A încetat să bată inima poetului, publicistului și liderului comunității românești din nordul Bucovinei Vasile Tărâțeanu, anunță bucpress.eu, citat de romaniabreakingnews.ro Vasile Tărâțeanu era membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, membru al comitetului coordonator al Consiliului Național al Românilor din Ucraina.
S-a născut la 27 septembrie 1945 în satul Sinăuții de Jos, raionul Adâncata, regiunea Cernăuți. În anul 1972 a absolvit cursurile Facultății de Litere de la Universitatea din Cernăuți.
În 1989, alături de alți scriitori români din Cernăuți, a fondat Societatea pentru Cultură Română „Mihai Eminescu“. A fost coordonator al Fundației Culturale „Casa Limbii Române” din Cernăuți, redactor-șef al ziarelor „Plai românesc”, „Arcașul”, „Neamul românesc”. A realizat o serie de proiecte menite să păstreze și să dezvolte identitatea culturală și lingvistică a românilor din nordul Bucovinei.
A debutat editorial în 1981 cu „Harpele ploii”. Autor a zeci de volume de poezie, publicistică, monografii culturale și albume. Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România. A organizat trei congrese ale intelectualității românești din regiunea Cernăuţi şi alte manifestări culturale cu semnificații patriotice. A luptat pentru identitatea lingvistică și culturală a românilor din Ucraina. A avut un suflet uriaș, o inimă blândă și calități de luptăror pentru adevărul istoric.
Potrivit bucpress.eu, Gheorghe Tomozei, scria despre Vasile Tărâțeanu că este „un poet român visând România, bolnav de România, un poet exprimat în tot mai puternice poeme înţelepţite de lacrimă…”.
Poetul bolnav de tot ce e românesc a absolvit Facultatea de Litere de la Universitatea din Cernăuți și peste ani a devenit membru de onoare al Academiei Române, președinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți.
A fondat asociații culturale, ziare, a fost membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Scriitorilor Români din Cernăuți.
A scos zeci de cărți de poezie, traduceri, proză, interviuri și monografii culturale. A fost premiat la o sumedenie de festivaluri și concursuri literare.
Marele scriitor basarabean Grigore Vieru scria: „Vasile Tărâțeanu este bradul de munte, iar rășina tulpinei sale nu este altceva decât viața rănită, dar nicicând îngenunchiată pe care o trăiește în mijlocul unor necontenite furtuni istorice”.
Un al scriitor basarabean Nicolae Dabija considera că poetul bucovinean lasă impresia că s-ar trage din stirpea acelor străjeri de odinioară de la margine de ţară, care „urma să se bată şi să ţină piept aproape de unul singur cetelor năvălitoare, până să ajungă la el grosul oştilor voievodale hăt de la cetatea de scaun”.
Vasile Tărâțeanu scria într-un poem că pentru el dragostea de neam și țară, „e ca și dulceața de cireașa amară”. Bolnav de România, bolnav de cultura română și istoria neamului poetul, a pășit în veșnicie, în lumea logosului și al liniștii.