ROMÂNIA BREAKING NEWS

Ploieștiul în timpul Primului Război Mondial

(...) căpitanul Mez Rittmeister, secondat de primarul numit în aprilie 1917, Alexandru Mişu. Guvernatorul Mez intervine dur în discuţia cererilor privind simigeriile, cerând interzicerea funcţionării lor, pe motiv că „din 180 de saci repartizaţi oraşului pe zi de comandamentul german, nu se ajunge şi pentru covrigi şi patiserie”25. La 8 noiembrie 1917, femeile din mahalalele Sfântul Spiridon și Sfântul Gheorghe Nou se revoltă „din cauza pâinii proaste cu miros de mucegai, plină de tărâțe și paie și cu un gramaj mai mic decât cel prevăzut pe cartelă”.26 Situația populației orașului era grea și datorită epidemiilor, arestărilor, deportărilor, terorii. Mișcarea de rezistență a ploieștenilor împotriva regimului impus de administrația militară a statelor din Tripla Alianță a luat și alte forme (înlesnirea evadării din lagăr a unor soldați ploieșteni căzuți prizioneri, sabotarea hotărârii privind refacerea rapidă a rafinăriilor distruse înainte de ocuparea orașului, împotrivirea la rechiziționarea de bunuri casnice, tipărirea de manifeste în tipografia clandestină a lui Emil Nicolau...
Ploieștiul în timpul Primului Război Mondial

În ziua de 15/28 iunie 1914, arhiducele Franz Ferdinand, prințul moștenitor al coroanei austro-ungare, este asasinat la Sarajevo  de Gavrilo Princip (liderul unui grup naționalist sârbo-croat). La 15/28 iulie 1914, intervenția militară a Austro-Ungaria în Serbia  marchează declanșarea Primul Război Mondial.

Pe data de 21iulie/3 august 1914,  România se declară neutră. Decizia Consiliului de Coroană este  transmisă de conducerea primăriei ploieștenilor adunați în număr mare în Piața Unirii.

În acest an,  Ploieștiul avea 57 000 locuitori și o puternică industrie petroliferă.  Societatea Româno – Americană controla 18% din producția de petrol a țării și 23% din capacitatea de prelucrare1.   La 1 aprilie 1916 în oraș funcționau 15 rafinării2.

Efectele conflagrației se fac simțite și în Poiești. De la începutul anului 1916, piața este mai săracă, produsele străine se găsesc mai greu, mobilizarea bărbaților crează probleme în privința forței de muncă, spectacolele și concertele sunt din ce în ce mai rare3.

În rubrica „LOCALE”, săptămânalul „Gazeta Prahovei” din 6 februarie 1916 scrie despre întrunirea muncitorilor  sindicaliști în salonul de vară al berăriei „Victoria”. La ora 5 p.m., sindicaliștii au manifestat pe străzile orașului împotriva războiului, contra speculei ce se făcea cu alimente și a serviciului de asistență medicală de la corporații.

„Gazeta Prahovei” din 6 februarie 1916

Aceeași gazetă  prezintă și comunicatul „Ligei Culturale”4,  din care aflăm promisiunile și presiunie făcute  de consulatul austro-ungar pentru ca  românii  ajunși în România să se reîntoarcă în imperiu în vederea satisfacerii serviciului militar.  Cei  care nu reveneau erau amenințați cu pierderea averilor mobile și imobile și  persecutarea rudelor.

          Comunicatul Comitetului Central al „Ligei culturale” adresat ardelenilor și bucovinenilor stabiliți în regat (inclusiv în Prahova, județ situat la granița cu Austro- Ungaria) se încheia cu îndemnul: „Rămâneți în ocupațiile ce le aveți aici și vă păstrați viața și sănătatea pentru momentul cel mare, când patria-mumă vă va chema  la lupta sfântă pentru binele obștesc al neamului românesc, pentru onoarea și libertatea națională”5

Luând pulsul românilor, la 6/19 august 1916, Gazeta Prahovei scria: „Politica instinctului național este pe cale să   triumfe în mod definitiv”6.   

„Gazeta Prahovei” din 6/19 august 1916

În dimineaţa zilei de 14/27 august, duminică, prin preoţii parohi şi liderii suburbiilor ploieştene, Consiliul oraşului anunţă populaţia că ştiri importante vor fi primite de la guvern. La orele 14, Primăria Ploieştilor (unde “Consiliul comunal” şi reprezentanţii Camerei de Comerţ se aflau în şedinţă comună) aduce la cunoștința populației hotărârea Consiliului de Coroană privind intrarea României în război de partea Antantei, împotriva Austro-Ungariei şi Germaniei7. Colindând străzile orașului, gorniștii anunță decretul de mobilizare a armatei (recrutarea urma să se facă pe principiul teritorial). Cu gândul la eliberarea provinciilor istorice românești – Transilvania, Crișana, Maramureșul, Banatul și Bucovina de sub stăpânirea monarhiei austro-ungare și unirea lor cu patria-mamă,  mulțimea adunată în centrul orașului cântă „Deșteaptă-te române”,   „Pe-al nostru steag”,   „La arme”8.  

„Și iată că a sosit și Ziua sfântă, 15 august, Sfânta Maria și seara, la ora 7, într-o duminică, se trag clopotele  la toate bisericile ” povestește ploieșteanul Theodor Pâslaru în jurnalul său. „Tocmai eram la masă, afară, în curte, cu alți chiriași și cu familiile lor. Când au auzit, femeile au început să plângă, iar noi, bărbații cântam La arme. Frumoasă piesă. În aceeași oră, a fost înmânată declarația de război Austro-Ungariei și atunci au și trecut trupele noastre Carpații și tot în seara aceea, orașul Ploiești a rămas pe întuneric. Iată începutul războiului9.”

La ora 1 p.m., 16 august 1916, un zepelin arunca primele bombe asupra cazărmilor (strada Gheorghe Gr. Cantacuzino) și asupra Gării de sud10. Începând cu ziua de 19 noiembrie 1916, bunurile deținute de supușii Puterilor Centrale și afacerile cu capital german, austro-ungar sau bulgar sunt puse sub sechestru. Supușii germani, austro-ungari, bulgari, turci sunt evacuați în zona Urzicenului din Bărăgan. Unele clădiri mari devin spitale (Liceul Sfinții Petru și Pavel, Palatul Liceului „Despina Doamna”, Școala Germană de Fete11), iluminatul stradal este sistat, locuitorii orașului își camumflează ferestrele.

Liceul Sfantul Petru si Pavel

Printre cei mobilizaţi sunt şi voluntari. Demn de menţionat e şi ajutorul acordat armatei române de Crucea Roşie .

În condițiile ofensivei germano-austro-ungare, guvernele statelor aliate cu România decid distrugerea tuturor instalațiilor industriei petrolifere din Prahova și din județele vecine, pentru a împiedica  inamicul să folosească țițeiul  nostru împotriva Antantei. Acțiunea a fost condusă de colonelul englez Norton Griffiths și a început la 19 noiembrie 1916. Sondele au fost astupate, apoi s-a dat foc tuturor instalațiilor externe12. În Ploiești, ca urmare a incendierii rafinăriilor Aquila, Vega, Păcura Românească, Astra-Română, Oilfields, Standard, Româno-Americană, au ars 600 000 tone de produse petroliere, provocând un dezastru economic și ecologic. Paguba din întreaga regiune petrolieră a Munteniei s-a ridicat la suma de 600 milioane lei vechi13.

  Înfrângerea armatei române la Neajlov – Argeș (29 noiembrie – 3 decembrie 1916) deschide calea armatelor germano-austro-ungare spre București și Ploiești. În zilele de 4 și 5 decembrie 1916  au loc lupte crâncene la trecerea Prahovei. Podurile de la Florești și Dărmănești au fost trecute de trupele române sub tirul  artileriei din divizia a XII-a bavareză. Deși erau inferioare numeric și ca tehnică militară, în luptele    din apropierea  Ploieștiului, Regimentul 7 Infanterie Prahova și Regimentul Mircea nr. 32  Ploiești au încercat eroic să oprească înaintarea trupelor germane.

       În însemnările sale, preotul catolic Julius Weisz, confesorul Diviziei a XII-a bavareză, descrie   împrejurările în care a fost cucerit acest important centru industrial:

„La 5 decembrie – ploaie strașnică. Pe șosea era un adevărat râu de noroi. Românii, căutând să se întărească, îndurau pierderi tot mai sângeroase;  iar luptele la baionetă erau din ce în ce mai crâncene; parcă țineau strâns în mână fiecare înălțime și fiecare pădure. Luptele de urmărire ajung la un punct critic. Dincolo, spre răsărit, pe cerul întunecat de iarnă, stă – ca o ursită rea –  o mare de nori negri, proveniți de la depozitele de petrol care ard în Ploiești. Acesta este cel mai de seamă oraș petrolifer, iar linia ferată de aici e cea mai însemnată. De aceea această masă de morți și de răniți, pe ambele părți ale șoselei…

      La 6 decembrie suntem în împrejmuirile orașului, ale cărui turnuri –  ca o amenințare românească fără nici o putere- se ridică din fumul gros al depozitelor de petrol. Din cer cade o ploaie strașnică. Fumul și funinginea se lasă jos, iar fețele se fac negre ca ale diavolului.” 14

La ora 3 dimineața (6 decembrie 1916), trei salve de tun îi avertizează pe ploieșteni că armata germană este la porțile orașului. Luminile orașului se aprind spre a da de înțeles armatei inamice că Ploieștiul se predă fără luptă. Tot pentru a evita un atac de artilerie, locțiitorul prefectului și un profesor  de limbă germană se deplasează într-o mașină cu steag alb până la marginea de vest a orașului, unde staționau trupele germane. În aceeași zi, la ora 15, în centrul orașului, primarul George  Ionescu și consilierii  predau orașul generalului german Huller, comandantul Diviziei a XII-a Bavareză15.

Instituțiile locale sunt evacuate din sediile lor. În clădirea Prefecturii (Palatul Ghiță Ionescu – azi Muzeul de Artă „Ion Ionescu Quintus”) se instalează generalul Huller; în Palatul Băncii Centrale, Comandamentul militar; în Palatul Primăriei, sediul administrației germane;  în Palatul Tribunalului, poliția militară; în Pasajul Cooperativa, popota pentru soldații Puterilor Centrale.  La Gara de sud,  renumitul restaurant al lui Constantin Dobrogeanu Gherea devine cantină militară. Cei mai mulți soldați din armata de ocupație sunt încartiruiți în clădirile Garnizoanei Ploiești. Proprietarii  de case erau obligați să primească în gazdă  soldați germani16.

Palatul Ghiță Ionescu (Muzeul de Artă „Ion Ionescu Quintus”

Școala de pe strada Dimitrie Bolintineanu devine lagăr pentru prizonierii români17. Este introdus calendarul gregorian.

La 15/28 decembrie 1916 Consiliulul Comunal este înlocuit  de un Sfat Cetățenesc, prezidat de primarul Gheorghe (George) Ionescu și format din opt consilieri,  23 cetățeni germanofili și câțiva  negustori18.

Pentru a repune în funcțiune sondele de petrol și a repara instalațiile de rafinare sunt mobilizați inginerii și tehnicienii rămași în oraș, iar bărbații de peste 16 ani sunt obligați să se încadreze în muncă19. În 1917, ocupanții au extras din Valea Prahovei  666 841 tone de țiței, iar în anul următor –  917 921 tone („Statistica industriei extractive”, 1938, p. 27). Pentru transportul produselor petroliere spre Germania, în anul 1917 se construiește conducta Ploiești – Jilava (Daia-Giurgiu) 20.

Lângă Ploiești, germanii transformă Mănăstirea Ghighiu în fabrică de conserve, distrugând chiliile și alungînd călugării (biserica mănăstirii, monument istoric,   fusese pictată de Gheorghe Tatarascu în anul 1866).

      Fiind un important centru  petrolier și feroviar, Ploieștiul a fost vizitat de feldmareșalii August von Mackensen (6 ianuarie 1917) și Eric von Falkenhayn (8 februarie 1917).

Mackensen (6 decembrie 1849 – 8 noiembrie 1945) era la începutul  războiului   comandantul corpului 17 de armată. A avut un rol important în obținerea  victoriei împotriva armatei ruse la Tannenberg (23-30 august 1914). La 2 noiembrie 1914 a preluat de la generalul Hindenburg comanda armatei a IX-a germane, iar  în 1915 , conducerea armatei a XI-a, care acţiona în Galiţia. Pe 22 iunie1915 a fost avansat la gradul de mareşal. În toamna anului 1915 preia conducerea unui nou grup de armate, compus din armata a XI-a germană, armata a III-a austro-ungară şi armata I bulgară, care acţiona contra Serbiei.

August-von-Mackensen

Din anul 1916, Mackensen acţionează împotriva României, învingând armata română  la Turtucaia (1-6 septembrie 1916). Este numit guvernatorul militar al României ocupate de germani. În august 1917 a fost  învins în bătălia de la Mărăşeşti de către generalul Eremia Grigorescu21.

G-ral. Eremia Grigorescu

Sursa foto dmru.mapn.ro

      Eric von Falkenhayn (1861-1922) a fost ministru de război (1913-1915), şef al Statului Major General (1914-1916), comandant al Armatei a 9-a din Transilvania (septembrie 1916 – mai 1917), comandant al grupului de armate din Palestina (iulie 1917 – februarie 1918) şi comandant al Armatei a X-a din Lituania (1918 – februarie 1919).  Falkenhayn este comandantul german care n-a reușit să evite eşecul operaţiunii de la Verdun. De menționat lucrarea  feldmareșalului, intitulată  „Campania Armatei 9-a împotriva Românilor şi Ruşilor 1916/17”.22

Așa cum era de așteptat, după ocuparea Ploieştiului, armata germană, austro-ungară  şi turcă a instituit starea de asediu şi Legea marţială.

Din martie 1917, primarul George Ionescu este înlocuit  cu germanofilul Alexandru Mișu, mare proprietar, membru al Partidului Conservator23.

Populaţia suferă din cauza rechiziţiilor făcute de ocupanţi. Trupele austro-ungare văd în rechizițiile de război un pretext de a-i jefui pe localnici. Alimentele de bază sunt cartelate. Din cauza perturbării activităţilor obişnuite, nemulţumiţi, simigiii din Ploieşti, printre care Stere Lamos, Dumitru Papahrono-Jan et Bercu reclamă Consiliului cetăţenesc faptul că, deşi plătesc dările şi achită chiria prăvăliilor, nu sunt lăsaţi să lucreze24.

Consiliul cetăţenesc era format însă din cetăţeni germani sau progermani şi austro-ungari şi practic era condus de căpitanul Mez Rittmeister, secondat de primarul numit în aprilie 1917, Alexandru Mişu. Guvernatorul Mez intervine dur în discuţia cererilor privind simigeriile, cerând interzicerea funcţionării lor, pe motiv că „din 180 de saci repartizaţi oraşului pe zi de comandamentul german, nu se ajunge şi pentru covrigi şi patiserie”25.

La 8 noiembrie 1917, femeile din  mahalalele Sfântul Spiridon și Sfântul Gheorghe Nou se revoltă „din cauza pâinii proaste cu miros de mucegai, plină de tărâțe și paie și cu un gramaj mai mic decât cel prevăzut pe cartelă”.26

Situația populației orașului era grea și datorită epidemiilor, arestărilor, deportărilor, terorii. Mișcarea de rezistență a ploieștenilor împotriva regimului impus de administrația militară a statelor din Tripla Alianță a luat și alte forme (înlesnirea evadării din lagăr a unor soldați ploieșteni căzuți prizioneri, sabotarea hotărârii privind refacerea rapidă a rafinăriilor distruse înainte de ocuparea orașului, împotrivirea la rechiziționarea de bunuri casnice, tipărirea de manifeste în tipografia clandestină a lui Emil Nicolau)27.

Pe perioada ocupației au fost luate și măsuri agreate de  populație: redeschiderea școlilor (în aprilie 2017, școlile primare și Liceul de băieți, în septembrie – celelalte școli), pedepsirea comercianților care nu respectau prețurile maximale, măsuri împotriva celor care vindeau produse pe piața neagră, instituirea de pedepse – amenzi sau închisoare –  pentru locuitorii  care maltratează animale (altă ordonanță prevedea însă împușcarea câinilor fără stăpân, din cauza înmulțirii  cazurilor  de turbare)28.

         Pe data de 22 noiembrie/5 decembrie 1917 la Brest-Litovsk se semnează armistițiul ruso-german. Rămasă singură pe frontul de răsărit, la 26 noiembrie/9 decembrie1917, în orașul Focșani, România  încheie armistițiul cu Puterile Centrale.    

          La 5/18 martie 1918 cele două părți semnează la Buftea Tratatul preliminar de pace, iar la 24 aprilie/7 mai – tratatul final. În ziua de 9 martie 1918, Regimentul 7 Prahova primește ordin de deplasare în Basarabia spre a contracara acțiunea trupelor revoluționare ruse29.

După încheierea păcii de la Buftea, în Ploieşti  încep să apară demobilizaţii şi familiile refugiate. Întors din refugiu, Marius D. Danielopol (ca mulţi alţi locuitori refugiaţi) găsește casa şi magaziile distruse30.

          La 24 octombrie/6 noiembrie 1918, guvernul Alexandru Marghiloman  demisionează. În ziua de 27 octombrie/9 noiembrie, noul guvern condus de generalul Constantin Coandă adresează un ultimatum trupelor de ocupație, cerându-le să părăsească teritoriul României.     

Noaptea, trupele germane și aliații lor părăsesc în grabă Ploieștiul.  După doi ani și 15 zile de ocupație, orașul redevenea liber.

A doua zi (10 noiembrie), românii sunt înștiințați că regele Ferdinand a decretat din nou mobilizarea armatei.

          La 29 octombrie/11 noiembrie 1918, Puterile Aliate și Germania semnează în Franța armistițiul care marca încetarea ostilităților.

          Pe 12 noiembrie, învățătorul Dumitru I. Nicolescu este numit primar (la sfârșitul lunii decembrie această prestigioasa funcție va reveni lui Ion Ionescu Quintus, fiul lui Ghiță Ionescu  – fost primar, deputat și senator  liberal) .

După două săptămâni, Regimentului 7 Prahova  și Regimentul 32 Mircea, formate numai din prahoveni,  erau primite de locuitorii orașului cu  ovații la întorcerea în cazărmile lor31.            

În urma participării României la Marele Război,  mulţi soldaţi ploieșteni și prahoveni  şi-au pierdut viaţa, au fost răniţi ori luaţi prizonieri.

După trecerea frontierei în Ardeal, la 16 august 1916, în luptele de la Satu Lung s-a înregistrat prima jertfă românească pentru întregirea neamului, sergentul prahovean Rotilă Coman32.   

Numele altor eroi prahoveni s-au ridicat de pe cruce pe monumente înălțate de sculptorul ploieștean Themistocle Vidali în multe localități din județul Prahova ( Măneciu-Pământeni, Puchenii Moşneni, Puchenii Crainici, Pietroşani, Poiana Vărbilău, Măgureni, Râncezi, Homorâci, pădurea Hârsa, Floreşti, Bucov)33.

După război, ploieşteanul Gheorghe Paxinos a donat municipalităţii o clădire şi bani pentru ajutorarea copiilor orfani. Propunerea ca una din străzile cartierului ploieştean Bereasca să poarte numele fiului său, decedat în teribila conflagraţie, a fost aprobată de Consiliul Municipal34.

Pentru a cinsti memoria prahovenilor căzuţi la datorie, încă din anul 1916 în Ploiești s-a înființat  Cimitirul Eroilor,  cu o suprafață de 1,48 ha. În el au fost înmormântați și militari ruși, germani, austrieci, turci, unguri.

Cimitirul Eroilor din Ploiești

Eroi ai armatei române – Cimitirul Eroilor Ploiești

Întru înveșnicirea amintirii celor 19 medici și farmaciști căzuți eroic în lupta pentru reîntregirea țării, din inițiativa Cercului medico-farmaceutic  din Poiești și județ, în curtea  Spitalului Schuller a fost ridicat Monumentul Eroilor Sanitari.

Monumentul Eroilor Sanitari – Ploiești

Bustul lui Al. Zagoriț (cimitirul Viișoara), realizat de sculptorul Frederic Stork (1923), pare un străjer al amintirii. Arhitectul ploieștean a luptat cu Regimentul 52 în Dobrogea și a căzut la atacul poziției bulgare de la Amzacea, în apropiere de orașul Constanța.

Bustul lui Al. Zagoriț (cimitirul Viișoara)

În iulie 1918, de „Ziua Sfinților”, are loc la Ploiești parastasul pentru luptătorii prahoveni căzuți în război, urmat de un impresionant pelerinaj la Cimitirul Bolovani35.

Ziua 4 mai 1919 e marcată de manifestația de lângă Statuia Libertății, pentru cinstirea eroilor care au contribuit la formarea României Mari. Discursul colonelului Caracaș, erou la Mărășești, i-a emoționat pe ploieșteni36.

La 9 iunie 1921, cu prilejul comemorării cărturarilor prahoveni care s-au jertfit pe câmpul de luptă, profesorul de istorie Gheorghe Zagoriț spunea: „Apărând munții și apărând Dobrogea, acea vale a durerii dintâi, unde s-a îngropat atâta tinerețe românească, mai apoi sărind ca leii în întâmpinarea lui Makensen”,voi ați făcut ca faima neamului românesc să răzbată în cele patru margini ale pământului”37.

Note

1.Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, Istoria Ploieștiului în date, Editura Ploiești-Mileniul III, 2010, p.167;

  1. Ibidem, p. 175;
  2. Lucian Vasile, Ploieștii în Marele Război 1916-1918, AEDU, București, 2017, p. 18;

4.Gazeta Prahovei, 6 februarie 1916, articolul „Către ardeleni și bucovineni” ;

  1. Idem;
  2. Gazeta Prahovei, 6 august 1916, articolul „Rusia și Bulgaria” ;
  3. 7. Ioan Groşescu, Mahalalele Ploieștiului, Editura Karta-Graphic, Ploiești, 2008. p. 133;
  4. Mihai Rachieru, Din hrisoave adunate, Editura Scrisul Prahovean, 2014, p. 324

9.Theodor Pâslaru,  „Povestiri și istorisiri din trecut” (volum îngriit de Traian D. Lazăr și Constantin Dobrescu), Editura junimea, Iași -2017;

  1. Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, op. cit., p. 175;
  2. Lucian Vasile, op. cit, pp. 21, 22; Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, op.cit., p. 176;
  3. Constantin Chirițescu, Istoria Războiului pentru întregirea României, vol. II, Editura Karta – Graphic, Ploiești, 2014, p.p. 245, 246 ;
  4. Ion Baicu, O istorie economică a românilor în epoca modernă 1821-1918, Editura Universității din Ploiești, 2000, p. 222; Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, op. cit., p.176;
  5. Revista Muscelul Nostru, Anul I, 7 decembrie 1929 (în Monografia orașului Ploești, Ediția 2002, pp. 516, 517) ;
  6. Lucian Vasile, op.cit., p. 43;
  7. Ibidem, p. 51;
  8. Constantin Chirițescu, op. cit., p.51;
  9. Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu și Mihaela Sandu, op. cit., p 176;
  10. Lucian Vasile, op. cit., p. 57;
  11. Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, op.cit., p.176;

21.www.afaceriardelene.ro/altepagini/referat-august-von-mackensen;

  1. Dorin Stănescu, „Cronicar prin memoriile Marelui Război. Generalul care ne-a oprit ofensiva din Ardeal”, Blogurile adevarul.ro (6 decembrie 2016) ;
  2. Constantin Chirițescu, op. cit., 2014, p. 68;
  3. Ioan Groşescu, op. cit., Groşescu, p. 138 ;
  4. Ibidem, p. 140;
  5. Lucian Vasile, op.cit., p. 79;

27.Ion Șt. Baicu, Din istoria social-democrației din județul Prahova, Editura Prahova, Ploiești, 1996, p. 245, 246;

  1. Lucian Vasile, op.cit., p.p. 69, 78,79;
  2. M. Sevastos, op. cit., p. 494;
  3. Ioan Groșescu, op.cit., p.146;

31Ibidem,  p.151;

  1. M. Sevastos,op. cit., p. 493;
  2. Nicolae Petrescu-Redi, Maria Petrescu, Pe drumuri de istorie prahoveană, Editura Printeuro, p. 67;
  3. Emilia Luchian, Fereastră în timp. Orașul Ploiești în 1928, Editura Scrisul Prahovean, 2010, p.27.
  4. 35. Marian Chirulescu, Gheorghe Marinică, Oana Dinu, Mihaela Sandu, op. cit.,  178
  5. 36. Ibidem, p. 38
  6. 37. Mihai Rachieru, op. cit., 325

 

 

Fotografii

1.Gazeta Prahovei, 6 februarie 1916 ;

2.Gazeta Prahovei,  6 august 1916 ;

3.Feldmareșalul Eric von Falkenhayn  -adev.ro/ohrdvu  (6 decembrie 2016);

4.Feldmareșalul August von Mackensen (infosud-est, 22 iulie 2015) (EnciclopediaRomaniei.ro);

5.Generalul Eremia Grigorescu   (EnciclopediaRomaniei.ro);

6. Palatul Ghiță Ionescu . Foto: N. Petrescu -Redi;

7. Liceul Mihai Viteazul.    Foto: N. Petrescu -Redi;

8, 9, 10.Cimitirul Eroilor, Ploiești.   Foto: N. Petrescu -Redi;

11. Cimitirul Viișoara, Ploiești. Bustul lui Al. Zagoriț . Foto: N. Petrescu -Redi;

12.Monumentul Eroilor Sanitari , Ploiești.   Foto: N. Petrescu -Redi.

                             Nicolae Petrescu – Redi  – romaniabreakingnews.ro

Articol realizat ca parte din activitatea Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina filiala Ploiești, de promovare a istoriei României

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: