Președintele interimar de la Kiev, Olexandr Turcinov, a dispus crearea unui grup de lucru pentru pregătirea ‘de urgență’ a unei noi legi în domeniul utilizării limbilor minorităților în Ucraina, informează Agerpres cu referire la agenția de presă Unian.
Turcinov a cerut ca în grupul de lucru să fie cooptați lingviști, filologi, specialiști în probleme sociale pentru pregătirea unei astfel de legi, care, a subliniat el, se impune ‘de urgență’, avându-se în vedere speculațiile care se vehiculează în jurul acestei probleme.
Noua lege ‘Despre limbă’, a mai declarat Turcinov, trebuie să fie, spre deosebire de precedenta, una ‘echilibrată’. ‘Se va ține seama de interesele Vestului și Estului Ucrainei, ale tuturor grupurilor etnice și ale minorităților naționale’, a afirmat Olexandr Turcinov, care îndeplinește și funcția de șef al Radei Supreme (parlamentul ucrainean).

Președintele parlamentului ucrainean Oleksandr Turcinov – presedintele interimar al Ucrainei foto:dcnews.ro