În Federația Rusă există două servicii de spionaj: GRU(Direcția de informații a Armatei), spionajul militar care a apărut în perioada bolșevicilor, existentă în războiul rece și care s-a menținut în aceeași formă și în Rusia după 1990 și Serviciul de Informații Externe, moștenitorul Primei direcții principale a KGB-ului (Comitetul Securității Statului).  În anul 1999, conform decretului președintelui rus, apare în cadrul FSB (Serviciul Federal al Statului) o nouă organizare, sunt create organe ale spionajului extern.  Organele de spionaj extern ale FSB-ului intră în structura Unității de cooperare a informațiilor operative. În special, aici, vorbim despre Direcția a 5-a, care s-a preocupat de anexarea Crimeei și de alte operațiuni toxice în exterior (în special în spațiul exsovietic și proximitatea lui).

Serviciul de informații externe a Rusiei desfășoară acțiunii de cercetate în vederea:
• asigurarea președintelui Federației Ruse, Adunării Federale și a Guvernului a informațiilor de cercetare, necesare pentru adoptarea de decizii în sfera politică, economică, militar-strategică, tehnică-științifică, ecologică;

• asigurarea condițiilor, care să contribuie la realizarea de succes a politicii Federației Ruse în sfera de securitate;
• cooperarea în cazul dezvoltării economice, a progresului tehnico-științific și al asigurării tehnico-militare a securității Federației Ruse.

O variantă a insignei de apartenență la Serviciul de Spionaj GRU

Să luăm scopurile ale GRU ( principala direcție a statului major al forțelor militare a Federației Ruse, instituia principală a ministerului apărării a Federației Ruse și principala instituție a Forțelor Armate a Federației Ruse:
• asigurarea securității și informațiilor de orice nivel președintelui, guvernului, parlamentului li serviciilor secrete pe linie, în scopul adoptării deciziilor aferente.

• contribuirea în acțiuni economice și a dezvoltării progresului dar și asigurarea tehnico-militară a Federației Ruse.

Observăm că obiectivele SVR și GRU se disting în cazul componentei militare. Mitul că între ele ar exista o frontieră clară nu corespunde întru totul realității.
GRU se preocupă nu doar de spionajul militar, ci și de cel politic, cât nu ar părea de straniu, pentru că acesta și-a asumat povara desfășurării războaielor informaționale (hibrid, dezinformare, implicare politică, etc), în cadrul căruia există o direcție specială.

Insigna SVR (Serviciul de Informatii Externe al Rusiei

Scopurile enunțate nu sunt realizabile prin acțiuni directe. Acestea sunt scheme ale unor operațiuni care sunt bine acoperite de alte structuri, pe când acțiunile reale au loc într-un alt loc. În mare parte acestea sunt misiunile diplomatice, reprezentanții cărora dispun de imunitate diplomatică. Prin urmare aceștia acționează deschis, la vedere. În cazul eșecului, ei sunt protejați de imunitatea diplomatică pe care o au, iar spionii sunt pedepsiți doar prin deportare. Evident că acest lucru nu este unul plăcut. Adeseori, se întâmplă ca un diplomat care intră în rotație să i se pun sarcini ca să se expună, pentru a fi înlocuit. Oamenii cred că acesta este, pe de o parte, un eșec al ofițerilor de informații ruși și, pe de altă parte, o operațiune de succes a agențiilor de informații occidentale de identificare și contracarare a agenților inamici. Mulți nu supun atenției că principal scop al unei atare operațiuni ar constat ca să fie expulzați de pe teritoriul Rusiei diplomați ale unor state, pe care Rusia îi consideră „problemă”.

Percepția este una generală: Rusia reacționează conform practicilor diplomatice, adică Moscova nu este culpabilă, ci a fost obligată să reacționeze. Avem ca exemplu elocvent situația din ultimii 5 ani, când multe state au fost declarați persoane non-grata și expulzați sute de diplomați ruși și persoane care se acopereau cu imunitatea diplomatică. Lumea a perceput acest fapt ca pe un mare eșec al serviciilor speciale rusești, doar că puțini au fost aceia care au monitorizat reacția Kremlinului cu privire la evenimentele respective. În astfel de cazuri, când are loc un eșec în masă a spionilor, de obicei cad capete peste capete, ceea ce nu reprezintă un secret, pe când o astfel de situație nu a fost observată la Moscova. Ce înseamnă aceasta? Serviciile secrete rusești, adică SVR ( Serviciul de Informații Externe), Ministerul de externe, GRU(Direcția de informații a Armatei) erau pregătite și că totul decurgea după un scenariu planificat.

De la stanga la dreapta: Valery Gerasimov – Seful Marelui Stat Major al armatei Federatiei Ruse, Vladimir Putin – Presedintele Federației Ruse, Sergei Shoigu – Ministrul Apărării al federației Ruse și Vice-Admiral Igor Kostyukov – Șeful GRU

Spionajul este considerat ca fiind o artă fină dar și o știință. În fapt, activitatea de spionaj reprezintă un război invizibil, în culise și extrem de sofisticat.  Cea mai mare în acest război constă atunci când îți subestimezi inamicul. Supraestimarea acestuia reprezintă la fel o eroare, care poate produce efecte și consecințe nefavorabile. În acest caz putem examina câteva versiuni:

Primo, acceptăm că realitatea nu ne înșală și tot ce am perceput este adevărat, adică un eșec al serviciilor speciale, în special GRU. Numai că tradiția școlii de spionaj rusești își are rădăcinile încă din perioada lui Petru cel Mare și sunt călite, adaptabile, perfecționate, ceea ce ne indică că suntem într-o certă eroare. Un eșec total este imposibil.

Secundo, spionajul rus a desfășurat o operațiune specială complexă, care, în cele din urmă, solicita să-și retragă participanții într-un astfel de mod ca ei să nu fie relevați, să ducă informația sau altceva.  O atare operațiune se desfășoară sub o „acoperire” multi-nivel, ca să nu fie revelat scopul principal.  Un alt factor constă în cel al rotației. Putem presupune că sub masca scandaloasă a eșecului spionilor, serviciile speciale rusești, satisfăcând doleanțele serviciilor speciale a altor state, într-un mod calm își pot repatria agenții și colaboratorii săi prețioși, dar au realizat și o rotație a corpului lor diplomatic. Asupra noilor veniți va exista o atenție sporită doar că ei vor înfăptui chestiuni de acoperire a spionilor reali.

Terțio, în cazul UE și NATO, în special a extinderii alianței, serviciile speciale rusești își propuneau mereu să aibă un „cal troian” în această structură. În acest scop apare veriga slabă din cadrul lanțului țărilor din structură, apoi prin politica relațiilor de prietenie este aruncată nada în formă financiară, tehnologică, militară sau umanitară, înșurubată apoi bine și ulterior este lansat mecanismul „racolării”. Pentru început se cere să fie obținute multiple informații, în ce țară este cel mai favorabil să fie stabilită locația, dezvoltate rețelele, astfel încât să trezească nici un dubiu procesul din țara inamicului, apoi să fie analizată situația, să fie expuse prioritățile, elaborat un plan de acțiuni și etapizat să fie demarat realizarea lui.

Cu obținerea unor astfel de informații și evaluarea situației se ocupă spionajul, excluzând cazurile specifice când Kremlinul decide lichidarea unor oameni. În principal, în această categorie intră transfugii, pe care GRU îi execută ca un avertisment pentru alții, declarând astfel cu voce tare că „trădătorii”, și nu numai ei, pot fi atinși oriunde în lume. Cazul lui Litvinenko și al familiei Skripal este un exemplu clar în acest sens. Aici, serviciile de informații occidentale ar trebui să se gândească – dacă Rusia execută public dezertori prin GRU, atunci de ce această măsură de pedeapsă nu se aplică tuturor. Ori, mulți dintre cei care au dezertat se simt bine în străinătate, scriu cărți, memorii despre specificul activității serviciilor speciale ruse. Într-un fel sau altul, întrebarea rămâne  serioasă și merită să reflectăm.

Este arhicunoscut faptul că scopul principal al Kremlinului constă în promovarea influenței Rusiei atunci când își realizează propriile interese geopolitice într-o anume regiune. Aceste scopuri și obiective sunt desemnate în mod concret în strategiile securității naționale, de politică externă, politică economică, securitate energetică etc., care formează baza securității statului.

Majoritatea comit greșeli atunci când evaluează activitatea de spionaj, pentru că ei consideră că anume serviciile speciale promovează interesele Rusiei, când acestea realmente se ocupă de asigurarea promovării acestor interese. Serviciile speciale doar asigură statul cu informații corespunzătoare și creează situații favorabile pentru activitatea ulterioară a autorităților statului. Ele desfășoară o muncă neagră de tipul „cartoforului” care jonglează cu cărțile, a „magicianului” de la circ, a unuia care înșală non-convențional.

Pentru că atunci când unii își concentrează atenția excesiv asupra activității lor, lucrurile reale au loc într-un alt loc, făcute de alți jucători. Astfel de jucători sunt în special marile companii, care sunt în esență „motoarele” de promovare a intereselor rusești în alte state. Spre exemplu, arhicunoscutele companii „Gazprom”, „Rosnefti”, „Lukoil”, cu ajutorul cărora Kremlinul nu doar că își promovează interesele proprii, ci reprezintă „surse de finanțare” pentru diverse operațiuni speciale începând cu „racolarea” înalților funcționari de stat și care asigură cadrul de lichidare a unor persoane concrete.  Aceste organizații sunt un fel de „casierie neagră”. Acestea nu sunt singurele care dispun de profilul „protectorilor cheiței de la seiful cu bani”.

Pokemon – monstru de buzunar (japoneză).

(va urma)

Continuarea articolului:

Pokemonii Rusiei(II). Ungaria