ROMÂNIA BREAKING NEWS

Partidului Comunist din R.Moldova se află în spatele referendumului separatist ilegal din Gagauzia!!!

Vladimir Voronin

PCRM-ul  lui Vladimir Voronin sprijina separatismul GAGAUZ

Un reprezentant al Partidului Comunist din R.Moldova recunoaste ca partidul sau se află în spatele referendumului separatist ilegal din Gagauzia.

Ieri, invitații emisiunii „În profunzime cu Lorena Bogza” deputatul PLR, Valeriu Saharneanu, deputatul PCRM, Grigore Petrenco și deputatul PLDM Vadim Pistrinciuc au dezbătut problema referendumului inițiat de liderii separatiști de la Comrat.

Și V. Saharneanu și Vadim Pistrinciuc au demonstrat cu argumente pertinente caracterul ilegal al acestui referendum, în spatele căruia, potrivit lui Saharneanu, stă „o politică pro-rusă, bine stabilită în regiune”, scrie timpul.md.

În intervenția sa telefonică, președintele Curții Constituționale Alexandru Tănase a precizat ca ințiativa găguzilor nu se încadrează în limitele legii deoarece o regiune autonoma nu se poate implica în probleme ce țin de politica externa a statului.

În replică, logoreicul activist comunist a declarat cu aplomb bolșevic și într-un dispreț total față de lege că, indiferent ce vor întreprinde autoritățile centrale ale statului, referendumul va avea, totuși, loc.

Luându-l gura pe dinainte, Petrenko a spus ceea ce ascund cu grijă comuniștii: chiar dacă referendumul e anticonstituțional și nu are valoare juridică, noi îl vom organiza totuși, pentru că – fiți atenți! – „noi avem nevoie de rezultatele lui…”. Pentru ce au nevoie? E clar pentru ce: pentru propagandă de partid și electorală! Ca să poată trâmbița și aici, dar și în exterior că „găguzii au decis în cadrul unui referendum că nu vor în UE, ci în Uniunea vamală…

Tot pentru propagandă au avut nevoie ieri comuniștii să discute în parlament despre situația presei din R. Moldova.

Slavă Domnului că de data aceasta deputații din majoritatea parlamentară n-au înghițit nada.

 

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.