ROMÂNIA BREAKING NEWS

Povestea lui Vasili Grossman,un evreu sovietic, despre adevar…

Vasili Grossman

Vasili Grossman a fost un corespondent sovietic de război, în al II-lea război mondial. A fost un corespondent de front mai onest, poate chiar onest. A fost de față cînd în aprilie 1944 trupele sovietice intră în Odessa abandonată de armata română. Consemnează cu încîntare imaginea unui oraș care s-a bucurat din plin de binefacerile unei ocupații militare civilizate.

 La părăsirea Odesei și, în general, a Ucrainei de sud-vest, pe care au avut-o în administrație, românii nu au spart nici măcar un geam… Au lăsat totul în stare de funcționare.

Ne-au rămas de la acest Vasile Grossman și însemnări care nu au văzut lumina tiparului în presa militară sovietică. După cîteva decenii, aceste notițe au fost traduse și publicate de doi americani, Antony Beenor și Liuba Vinogradova, autorii cărții A writer at war. Vasilii Grossman, Editura Vintage, 2005.

Despre această apariție editorială ne-a scris dl Ion Ispas, român din America. Textul domniei sale l-am introdus pe site-ul meu. Revin asupra acestui text atît de important, pentru a detașa în chenar însemnarea făcută de Vasile Grossman asupra represaliilor antievreiești de la Odessa.

 Îl citez așadar pe evreul sovietic Vasili Grossman:

“Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni. În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în massă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată.

 

Vasili Grossman Book

Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze. Aceasta se numea pentru el ‘să mergem la împușcat’. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(…)

Dar pînă a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odessa executați în Domanevka a fost de aproape 90.000 de oameni.

 Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România”.

 

Citat memorabil, glorios pentru cauza adevărului. Glosăm pe marginea acestui citat următoarele întrebări:

1) De ce nu apare acest text în lucrările holocaustologilor? De ce nu a fost mediatizat și comentat de angajații Institului care cheltuie banii publici ai românilor pentru cercetarea Holocaustului imaginar din Transnistria?

2) De ce în Raportul comisiei Wiesel nu apare nici o referință la procesul intentat de autoritățile românești din Transnistria criminalilor de la Domanevka?

Cum s-a încheiat acest proces? Unde se află arhiva acestui proces?

3) Existau în Transnistria, sub ocupația românilor, creșe pentru copiii evrei?

De la același Vasile Grossman ne-a rămas și explicația pentru crimele săvîrșite împotriva evreilor din Ucraina: “În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete și moartea a șapte milioane de oameni.(…)

Agenții staliniști au răspîndit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai tîrziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor”.

Așadar, “entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor…”. Acest evreu Vasile Grossman, un evreu bine informat, nu spune niciun cuvînt despre români în relatarea sa, relatare produsă chiar în zilele imediat următoare evenimentelor la care se referă. În schimb, după 60-70 de ani, evreii Radu Ioanid și Jean Ancel, Lya Benjamin și Andrei Oișteanu, alți nemernici, printre care și angajații români ai Institului mai sus pomenit, inventează o vinovăție a românilor: românii i-au omorît pe evreii ucrainieni! Românii au omorît zeci de mii de evrei ucainieni!

De ce această mistificare? Pentru că dacă spui adevărul despre acei evrei ucrainieni, că au fost omorîți de compatrioții lor ucrainieni, atunci trebuie să vorbești și de cei șapte milioane de ucrainieni, despre care toată lumea în Ucraina de azi știe că au fost victimele politrucilor staliniști, majoritar evrei!

Un basarabean care a făcut armata în Ucraina prin 1960, domnul Andrei Sofonea, povestește că localnicii, cînd aflau că este român, imediat comentau cu supărare și indignare atitudinea armatei române care, în timpul ocupației, i-a împiedicat pe ucrainieni să-i ucidă pe evrei după pofta inimii lor.

Ceea ce mi-a confirmat spusele lui Simion Ghinea: în Transnistria satele în care au fost deportați evreii erau păzite nu ca să nu iasă evreii, ci ca să nu intre peste evrei ucrainienii, dornici de răzbunare!

Așadar, dînd vina pe români pentru evreii uciși de ucrainieni, banda de transnistrologi (evrei și români) încearcă să evite un subiect extrem de dureros: cine sînt vinovații pentru moartea cumplită, prin inaniție, a șapte milioane de oameni, de europeni, în plin Secol al XX-lea, în timp de pace?

Nu cumva tot românii?!

N.B: Dacă cifra de 6 milioane, a evreilor morți în Holocaust este contestată, și e contestată pe bună dreptate ca fiind exagerată (din fericire!), cifra de 7 milioane, de ucrainieni, morți din vina lui Stalin, adică a politrucilor acestuia, este o cifră încă necontestată, după știința mea. Din păcate este și o cifră aproape deloc comentată. Cu ce este mai valoros un evreu mort prin gazare decît un ucrainean mort prin înfometare?

Sinistră întrebare! Dar ne obligă să ne-o punem Radu Ioanid și gașca, în măsura în care au inventat, în ultimii ani, și această teză ordinară: în Transnistria, românii au ucis zeci de mii de evrei ucrainieni!

În contrast net cu aceste hecatombe consemnate de Vasile Grossman, dăm printre însemnările sale și de următoarea apreciere: “Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-vest sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației”.

 Consemnare făcută la fața locului, la puțină vreme după ce se încheiase “regimul de ocupație sub români”, cînd impresiile erau proaspete și toată lumea cunoștea subiectul. Ca ziarist, corespondent de front, Vasile Grossman avea de unde să afle adevărul.

Editorii săi, publicîndu-i însemnările în Statele Unite, în cea de mai sus folosesc cuvîntul gentle, tradus pe dl. Ion Ispas prin plăcut. Mai existau și alte cuvinte românești echivalente pentru englezescul gentle, de la care cunoaștem cu toții derivatul gentleman. Acesta să fi fost comportamentul românilor în Transnistria, al unor gentlemani? Majoritatea surselor serioase, credibile, acreditează acest calificativ!

Interesant ar fi de văzut care a fost cuvîntul rusesc folosit de Grossman. Iată o temă de cercetare pentru un holocaustolog autentic, specialist în ceva ce nu s-a întîmplat: holocaustul din Transnistria! Căci nici cuvîntul gentle, englezesc, nici cuvîntul plăcut, românesc, nu se potrivesc cu imaginea curentă a Transnistriei anilor 1941-44, pusă în circulație de propaganda holocaustizantă, la Yad Vashem sau la monumentul Holocaustului din București ori în alte temple ale minciunii.

În schimb, acest cuvînt, această apreciere dată de evreul Grossman situației evreilor din Transnistria ocupată și administrată de români se potrivește cu cele spuse sau scrise despre Transnistria de alți evrei.

Evrei serioși, precum Wilhelm Filderman, Alexandru Șafran, Sigfried Jagerdorf, Leone Blum, Marius Mircu, Barbu Bronștein, Nicolae Minei-Grünberg, Mihail Bruhis, Moshe Carmilly Weinberger, Mizzi Locker, asupra cărora nu planează suspiciunile sau chiar dovezile de sperjur ori minciună, care dau prostul renume al unor Radu Ioanid, Sonia Palty etc. Dimpotrivă. Sînt evrei cu care orice evreu se poate lăuda în fața oricui!

Cu alte cuvinte, prima consemnare despre Transnistria a ziaristului evreu Vasile Grossman, făcută imediat după încetarea ocupației românești, afirmă foarte clar că dacă evreii au suferit în această regiune, nu au suferit din pricina românilor.

Au suferit evreii asupra cărora autoritatea ocupantului român era minimă: evreii localnici, evreii ucrainieni. Ceilalți evrei, evreii aduși din România, aflați sub controlul strict al administrației românești, nu au suferit decît ca oameni, de boli și de neputințele vîrstei, de ravagiile molimilor, care au lovit deopotrivă pe evrei și români. Asta nu se poate numi nici genocid, nici holocaust!

de prof. ION COJA

Leave A Reply