediază corespunzător problemele apărute în urma promulgării de către președintele ucrainean a actul normativ menţionat, precizează Administraţia prezidenţială.
Totuși, cu acest prilej, preşedintele Iohannis a reafirmat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări.
Redacția Romania Breaking News amintește că azi, 18 octombrie a.c., întrega suflare românească din regiunea Cernăuți a organizat un amplu protest în fața Administrației de Stat din Cernăuți. Amănunte în articolul: