ROMÂNIA BREAKING NEWS

Un succes al cinematografiei românești! OCTAV, cel mai mare număr de spectatori pentru un film românesc în 2017, la o săptămână de la lansare

Un succes al cinematografiei românești! OCTAV, cel mai mare număr de spectatori pentru un film românesc în 2017, la o săptămână de la lansare

Filmul românesc OCTAV, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, a adus în cinematografe, după primul weekend de la lansare, 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel singurul film românesc care a adunat atât de mulți spectatori în sălile de cinema, în 2017, doar după primul weekend.

Posterul filmului Octav

Filmul a intrat în cinematografele din toată țara vineri, 6 octombrie 2017.

Povestea lui Octav (interpretat magistral de Marcel Iureș), care își retrăiește momentele cheie din trecutul său (de la jocurile copilăriei sau prima dragoste, până la amintirile dureroase legate de familia sa), prin prisma conștiinței unui om în vârstă de 84 de ani odată cu reîntoarcerea la casa părintească, a declanșat o serie de emoții și nostalgii în sufletul spectatorilor:

„Nu mai știu când m-a mai emoționat atât de tare un film! Am ieșit din sală mută, alături de alți spectatori muți de emoție, de bucurie, de frumusețe! Vă mulțumim!” Alina Budica

„Unul din cele mai frumoase filme văzute de noi, la cinema.” Roxana Florea

„Un film care îți răscolește toate simțurile! Muzica un regal!” Grosanu Sanda Elena Maria

„Actori excepționali și cea mai bună imagine pe care am văzut-o vreodată la un film românesc! Plus o coloană sonoră de vis…” Mădălin Guruianu

„Un film care merită revăzut pentru imaginile și pentru muzica lui, pentru arta actorilor, dar, mai ales, pentru ecoul pe care îl creează în fiecare suflet. Cine n-a dat uitării copilul din sufletul său, va simți povestea ca pe una personală.” Corina Diana

Pentru că așa cum spunea și Marcel Iureș: ”Octav e o poveste cu oameni, cu un om în care se recunosc toți oamenii de pe pământ. Este o poveste profund umană, acesta fiind și motivul principal pentru care am fost atras să joc în acest film. Avem nevoie de astfel de povești”.

Trailerul filmului OCTAV, creat de Good Hands, poate fi urmărit aici: https://youtu.be/pJ5EoVp0okw

Din distribuția filmului fac parte: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Vlad Rădescu, Maria Obretin, Ioan Andrei Ionescu, Alessia Tofan, Eric Aradits, Ștefan Velniciuc, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu și mulți alții.

Lung-metrajul, clasificat cu AG (Audiență Generală), este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi. Scenariul este semnat de Serge Ioan Celebidachi și James Olivier, coloana sonoră este compusă de Vladimir Cosma, iar imaginea poartă semnătura renumitului Blasco Giurato.

Mai multe detalii despre filmul OCTAV se găsesc și pe Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filmul.octav

Finanțatori: Cinema City, OMD Romania, Mediaedgecia, Mediacom, Mindshare, Nestle, Zambeste Romania – powered by GSK, Orange, Procter and Gamble International Operations SA, Catena, eMAG, Timisoreana, Hochland, Boiron, Mars Romania, Terapia, Chio, NutLine, Carrefour Romania, Persil, La Strada, Philadelphia, Edenia, Corso, Media Trade Services, Provident Financial, Silva, Tymbark Maspex, Hornbach, Caroli, Noriel, Brico Dépôt, Pepsi, Toortitzi, Hervis Sport&Fashion, Engie, Metro Cash&Carry, BRD- Groupe Société Générale, Scandia Sibiu, Borsec, Praktiker, Ferratum, MediaVoice MT, Univer, Spoon Media, Raiffeisen Bank, Sendo, Frosta, Croco, Media Tour MV, Coseli, Sanador.

Partener media principal: Pro Cinema

Parteneri: Humanitas, Regiotrans, Cărturești, Muzeul București, Diverta

Parteneri media: Europa FM, Evenimentul Zilei, Agerpres, Burda Romania, Revista Cariere, Romania Liberă, Revista Tango, Revista Forbes, Blue Air Magazine, Revista Sinteza, Dilema Veche, Observator Cultural, Cotidianul, Suplimentul de Cultură, Historia, Q Magazine, Bucureștii Vechi și Noi, Literatura de azi, hotnews.ro, larevista.ro, cinema.ro, eva.ro, life.ro, blogatu.ro, ralucauluiteanu.eu, liternet.ro, romaniapozitiva.ro, sfatulparintilor.ro, roportal.ro, garbo.ro, catchy.ro, manager.ro, B-critic.ro, cinemarx.ro, movienews.ro, aarc.ro, cinefiluldeserviciu.ro, cinemator.ro, cinefan.ro, filme-carti.ro, a7arta.ro, pedagoteca.ro, lapunkt.ro, artout.ro, nighton.ro, raftulcuidei.ro, europunkt.ro, iqool.ro, playu.ro, autentici.ro, romaniabreakingnews.ro, stirifeldefel.ro, calendareevenimente.ro, idealmariaj.ro

romaniabreakingnews.ro

Opiniile exprimate în aceast articol aparţin autorului şi nu reflectă neapărat poziţia portalului de presă romaniabreakingnews.ro, cu excepția celor publicate direct pe contul de autor al Redacţiei ROMÂNIA BREAKING NEWS. Responsabilitatea juridică a informațiilor publicate revine în întregime autorului. Persoanele juridice și fizice menționate în articol care consideră că prin cele publicate le-au fost lezate drepturile și imaginea publică în mod nejustificat, au posibilitatea de a se apăra prin solicitarea dreptului la replică la adresa de email: replica [at] romaniabreakingnews.ro Preluarea articolelor de pe romaniabreakingnews.ro se poate realizeaza în limita maximă a 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației cu indicarea și linkul direct către sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu Redacția ROMÂNIA BREAKING NEWS - RBN Press.

Părerea dumneavoastră contează! Scrieți mai jos comentariul: