ROMÂNIA BREAKING NEWS

Pericolul Moscova-Berlin – alianța născută din complexul singurătății

La ce să ne așteptăm de la Berlin astăzi, după 75 de ani de la semnarea Tratatului Molotov-Ribbentrop, dacă experții germani numesc „văicăreală” urmările acestui pact pentru România? „Consecințele Tratatului Hitler-Stalin sub forma de discurs al victimei în România”, adică o lamentație pe fondul cedării Basarabiei și Bucovinei, a fost în 2009 titlul unei dezbateri la Universitatea din Leipzig. Această traumă națională a românilor ar fi așadar, în conceptul de „pax germanica”, o ipocrizie și un bocet nefondat. În ceea ce-l privește, Berlinul pretinde că dreptul la propria istorie aparține exclusiv hegemonului.

Armata germană și cea rusă își dau mâna… pentru împărțirea Poloniei

Deși URSS, sub Gorbaciov, s-a dezis formal de infamul pact, Berlinul a evitat până în zilele noastre condamnarea lui. Interesant doar că în Europa reapare astăzi teama de alianța ruso-germană. Fără a-și face complexe pe urma unor traume ale trecutului, Berlinul este tot mai preocupat de construirea noului său rol în lume. Și cum ar putea Germania să debuteze pe parchetul politicii mondiale și să depășească imaginea unei simple puteri regionale sau economice?

Semnarea Pactului Ruso-German 1939

În căutarea unui nou statut al Berlinului în lume, poziția de aliat al Americii devenise din ce în ce mai incomodă. Instrumentarea unui fals conflict sau non-conflict oferă cel mai bun prilej pentru a facilita ascendentul Germaniei la nivel mondial. Pentru aprinderea motorului german de mare putere politică este însă nevoie de o igniție intensă pe care nu o poate oferi decât Rusia. Prin regizarea bine cântărită a decuplării Europei de America, servită audienței prin gălăgioasa critică a Berlinului în urma interceptărilor (de altfel reciproce) între prieteni, observăm că trecerea de la adolescență la maturitate politică a Germaniei nu funcționează fără pierderi colaterale.

Rețeta „Merkel si poporul rus libertatea ne-au adus” este cât se poate de simplă: se alege o țară tânără, dependentă de Rusia, dar totuși cu o imagine de aspirant la occidentalism, multietnică și cu risc limitat de contagiune în zonă. Ghinionul Ucrainei, ca și cel al Greciei, iar mai înainte al defunctei Iugoslavii, este de a fi tolerat experimente de ascensiune politică ale Germaniei, pentru ca Berlinul să aibă prilejul să-și proiecteze în fața lumii o politică tot mai ambițioasă.

Referindu-ne mereu la Tratatul Molotov-Ribbentrop din 1939 riscăm să pierdem din vedere motivele complexe de apropiere ale acestor două mari puteri europene. Izolarea Germaniei, dar și a Uniunii Sovietice după Primul Război Mondial a creat cele mai favorabile condiții pentru această alianță nefastă, așa cum s-a întâmplat în 1922 prin Tratatul de la Rapallo – spre surprinderea marilor puteri occidentale, Germania este primul stat din lume care recunoaște Rusia Bolșevică, iar Moscova își deschide porțile pentru produsele și tehnologia germană. Situația economică și politică după Primul Război Mondial a fost predestinată pentru o astfel de alianță, dat fiind faptul că modul prin care America și Franța s-au impus în Europa prin Tratatul de la Versailles nu a fost agreat nici de Berlin, nici de Moscova.

Noua arhitectură de pace în Europa după război a urmărit din perspectiva diplomației germane și sovietice remedierea greșelilor făcute la Versailles și înlăturarea izolării lor. Iar de la Rapallo la Molotov-Ribbentrop ne mai desparte doar un mic pas, Tratatul de Prietenie de la Berlin din 1926, care a exprimat trecerea de la solidaritatea între două state izolate la ambițiile lor pe plan extern de a-și aservi Europa. Așadar carantina simultană impusă Uniunii Sovietice și Germaniei a creat un focar de insecuritate în Europa de care nu ne putem feri până în zilele noastre. Excepționalismul, anticapitalismul si antiamericanismul german cultivat de Hitler nu putea identifica pe plan mondial un aliat mai bun decât Uniunea Sovietică, un alt dușman de clasă politică și economică al Americii. Imaginea Germaniei greu de deslușit este expresia poziției centrale în Europa care o obligă pe de o parte la o colaborare cu vestul, dar și cu estul continetului, iar pe cealaltă parte impune totodată și o politică de „Sonderweg” (cale aparte), mereu în contratimp cu aliații și diferită de așterptarile partenerilor. Iar noi ce concluzii putem trage din angajamentul Germaniei astăzi în Ucraina? Sindromul singurătății atât al Berlinului, cât și al Moscovei sunt expresia dorinței de neînrolare în structurile politice, economice și juridice pe plan mondial, bine defintite prin standarde anglo-saxone.

In concluzie, efectele izolării Germaniei și a Uniunii Sovietice în prima jumătate a secolului al XX-lea sunt identice cu aspirațiile la un „Sonderweg” politic diferit de restul lumii din zilele noastre, riscul la nivel mondial fiind probabil mai mare decât scenariul uncrainean. Ironia sorții este că exact lipsa propriei istorii pe plan politic, în mod normal o critică adusă lumii noi, se potrivește mai degrabă Germaniei și Rusiei. Lipsa propriei istorii – în acest context nefiind definită atât de vechimea culturii acestor două popoare cât de nesiguranța și stângăcia pe parchetul politicii mondiale – și parvenitismul politic generat de un belșug trecator sunt adevaratele motive de îngrijorare pentru întreaga planetă. O uniune din singuratate. Artificialitatea statului german înființat doar la 1872, născut din condeiul lui Bismarck, fără posibilitatea de ascensiune mondiala într-o lume deja împarțită, nu putea să gasesasca un numitor comun decât cu un aliat de asemenea încă nedefinit, însă cu o întindere teritorială mai mare decât toate coloniile la un loc.

Vladimir Putin – Angela Merkel

Din cautarea cu obstinație a unei politici proprii, a unei definții limpezi și a unui profil vizibil, Germania a făcut până în prezent, prin relația cu Rusia, mai mult rău decat bine. De aceea, se impune prudență față de pacifismul german! Doar tot dintr-un avânt de pacifism l-au dus nemții pe Lenin în Rusia ca, printr-o Revoluție, să înceteze războiului în estul Europei! Și așa s-a ales Germania cu un aliat fidel, iar noi nu ne-am mai dorit decât să ne păzească nemții de ruși. Un plan magistral!

Autor:RADU GOLBAN /voxpublica.realitatea.net

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: